S-au încheiat manifestațiile în favoarea climatului, ca și cea, banalizată în fiecare weekend, a vestelor galbene, iar în Franța Libération scrie că „Macron se afișează dar nu dă exemplul”. Luni președintele Franței va vorbi la summitul ONU despre climat, concentrându-se pe Amazonia, în legătură cu care a avut o ciocnire cu președintele brazilian Bolsonaro, însă Macron nu e așteptat să propună vreo măsură concretă. Libération amintește că Franța se consideră o țară amazoniană, întrucât posedă acolo Guyana.
Acoperind la rândul său feluritele nemulțumiri ale francezilor, cotidianul dreptei bine-cugetătoare Le Figaro se oprește asupra unei alte nemulțumiri a francezilor (dar când sunt oare vreodată francezii mulțumiți?): aceea împotriva proiectului de legislație PMA („Procreația Asistată Medical”) care prevede ca orice femeie să poată naște in vitro dacă așa dorește, inclusiv cuplurile de lesbiene. Până acum, doar cuplurile infertile puteau beneficia de „reproducerea umană asistată medical”. Legea franceză a bioeticii se dovedește astfel un coșmar pentru orice discipol al lui Jordan Peterson care crede că Occidentul se află în declin iar masculinitatea și valorile familiei sunt călcate în picioare de o stângă necreștină, pusă pe distrugerea valorilor familiale.
Editorialul foarte critic din Figaro se intitulează chiar: „O ruptură antropologică”, iar alte articole pun întrebarea dacă nu cumva, dat fiind că legea PME le va permite și lesbienelor și femeilor singure să procreeze, vom ajunge la o situație în care femeile vor putea să renunțe la bărbați (din nou angoasele lui Jordan Peterson, despre care mai scrisesem aici că este un guru pentru homari și acei dintre noi cu masculinitatea incertă).
Kompromat: presa pe larg despre noul scandal Trump
Disputa între Trump și Biden se înăsprește, rezumă Frankfurter Allgemeine Zeitung, exact în momentul în care Trump spune că ar accepta să fie publicată transcrierea conversaţiei telefonice pe care a avut-o în iunie cu ucraineanul Zelenski. Presa americană a relatat că Trump ar fi condiționat un important sprijin militar pentru Ucraina de investigarea activității fostului vicepreședinte Joe Biden (candidat democrat în alegerile prezidențiale din 2020) și a fiului acestuia Hunter în Ucraina în 2014. Președintele Comisiei pentru Informații din Camera Reprezentanților, democratul Adam Schiff, a spus pe CNN că destituirea președintelui „ar fi singura soluţie'' dacă alegațiile sunt dovedite.
Trump e acuzat că i-ar fi cerut lui Zelenski să ancheteze asupra familiei lui Joe Biden. Trump a făcut asta în timp ce Zelenski aștepta ajutorul militar de 250 milioane de euro decis de Senat, iar Trump a căutat să suspende ajutorul, ceea ce ar aduce cu o tentativă de a face presiune. Joe Biden a cerut o anchetă oficială.
Vodevil ucrainean e titlul marelui articol din The Economist, la Londra, care le rezumă pe cele americane. Vodevil în revista tipărită; online, același articol se intitulează: Aventura ucraineană a lui Rudy Giuliani. Rudy Giuliani, pentru că avocatul lui Trump, fostul primar al New Yorkului, a fost cel trimis de Trump pentru a se întâlni în Spania cu oameni ai lui Zelenski, lucru pe care Giuliani l-a recunoscut candid. Scrie The Economist:
„Chiar dacă Departamentul de Stat insistă că Mr Giuliani a acționat ca o persoană privată mai degrabă decât în beneficiul țării, în ochii oricărei persoane rezonabile -- și mai ales în cei ai oligarhilor ucraineni – Mr Giuliani era chiar mai important decât un funcționar oficial: el e consigliere pentru Mr Trump.”
Face parte din umorul celor de la The Economist faptul că articolul îi dă lui Rudolf Giuliani titlul de consigliere, cel acordat consilierului legal și avocatului unui Don din mafia New Yorkeză, Giuliani însuși fiind originar din Brooklyn.
Washington Post publicase primul articol despre asta, iar ziarul care are ca titlu de glorie afacerea Watergate și faptul că a provocat demisia lui Nixon scrie că e inacceptabil ca Trump să fi folosit pârghia ajutorului militar pentru a face presiune asupra unui șef de stat străin (aici: Zelenski).
New York Times, la rândul său, a avut chiar editorialul ediției de weekend despre asta: ‘Îngrijorări urgente’ în legătură cu Președintele. Editorialul se încheie cu concluzia că „sistemul [puterii în SUA] nu a fost imaginat pentru o situație în care primejdia ar veni chiar de la președinte.”
