Poate nu ne dăm noi seama, dar primele semne ale traiului bun sunt tăierile de bugete și foamea. Până la urmă, bunăstarea interioară este cea care contează. Important e să o duci bine pe hârtie, nu în realitate. În timp ce ecranul bancomatului te minte când îți afișează „Fonduri insuficiente”, pe ecranul televizorului e Viorica Dăncilă care spune adevărul: „Românii o duc din ce în ce mai bine”.
Dar când apar fisurile în pușculiță, de unde se taie prima dată? De la pensionari? De la asistații social? De la angajații la stat care au în spate marile sindicate? Nu, se taie de la cultură. Când într-o țară instituțiile de cultură rămân fără bani, înseamnă că în acea țară urmează vremuri tulburi. Am invațat-o din crizele trecute.
Căci primele tăieri de bugete se fac la cultură. De ce? La cultură e lume puțină, iar voturile celor care își mai petrec serile prin săli de teatru nu contează prea mult. Artiștii nu prea aduc profit. Ne referim la artiștii cu școală, care au diplome, nu la lăutari, stand-uperi sau „vedete” tv care cântă la petreceri. Puțini sunt lipsiți de griji. Pe de altă parte, actorii sunt oameni descurcăreți. Mai un eveniment de prezentat, mai o reclamă, mai un rol mic într-un film străin. Ei nu sunt oameni ai muncii în sensul stalinist al cuvântului. Omul muncii trebuie să lucreze cu trupul. În fața pântecului, mintea și spiritul se pun în genunchi și suferă.
Când s-a uitat ultima oară în poșetă, doamna Dăncilă a constatat că nu prea mai sunt bani. A scos din ea un ruj, s-a făcut frumoasă și, cu zâmbetul ei candid, a ieșit în fața lumii și a spus că totul e bine. Azi sunt mai puțini bani la teatru, mâine se va tăia și de la educație, poimâine vom fi de acord că nici sănătatea nu e o mare prioritate. Și nici autostrăzile nu ard, deci le mai amânăm zece ani. De banii ăștia am putea supraviețui bine-mersi, ca boierii, în loc să-i îngropăm în mofturi specifice lumii civilizate.
Și uite-așa, România înregistrează creșteri economice record. Unde și când ne vom opri, nimeni nu știe. Din păcate, când vom atinge desăvârșirea economică, vom fi atât de analfabeți încât nu vom înțelege nimic.
Acesta este un text satiric, iar opiniile autorului nu coincid, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă.
Facebook Forum