Linkuri accesibilitate

Roșia Today prezintă „Jurnalul Irinei (3)”


Nicăieri nu-i mai bine ca acasă! Șeicul, ședința, cormoranii și pantofii de nuntă

14:02 – După câteva săptămâni de binemeritată vacanță, am aterizat pe terminalul lui Țiriac de la Otopeni cu un avion mic din Bulgaria, ca să nu ne-njure toți navetiștii de low cost.

Grupul Rosia Today
Grupul Rosia Today

Primul lucru când am ajuns acasă a fost să scot cumpărăturile din valize: haine, pantofi, două ceasuri de aur cadou de la un șeic care l-am cunoscut în safari în deșert, un iașmac Armani tot cadou de la alt arab, care a vrut să mă cumpere de la Liviu pe două cămile, și alte marunțișuri, inele, brățări, cruciulițe, plus o trusă de creme din Maldive pe bază de venin de baracudă. Te dai pe buze și instantaneu îți face bot de rață mai mare ca al lui Bianca Drăgușanu. Nu m-am dat încă să nu-l supăr pe Liviu. Are el destule pe cap. Avantajul este că buzele se desumflă în trei ore. Deci, cred ca o să-i fac diseară o surpriză.
14:10 – Liviu îl înjură pe Teodorovici, la telefon, că de ce euro se vinde cu aproape 5 lei. Am plecat și noi puțin în concediu și țara a luat-o la vale. Statul paralel vrea să ne-o tragă. L-a chemat la o ședință.
15:20 – Am sunat-o pe Viorica Dăncilă să-i spun că o susțin sută la sută în scandalul cu adopția. Am plâns după ce am vazut pe Youtube interviul de la Antena 3, când a povestit despre copilul înfiat. Știu ce înseamnă să fii copil înfiat, că toți băștinașii din Maldive îl întreba pe Liviu când eram împreună câți ani are fiica lui. Când le zicea că sunt logodnica, indienii ăia își făceau un fel de cruce de-a lor și îi pupa mâinile. Cred că îl considerau zeu.
15:35 – Mă cam plictisesc. Mă uit la un serial turcesc pe Netflix. Pe posturile noastre de știri, numai abureli cu scandalul ordonanței pe lăcomie, cu Timermans, care cere stat de drept, cu deprecierea leului. Fake-news, vorba lui Trump.
16:02 – Liviu mă cheamă în living să le aduc cafele invitaților: Vălcov, Tăriceanu, Teodorovici, Chițoiu și Bădălău. Stau cu toții în jurul mesei si râd de Iohanis și cum nu vrea el să îi numescă miniștri pe Olguța și Drăghici. Liviu m-a pus să fac o poză și s-o pun pe FB cu textul “Viitorul arată bine”. Arată, dar depinde pentru cine, nu?
17:00 - Mă cam plictisesc.
17:30 – A venit curierul cu pantofii de nuntă de la Milano, din piele de șarpe domestic cubanez, pe care am dat 6 mii de euro. Niște cretini italienii! Mi-au trimis din greșeală doi pantofi pentru același picior, stângul! I-am spus lui Liviu să rezolve urgent, să-i trimită înapoi cu valiza diplomatică. Sau cu avion privat de la Țiriac. Treaba lui, nu mă interesează!
19:45 – Încă plâng, de ciudă că n-am putut proba pantofii de nuntă.
21:05 – L-am sunat pe ministrul Daea să-mi facă rost de doi cormorani. Vreau să-i fac o surpriza lui Liviu când intră în baie. În jumate de oră mi-i aduce. Abia astept să-i pun in jacuzzi.
22:30- Am buzele umflate, dar nu de la crema de baracudă. Lui Liviu nu prea i-a placut faza cu cormoranii din baie. Păsări idioate, nu puteau să-l ciupescă din altă parte?…
Va urma

XS
SM
MD
LG