Linkuri accesibilitate

Roșia Today: Mircea Badea – categoria semi-ușuratică din boxul și presa românească


La treizeci de ani de la Revoluție, boxerul Mircea Badea ne-a demonstrat că presa românească, fie ea și de scandal, se poate bate cu oricine. În ring, organizat, la mall.

Din fericire pentru medicii ortopezi KO-ul lui Badea s-a dovedit a fi OK. Omul este întreg. Adică l-am văzut spunând aceleași tîmpenii la TV și după lovitura la cap, deci nu-s probleme. Gata! A, dacă-l auzeam lăudându-i pe Băsescu, Cioloș sau Kovesi ne-am fi îngrijorat pentru neuronii dumnealui, ar fi însemnat că a sărit de pe fix. Dar nu e cazul. A rămas fixat fix pe aceleași idei ca înainte de “meciul secolului”. În cele ce urmează am încercat să facem o sinteză a reacțiilor pe care acest meci le-a stârnit în ringul mic, dar vesel, al societății românești.

Mai mulți prieteni din copilărie ai lui Mircea Badea ne-au povestit că, atunci când îl chemau la joacă, el răspundea: „Sunt jos în cinci secunde!”

În primul meci Badea a rezistat mult mai mult în ring decât la „revanșă”, care s-a terminat în cinci secunde. Așa că omul a cerut o corectură. Mai exact, a cerut ca primul meci să fie considerat revanșă, iar ultimul să fie contabilizat meci oficial. Atâta s-a putut, deocamdată!

Badea a anunțat că nu mai vrea să participe la confruntări violente pe viitor. De aceea l-a provocat pe Usain Bolt la o cursă de o sută de metri, anunțând că îi dă și un avans de 95 de metri.

Liviu Dragnea a anunțat că dorește introducerea unui program care să rezolve problema vitaminei D în rândul populației. După meciul lui Badea s-a razgândit. Vrea să dea vitamina K1.

Petre Daea a explicat cum că, de vină pentru înfrângerea rușinoasă a lui Mircică sunt cormoranii. Ei mănâncă aproape tot peștele, iar lui Mircea Badea, lăsat fără pește în alimentație, i s-a micșorat creierul si de asta nu mai știe ce face și în ce se bagă.

Fostul ministru Liviu Pop, altfel profesor de matematică, s-a oferit să demonstreze că lovitura cu “genunchele” este fatală.

Pentru a celebra cele cinci secunde petrecute de Badea în ring, guvernul a lansat o emisiune de titluri de stat pentru populație cu dobândă de 5 secunde.

La urmatoarea luptă pe care o va susține, Badea a anunțat că vrea ca meciul să inceapă după 5 secunde.

Antena 3 își va schimba numele în Antena 5.

XS
SM
MD
LG