Brexit și exotica Anglie
În chestiunea eternă a caruselului Brexitului, El Pais, la Madrid, avertizează că Spania le va suprima rezidenților britanici unele drepturi dacă nu obține egalitatea de statut. 86.000 de spanioli au solicitat până acum dreptul de reședință permanentă în Marea Britanie. Tot El Pais preia, cu bucurie neascunsă, revelațiile publicate de cotidianul britanic The Times în legătură cu favorurile pe care Boris Johnson le-ar fi acordat unei ex-model din SUA pe vremea când era primarul Londrei. El Pais scrie azi despre “afemeiatul” Johnson și acordă de îndată credit acuzațiilor, dat fiind “trecutul muieratic” (el pasado mujeriego, cum sună candid formula în spaniolă) al lui Boris Johnson. Frumoasa americancă Jennifer Arcuri pare astfel să fi cheltuit peste 110.000 de lire sterline din bani publici însoțindu-l pe Boris Johnson în misiuni comerciale ca primar al Londrei. The Guardian scrie că Boris Johnson refuză să răspundă acuzațiilor.
Cultura: A colaborat oare Julia Kristeva?
La Paris, Le Nouvel Observateur reia cazul complicat al Juliei Kristeva și al acuzațiilor aduse ei de colaborare cu poliția secretă a regimului comunist bulgar. Corriere della Sera, la Milano, rezumă de asemenea esența noilor revelații:
Julia Kristeva a dat, într-adevăr, nenumărate detalii „Securității” bulgare despre viața intelectuală pariziană în anii 1970, dar „fără să facă rău cuiva”. În momentul izbucnirii scandalului, anul trecut, rezumasem esența dosarului, după ce consultasem dosarul Juliei Kristeva pus online de echivalentul CNSAS-ului în Bulgaria. Astăzi, Le Noubel Obs scrie că a discutat cu un fost spion bulgar pe nume Vladimir Kostov și că acesta o disculpă în parte pe semioloagă (care ar fi astfel doar semi-oloagă moral), pentru că, deși a dat rapoarte, întâlnindu-se cu el pe Champs-Élysées, „nu a făcut rău nimănui”. Cei doritori să vadă detaliile dosarului Juliei Kristeva la CNSAS-ul bulgar pot citi analiza pe care am făcut-o aici.
Pentru că i-am pomenit pe acești idoli ai noii drepte care sunt Jordan Peterson și Jair Bolsonaro, aflăm din presă că acel guru al bărbăției și tehnicilor de self-help Jordan Peterson s-a internat într-o clinică de rehab din New York pentru adicție la medicamentul anti-stres clonazepam.
Cât despre Bolsonaro, cel mai vândut scriitor din lume care e Paolo Coelho (subliteratură, desigur, însă are autoritate) publică o scrisoare deschisă, un bilet de opinii în mai multe mari ziare, dintre care singurul în franceză este Le Monde: Acei ani de plumb pe care Bolsonaro caută să-i aducă înapoi în țara mea. Paolo Coelho descrie acolo arestarea lui în 1974 și torturile prin care a trecut în acel trecut al dictaturii militare pe care Bolsonaro îl glorifică și ar vrea să-l readucă.
Houellebecq în engleză
Un vid strivitor este, în ediția de weekend a Financial Times, titlul cronicii despre traducerea în engleză a ultimului roman al lui Michel Houellebecq, Serotonina. Cronica e mai mult decât complezentă, recenzentul apreciind disprețul pentru contemporaneitate al lui Houellebecq, felul în care scrie despre nostalgia care ucide și amorurile respinse, dincolo de personajul clișeu al îmbătrânitului anti-erou acrit, middle-aged and middle-class male.
Financial Times vede la Houellebecq o "critică a consumerismului capitalist" și, desigur, aflăm fără surpriză că autorul cronicii a apreciat și precedentul roman, Supunerea (Soumission). Houellebecq e pentru el unchiul acrit, excentric dar tolerat, pufnind împotriva utopiilor lui Mai 68, cele ale libertății individuale si vieții libertine fără tabuuri.
Cronica apreciază până și sinistrele descrieri nesfârșite de camere de hotel, restaurante si meniuri, deși recunoaște că uneori sunt cam fără scop (not always with much point). Subliniază, de asemenea, autopastișarea, self-imitation și lauda munca traducătorului, care pare să fi dat cărții un stil ce lipsește cu desăvârșire în original.
Cititorul fidel își va aminti poate că anul trecut, la moartea lui lui Philip Roth, Charlie Hebdo în Franța scrisese la rubrica literară despre proza acestuia o demolare totală, fără nici o milă, precizând, ca în cazul lui Houellebecq în engleză, că rolul traducătorului lui Roth în franceză a fost fundamental: “În Franța, traducătoarea Josée Kamoun a ameliorat proza lui Philip Roth, rescriind totul într-o limbă bogată și suplă. Franceza ei nu are nimic de-a face cu engleza greoaie și banală a autorului, care scrie ca un contabil posac. Egoismul și absența oricărui stil la Roth sunt depășite doar de răutatea și iresponsabilitatea lui.”
Da, o cronică literară necomplezentă. Uneori suntem sătui de atâta aplaudat docil.
Facebook Forum