Memorandumul a fost semnat din partea Greciei de secretarul de stat pentru sport Georgios Vasileiadis, din partea Bulgariei de ministrul sportului Krasen Kralev, din partea României de ministrul sportului Bogdan Matei, iar din partea Serbiei de ministrul tineretului şi sportului Vanja Udovičić, potrivit I Efimerida, citată de Rador.
La sfârşitul procedurii de semnare a Memorandumului de colaborare între delegaţiile Greciei, Bulgariei, Serbiei şi României, secretarul de stat în Ministrul grec al Sportului Georgios Vasileiadis, preşedintele Federaţiei Elene de Fotbal Evangelos Grammenos şi miniştrii sportului din celelalte trei ţări au făcut următoarele declaraţii:
Georgios Vasileiadis: Un efort comun, cu optimism
"Prin semnarea memorandumului comun de colaborare între ţările noastre pentru organizarea campionatului european de fotbal 2028 şi a Cupei Mondiale din 2030, am început un efort comun, cu optimism, cu zâmbete şi seriozitate, având drept criteriu zile cât mai bune pentru această regiune, pentru popoarele de aici, pentru o regiune greu-încercată care preocupă în general planeta cu ştiri negative. Noi dorim să schimbăm acest lucru şi să fim în centrul atenţiei lumii cu lucruri bune şi să demonstrăm că suntem deschizători de drumuri şi că putem face lucruri împreună. Iar faptul că acest memorandum se semnează aici la Salonic arată şi poziţia noastră politică pentru viitor cu o zonă balcanică deschisă spre lume şi cu un Salonic în centrul tuturor acestor evoluţii. Este o zi foarte importantă, o zi foarte emoţionantă şi mergem înainte pentru a ne cuceri obiectivele noastre".
Grammenos: va fi un succes absolut
"Este evident că atunci când se vorbeşte de fotbal, se impune să fie prezente la masa de discuţii şi federaţiile de fotbal de aceea conducerea politică a fiecărei ţări a procedat corect invitând reprezentaţii federaţiilor lor. Este, după cum a spus şi dl ministru, o zi mare astăzi. Noi, din punctul de vedere al fotbalului, credem cu tărie că întregul efort va fi încununat cu un succes absolut, fie că vom obţine organizarea unuia sau a altuia dintre cele două campionate, trebuie să reuşim acest lucru. Nu este o chestiune care ţine doar de fotbal, consider că evoluţiile pozitive care vor rezulta din acest demers vor demonstra că Balcanii sunt o regiune care se impune, promovând în primul rând regiunea în sine şi că au capacitatea de a realiza mari proiecte şi de a organiza evenimente importante, care vor promova acestă regiune".
Declaraţiile miniştrilor celorlalte ţări
Krasen Kralev, ministrul sportului din Bulgaria: "Din partea celor patru ţări care am convenit să ne asumăm în comun lupta pentru organizarea unui campionat de fotbal de o asemenea anvergură, semnând oficial Memorandumul de colaborare, trebuie să spun că am creat o comisie organizatorică iniţială care îşi va continua activitatea şi vreau să-i felicit pe omologii mei din celelalte trei federaţii pentru prezentarea de astăzi care a fost foarte exactă, foarte corectă. Nu-mi fac iluzii, munca pe care o avem în faţă este foarte importantă şi semnificativă şi avem în faţă toate provocările şi multă muncă. Popoarele noastre balcanice au nevoie de acest lucru, iar eu am speranţa că discuţiile pe care le-am avut cu colegii mei sunt reale şi realiste şi reflectă exact realitatea. Ştim că există mulţi susţinători ai acestei idei şi suntem, în calitatea noastră de candidaţi organizatori, în concurenţă cu alte ţări. Statele balcanice nu vor precupeţi niciun efort pentru a organiza un campionat european sau unul mondial. Trebuie să fim realişti cu privire la aspectele ce vor fi necesare cu privire la transporturi, interconectări, hoteluri. Astfel trebuie să avem o imagine clară că noi putem să fim printre cei mai buni organizatori şi vorbesc din partea tuturor celor patru ţări organizatoare, pentru a fi pregătiţi pentru rezultatul final şi pentru a ne îndeplini marea obligaţie pe care o avem înaintea noastră. Şi nu trebuie să ne subestimăm posibilităţile pe care le avem. Principalele lucruri pe care le avem înaintea noastră sunt îndoielile pe care le-am putea avea cu privire la planificare. Este ceva de viitor, este voinţa popoarelor noastre şi cred că vom face faţă marilor provocări pe care le avem în faţa noastră în lumea fotbalului. În următoarele două luni vom şti mai multe cu privire la candidatura noastră pentru campionatul european pe care dorim să-l organizăm, dar şi despre cupa mondială. Doresc să urez succes, iar noi, delegaţia bulgară, vom pleca din Grecia plini de optimism cu privire la apropiatele manifestări sportive pe care le vom avea, cu privire la colaborarea sportivă şi la acţiunile pe care le avem de făcut".
Ministrul sârb al tineretului şi sportului Vanja Udovičić a subliniat. "Mulţumesc părţii greceşti pentru găzduirea oferită aici, în oraş, în ultimele 24 de ore. Noi, din partea Serbiei, vom da tot ce e mai bun în noi pentru a fi competitivi în luptele pentru candidatura la Cupa Mondială 2030, dar şi campionatul european 2028. Astăzi suntem toţi aici împreună, ţările noastre, şi cred că, noi ca popoare, avem o fire asemănătoare şi este foarte bine că suntem în această candidatură comună. Mai cred că suntem pe un drum bun, iar obiectivul nostru ambiţios va găsi un răspuns pe măsură".
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat: "În primul rând aş vrea să declar că mă bucur că mă aflu aici, împreună cu dvs pentru că înainte de această întâlnire spuneam ceea ce spunem de obicei că "sportul uneşte". Astăzi, această întâlnire a noastră reprezintă cel mai bun exemplu pentru faptul că patru ţări, delegaţiile reprezentanţilor guvernelor şi federaţiilor, se află la aceeaşi masă şi îşi asumă organizarea în comun a unor evenimente având în centru fotbalul pe care trebuie să-l vedem ca pe un fenomen social alături de valorile sociale. Şi de aceea avem cu adevărat nevoie de o competiţie corectă şi, având ca obiectiv o astfel de instituţie, precum campionatul european de fotbal, trebuie să creăm infrastructurile necesare. Asta înseamnă că pentru un astfel de eveniment fotbalistic este nevoie de unitate la nivelul cetăţenilor din cele patru ţări şi nu vorbim doar de fotbal, ci şi de societăţile în ansamblul lor. Pentru găzduirea unui astfel de eveniment avem capacitatea de a învăţa de la alţii care au făcut astfel de lucruri şi să facem astfel de lucruri pentru ca ţările noastre să dea exemplul şi răspunsul că pot asuma organizarea unor evenimente mari atunci când există o strategie comună şi că multe se pot întâmpla prin intermediul fotbalului în ţările noastre. Aşteptăm şi alte evenimente sportive comune care pot avea loc pe viitor prin colaborarea dintre noi".