Linkuri accesibilitate

Rusia anunță oficial o explozie la o bază militară din Arhangelsk, pe fondul suspiciunii unui accident nuclear


Imagine din 2017 a unui submarin nuclear, de la șantierul Sevmash, în apropiere de baza militară unde s-a produs explozia
Imagine din 2017 a unui submarin nuclear, de la șantierul Sevmash, în apropiere de baza militară unde s-a produs explozia

Agenţia rusă pentru energie atomică, Rosatom, a anunţat sâmbătă dimineaţă că cinci dintre angajaţii săi au murit în urma unei explozii care s-a produs joi la o bază militară din regiunea Arhangelsk, în cursul testării unei rachete cu combustibil lichid, potrivit Reuters, care a citat surse oficiale ruse.Comunicatul oficial apare însă pe fondul suspiciunii că este vorba despre o explozie în timpul testării unei rachete cu propulsie nucleară.

Potrivit relatărilor, în orașul Severodvinsk, din apropierea bazei militare, a crescut panica, iar oamenii cumpără din farmacii pastile cu iod. Oficiali din Federația Rusă raportează o creștere a radiațiilor în zonă. În golful în care sunt așezate orașul Arhangelsk și baza militară a fost interzis scăldatul și pescuitul vreme de o lună, din cauza prezenței rachetelor cu gaze toxice.

Alţi trei angajaţi ai agenţiei au fost răniţi, suferind inclusiv arsuri, a precizat Rosatom.

Iniţial autorităţile ruse au comunicat că două persoane au decedat, iar şase au fost rănite, în urma "exploziei unui motor de rachetă", iar în zona oraşului Severodvinsk, aflat în apropierea bazei unde a avut loc accidentul, s-a detectat o creştere a radioactivităţii pentru o perioadă scurtă de timp, însă mesajul a fost şters fără nicio explicaţie.

„Nu au fost emanate substanțe toxice în atmosferă, iar nivelul de radiaţii este normal", a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova, la scurt timp după explozie. Cu puțin timp înainte însă, administrația locală de la Severodvinsk anunțase că nivelul radiațiilor a crescut nesemnificativ, iar după 40 de minute a revenit la normal. Mesajul, care fusese postat pe internet, a fost ulterior șters.

Un expert rus, citat de BBC, a declarat că baza militară unde s-a produs incidentul a fost plasată în stare de izolare, fără ca Ministerul Apărării din Rusia să ofere mai multe detalii.

Cercetătorul dr. Mark Galeotti a afirmat că incidentul a fost „în mod clar o problemă mai mare decât ruşii lasă de înţeles". „Acest depozit pare să fi fost folosit pentru testarea unuia dintre noile rachete nucleare cu combustibil lichid din Rusia - este un secret foarte mare", a adăugat dr. Galeotti.

Acesta este al doilea accident în care sunt implicate forțele militare ale Rusiei în cursul acestei săptămâni. Luni, o persoană a murit și alte opt au fost rănite la un depozit de muniție din Siberia. O școală și o grădiniță au fost distruse, iar 9.500 de oameni au fost evacuați.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG