Linkuri accesibilitate

România, între țările dispuse să primească o parte din migranții salvați în Mediterană


O parte dintre migranții salvați din largul Mării Mediterane au ajuns pe coastele Libiei, iar alții au ajuns pe insula Lampedusa, așteptând avizul de intrare al autorităților italiene
O parte dintre migranții salvați din largul Mării Mediterane au ajuns pe coastele Libiei, iar alții au ajuns pe insula Lampedusa, așteptând avizul de intrare al autorităților italiene

Şase ţări din UE şi-au manifestat disponibilitatea de a prelua o parte din cei 147 de migranţi îmbarcaţi pe nava umanitară aparţinând ONG-ului spaniol Proactiva Open Arms, care se află de joi în largul insulei italiene Lampedusa, a anunţat joi premierul italian Giuseppe Conte.

„Franţa, Germania, România, Portugalia, Spania şi Luxemburgul m-au anunţat că sunt gata să primească migranţi”, a scris Conte într-o scrisoare deschisă adresată ministrului de interne Matteo Salvini.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Interne şi o sursă de la Ministerul francez de Interne au confirmat că instituţiile sunt în negocieri cu Comisia Europeană şi cu alte state membre. Aceste discuţii nu sunt încă încheiate şi este prematur să detaliem pe fiecare ţară repartizarea imigranţilor salvaţi de Open Arms, afirmă sursa franceză.

Circa 150 de pasageri salvaţi în largul Libiei se află în acest moment la bordul navei Open Arms. ONG-ul spaniol a indicat joi dimineaţa că nava sa a ancorat în apele teritoriale italiene, la circa 8 km de insula Lampedusa. Contrazicându-l pe ministrul de interne Matteo Salvini, un tribunal administrativ italian, sesizat de ONG-ul spaniol, a decis miercuri că ONG-ul Open Arms poate să intre în apele teritoriale italiene în virtutea dreptului maritim international. Tribunalul a precizat că nava trebuie să primească «asistenţă imediată» pentru persoanele aflate la bord «cu nevoi urgente».

Dar tribunalul administrativ nu a precizat şi dacă Open Arms trebuie să primească autorizaţie de acostare şi dacă migranţii aflaţi la bordul său pot să debarce, se arată în articolul din Le Figaro, citat de Rador.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG