Roșia Today: Maestre, ați declarat recent că șandramaua numită Uniunea Europeană se va prăbuși în curând. Pe ce vă bazați?
Dan Puric: Pe învățăturile sfinților părinți de la Mogoșa si Călugăreni, de la Sihăstrie și Agapia, de la Direcția 5 și Bucium.
R.T.: Sugerați că am fost primiți în UE pentru a fi distruși?
D.P: Fără discuție. Toate popoarele au o aură care plutește deasupra lor. Cu cât mergi spre est, aceasta este mai puternică. Vestul e sursa răului. Ne-am abandonat valorile primare cum își lasă pasărea puiul abia ieșit din ou, singur și neajutorat, la discreția prădătorilor.
R.T.: Putem accesa fonduri europene, putem circula liberi. Ne fac rău lucrurile acestea?
D.P.: Haideți să stabilim un punct de sprijin înainte de a ne avânta în mijlocul furtunii. Dumnevoastră îmi dați impresia că vreți să traversați oceanul Indian fără să știți să călcați apa. S-o luăm cu începutul. Cine au fost romanii? Romanii au fost urmașii dacilor, indubitabil. Sunt mărturii ale unor părinți bătrâni, din munții Vrancei, care mi-au spus asta în 1998. I-au otrăvit niște agenți străini , dar nu înainte de a-mi da mie toate manuscrisele. Le am și acum, le păstrez cu sfințenie și mai adaug și eu la ele câte 10,15 pagini pe zi, când am idei. Moștenirea pe care mi-au lăsat-o acei sfinți părinți din Vrancea este moștenirea acestui neam. Este adevărata carte de identitate a românilor. Nu pașaportul diavolului sau cardul de bancă pe care statul vândut ni le bagă pe gât.
R.T.: Nu sunteți de acord cu folosirea lor?
D.P.: Românii nu au nevoie de așa ceva. Lor le ajunge credința, demnitatea și cinstea moștenite de la daci.
R.T.: Maestre, atunci de ce furăm de la alții?
D.P.: Furăm pentru a lua înapoi ce ni s-a luat mișelește, în timp ce ne trăgeam sufletul.
R.T.: Dar ne-am tras sufletul atât de mult timp?
D.P.: Un efort atât de intens, fie el și de foartă scurtă durată, te lasă fără vlagă. Vorbim despre nașterea omenirii cu tot ce are ea mai bun. Discutăm, dacă vreți, despre plăsmuirea binelui absolut. Dumnezeu Însuși a avut o misiune mai ușoară, când a făcut lumea, față de daci, de pildă, care au avut misiunea de a o corecta. Ei au luat-o la pilă, așa cum zicea părintele Serghei Gorobsov, de la Murmansk, în secolul XVII.
R.T.: Să înțelegem că dacii au făcut lumea?
D.P.: Nu sunteți atenți. Lumea era greșită. Imperfectă, mai exact. Grecii, egiptenii și romanii o apucaseră pe piste false. Americani nu existau. Cine putea să facă o lucrare așa de grea si de responsabilă, înafara de daci? Nimeni.
R.T.: Totuși, dacii au fost cuceriți de romani.
D.P.: Spuneți aceste inepții pentru că nu ați citit cărțile părintelul Aurelian Crețu, de la mănăstiera Căprioara. El scrie acolo cât se poate de limpede. „După plecarea romanilor, imposibil de civilizat, dacii au fost extrem de triști. Așa că s-au împărțit în două. Jumătate dintre ei au plecat sub munții Bucegi, cealaltă jumătate pe partea întunecată a Lunii.” Vedeți dumneavoastră, noi asta trebuie să deslușim, misiunea noastră sfântă este aceasta. Să corectăm lumea care-i greșită. Dar cât timp suntem în UE nu ne putem concentra.
RT - Și ce ar trebui sa facem?
DP - Noi ar trebui să ne unim cu frații noștri de sub Bucegi și de pe partea cealaltă a Lunii, pentru că ei nu ne-au abandonat niciodată. Numai așa vom răzbi prin veacuri.
RT- La ce lucrați acum, scoateți o nouă carte?
DP- Saptămâna asta nu scot nicio carte. Acum lucrez la un telefon inteligent, spiritual, un spiritphone la care după ce te inchini la el și-l săruți, el te stropește cu aghiazmă.
RT- Aha. Nu vă mai ținem de vorbă să nu obosiți. Vă dorim succes.
DP- Doamne ajută!