Linkuri accesibilitate

După cinci ani de dezbateri, proiectul „România Educată” a lui Klaus Iohannis propune schimbări majore la liceu


Președintele Klaus Iohannis are zilele acestea consultări cu toate partidele politice, sindicatele și organizațiile neguvernamentale din domeniul educației.

Absolvenții de clasa a VIII-a vor avea două mari încercări dacă vor să-și continue studiile: un examen de admitere la liceele unde cererea este mai mare decât oferta și Evaluarea Națională.

Aceasta este una din schimbările propuse de proiectul președintelui Klaus Iohannis, după 5 ani de dezbateri publice și consultări cu privire la reformarea sistemului de educație din România. Deocamdată nu există un orizont de timp concret în care schimbările propuse vor fi puse în practică.

Proiectul „România Educată" va avea un nou raport până la finalul acestei săptămâni, în urma consultărilor cu toți actorii sociali și politici, iar săptămâna viitoare Guvernul Cîțu ar urma să adopte un memorandum care să cuprindă raportul.

Într-o prezentare pentru presă, consilierul prezidențial Ligia Deca a spus, marți, că deocamdată proiectul nu are termene precise, dar până în 2022-2023 vor fi făcuți pași concreți pentru formarea profesorilor. Însă, toate schimbările depind de sprijinul partidelor politice pentru schimbările privind modul de evaluare a elevilor și descentralizarea educației.

Cel care se va ocupa de implementarea proiectului va fi Ministerul Educației, prin departamentul „România Educată”, înființat de curând.

Principalele schimbări propuse

Atunci când ajung la finalul clasei a VIII-a, elevii vor da două tipuri de examen: admiterea la liceu- organizată de licee mari, unde există cerere mai mare decât oferta educațională, și Evaluarea Națională. Liceele vor organiza admitere numai dacă vor acest lucru și vor putea alege materiile de examen. După admitere, urmează Evaluarea Națională care este obligatorie pentru toți elevii, indiferent că au fost sau nu admiși la liceu.

Propuneri din proiectul România Educată.
Propuneri din proiectul România Educată.

Întrebată dacă Evaluarea Națională va conta la admiterea la liceu și ce se va întâmpla în cazul în care un elev obține notă bună la admiterea în liceu și o notă mai puțin bună la Evaluarea Națională, Ligia Deca a spus că totul va depinde de licee. Acestea vor decide dacă vor ține cont de Evaluarea Națională sau nu.

Învăţământul liceal ar urma să fie structurat pe trei direcții: teoretic, profesional şi vocational. Dispare liceul tehnologic, el fiind contopit cu liceul profesional.

Elevii se vor putea transfera de la un liceu la altul în cazul în care consideră că nu au ales bine într-o primă fază. Transferul se va face în baza susținerii unor examene de competențe.

În cazul liceelor profesionale există varianta obţinerii unei certificări profesionale de nivel 3, după clasa a Xl-a, dar elevii care vor dori vor putea susține examenul de Bacalaureat dacă urmează clasa a XII-a.

La finalul clasei a XII-a, elevii vor susține același bacalaureat național, fără diferențieri în funcție de profilul liceului la liceu.

Revine ideea colegiilor universitare

O altă noutate pe care „România Educată” vrea să o aducă este înființarea colegiilor universitare, în cadrul universităților. Elevii ar putea fi admiși la acestea fără să susțină Bacalaureatul. „Ideea nu este nouă – am avut acele secții de subingineri înainte de 1989”, a explicat Ligia Deca.

Înființarea colegiilor universitare a mai fost în atenția publică în urmă cu câțiva ani, în mandatul fostului ministru Ecaterina Andronescu, dar pentru că aceste colegii putea fi înființate și de facultățile particulare – așa-numitele „fabrici de diplome”- ideea nu a fost pusă în practică niciodată.

În privința structurii învăţământului preuniversitar, „România Educată” propune funcționarea din prezent:

  • educația antepreșcolară (se adresează copiilor de 0-2/3 ani și se derulează în creșe și centre de zi);
  • preșcolară (se adresează copiilor de 3-6 ani și se derulează în grădinițe);
  • ciclul primar (pregătitoare – cls. a IV-a);
  • ciclul secundar inferior (clasele V-VIII);
  • ciclul secundar superior (clasele IX-XII).

Școlile vor trece la Consiliul Județean, dacă primarii nu se ocupă de ele

O schimbare importantă este înființarea unui consiliu consultativ pentru învățământul preuniversitar, care să decidă trecerea școlii de la administrația locală la cea județeană, în cazul în care primarii nu se ocupă de școală. Acest consiliu va fi prezidat de președintele Consiliului Județean și, printre altele, va întocmi și aviza Raportul anual privind starea învățământului preuniversitar la nivelul județului, întocmit în prezent de inspectoratele școlare.

Inspectoratele școlare vor fi redenumite.
Inspectoratele școlare vor fi redenumite.

Inspectoratele școlare se vor numi Centre Județene pentru Învățământ Preuniversitar și vor fi tot în subordinea Ministerului Educației.

Analfabetismul funcțional ar urma să scadă la 20% în 2030

În cadrul proiectului „România Educată” singurele termene concrete pentru aplicarea schimbărilor sunt 2030 sau 2025:

  • Reducerea cu minimum 50% a ratei de analfabetism funcțional din prezent, astfel încât, în 2030, acesta să ajungă la cel mult 20%;
  • Până în 2030, toți profesorii să aibă competențe digitale de bază (inclusiv de predare prin instrumente digitale - digital literacy) și cel puțin 85% dintre elevii de clasa a VIII-a să aibă competențe digitale de bază;
  • Până în 2030, minimum 40% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani ar urma să fie absolvenți de studii superioare.

Un nou curriculum bazat pe competențe

În privința modului cum sunt formați elevii, proiectul propune ca până în 2025 școala românească să treacă la aplicarea unui model de curriculum bazat pe competențe la toate nivelurile de învățământ preuniversitar. Pentru aceasta, până în 2030, peste 15.000 de cadre didactice din învățământul primar și 40.000 din învățământul gimnazial vor participa la programe de formare.

Propunerile sunt în dezbatere zilele acestea. Marți are loc întrevederea președintelui Iohannis cu conducerea Parlamentului şi cu membri ai Comisiilor de Învăţământ din cele două camere, iar miercuri, Klaus Iohannis se va întâlni cu sindicatele din educație și reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale implicate în proiectul „România Educată”.

Luni, preşedintele Iohannis a avut consultări cu liderii coaliţiei de guvernare. Au participat Ludovic Orban, Dacian Ciolos, Dan Barna, Kelemen Hunor, dar şi premierul Florin Cîţu şi ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Proiectul România Educată va primit 3,6 miliarde de euro.
Proiectul România Educată va primit 3,6 miliarde de euro.

XS
SM
MD
LG