Acest tip de administrație locală, cu preoți, slujbe, cruci, moaște și lumânări este ceva nou în lume. Cel puțin în lumea pe care o știm de câteva sute de ani încoace. Se pare că acolo unde neputința și nepriceperea funcționarului au atins deja tavanul, trebuie să intervină divinitatea. Ea e singura care poate debloca proiecte. În curând, dacă nivelul de credință din Primăria Capitalei va crește pe măsura așteptărilor doamnei Firea, e posibil să apară și minuni. Pasaje, poduri, magistrale de metrou, linii de tren plăsmuite de Dumnezeu drept recompensă pentru religiozitatea noastră.
Surse din preajma doamnei primar ne-au spus că toți angajații Primăriei Generale trebuie să știe pe de rost minumum cinci rugăciuni și să poarte în permanență la ei cruciulițe sfințite. Nu mai sunt acceptate parfumurile. La intrarea în instituție vor fi controale. Doar cei care miros a mir sunt lasați să intre în birouri. O comisie de anchetă, formată din preoți și maici, va verifica permanent dacă funcționarii sunt cu rugăciunile la zi. Li se vor pune întrebări din emisiunile postului Trinitas TV din seara anterioară.
În același timp, Gabriela Firea vrea ca în toate documentele oficiale să fie trecut și Dumnezeu. Eventual, să aibă și drept de semnătură. „Legăturile cu Cel de Sus trebuie să se strângă mai tare la nivel de administrație locală. Chiar acum se fac rugăciuni pentru alungarea țânțarilor. Seara se va da cu o tâmâie specială în păduri și pe malul lacurilor. Lucrarea lui Dumnezeu e în plină desfășurare. Se va termina pasajul Ciurel tot prin post și rugaciune La fel, se vor asfalta toate gropile din oraș care distrug mașinile. Bicicliștii sunt invitați în fiecare duminică în parcuri pentru rugaciuni colective ca să se rezolve și problema pistelor destinate lor. E un adevărat șantier divin cât vezi cu ochii”, a declarat pentru Roșia Today consilierul pe probleme de îngeri și rugaciuni al Primăriei Capitalei.
Acesta este un text satiric, iar opiniile autorului nu coincid, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă.
Facebook Forum