Linkuri accesibilitate

România nu îndeplinește toate criteriile de aderare la zona euro


Comisia Europeană a publicat miercuri, 26 iunie, raportul său de convergență, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România și Suedia în direcția aderării la zona euro.

Niciunul dintre aceste state membre nu îndeplinește în prezent toate criteriile pentru a adera la zona euro, transmite Comisia Europeană.

Raportul de convergență este utilizat de Comisie pentru a formula o recomandare adresată Consiliului UE cu privire la adoptarea monedei euro de un stat membru.

Acest raport este separat de raportul de convergență al Băncii Centrale Europene, dar este publicat împreună cu acesta.

Potrivit unui sondaj Eurobarometru privind percepția monedei euro, publicat miercuri, majoritatea cetățenilor (59 %) din statele membre din afara zonei euro consideră că moneda comună a avut un impact pozitiv asupra statelor membre care au adoptat-o.

Majoritatea (53 %) consideră, de asemenea, că introducerea monedei euro ar avea consecințe pozitive pentru țara lor și pentru ei înșiși (56 %). 57 % dintre respondenți sprijină introducerea monedei euro în țara lor.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG