„E bine că ați atins acest subiect. Nu aveam de gând să fac referire la el, dar dacă tot ați insistat, vă răspund. Din punctul meu de vedere, acest Papă nu ne reprezintă. Poate îi reprezintă pe Messi, pe Kun Aguero, dar eu nu mă simt reprezentat de el. În primul rând el e catolic, noi ortodocși. Mi se pare un act de sfidare să vină în România chiar în anul în care noi vom termina cea mai mare catedrală ortodoxă din lume. Poate vrea să-i dezbine pe români. Dar nu va reuși. Credeți că doamna Dăncilă s-a dus întâmplător la Vatican? A fost în recunoaștere. Am și întrebat-o la întoarcere cum i s-a părut și mi-a răspuns că nu a fost prea impresionată. Dimpotrivă, impresia domniei sale a fost că Papa Francisc e pus acolo de Soros. Vad că se fac liste cu români care să asiste la discursul lui de la București. Am informații că se vor da și bani. Biserica noastră catolică de ce nu este promovată pe plan intern? Noi, cei din PSD, apărători neabătuți ai valorilor creștin-ortodoxe și ai familiei tradiționale susținem că Papa trebuie să fie român. Eventual, chiar ortodox. Deci nu mă voi întâlni cu nimeni, să se vadă domnul Iohannis.”
Roșia Today. Judecăți de valoare din campania electorală. Astăzi, Liviu Dragnea: „Nu acceptăm un Papă străin”
Prezent la un eveniment electoral în județul Bacău, președintele PSD a fost întrebat de jurnaliști dacă se va întâlni cu Papa Francisc. Sanctitatea sa se va afla în țara noastră între 31 Mai și 2 Iunie. Puțin iritat de întrebare, Liviu Dragnea a oferit un răspuns răspicat.
Facebook Forum