Linkuri accesibilitate

Rusia bate un nou record la numărul de condamnări pentru trădare de stat


Tribunalul din Moscova, unde au fost examinate multe din dosarele politice din Rusia.
Tribunalul din Moscova, unde au fost examinate multe din dosarele politice din Rusia.

Numărul condamnărilor pentru trădare de stat în Rusia a atins un nou record.

În primele șase luni ale anului 2024, după calculele publicației „Vajnîe istorii” („Istorii importante”, n.r.), 52 de persoane au fost condamnate în temeiul articolului privind trădarea de stat, ceea ce este de 3,5 ori mai mult decât în aceeași perioadă din 2023.

O rată atât de mare nu a fost înregistrată în ultimii 9 ani. Astfel, pe durata întregului an care a trecut, 39 de persoane au primit sentințe în temeiul acestui articol din Codul Penal. În 2022, în primele șase luni ale anului, doar patru persoane au fost condamnate pentru trădare de stat, în aceeași perioadă din 2021 - opt, în 2020 - trei.

Publicația remarcă, de asemenea, o creștere semnificativă a condamnărilor în temeiul articolului cu privire la spionaj.

În fiecare perioadă a primelor șase luni, din ultimii șase ani, instanțele rusești nu au pronunțat mai mult de două sentințe în cazuri de spionaj, însă în primele șase luni ale anului 2024, acest număr a crescut la 18. Alte două persoane au primit sentințe în această perioadă pentru „cooperare confidențială” cu un stat străin, acesta fiind unul din articolele recent introduse în Codul Penal al Rusiei.

Pentru „cooperare confidențială” sunt prevăzute pedepse cu închisoarea de până la opt ani și sancțiuni pecuniare. Autorii amendamentelor au descris esența „cooperării” într-un mod vag - este vorba despre faptul comunicării cu străinii care ar contribui la sprijinirea unor „activități îndreptate cu bună știință împotriva securității Federației Ruse”.

În acest context, cea mai frecventă acuzație este „legătura cu Ucraina”.

În mai puțin de doi ani, Rusia a deschis cel puțin 40 de dosare penale în temeiul acestui articol, a calculat site-ul Sever.Realii, un proiect în limba rusă al Europei Libere.

În total, 96 de persoane au fost condamnate pentru acțiuni ilegale legate de secrete de stat, ceea ce reprezintă aproape de două ori mai mult decât în primele șase luni ale anului 2023, mai scrie „Vajnîe Istorii”.

Creșterea numărului de condamnări s-ar datora aplicării articolului „Încălcarea cerințelor de protecție a secretelor de stat”, notează jurnaliștii. Acesta prevede răspunderea pentru părăsirea neautorizată a teritoriului Rusiei de către cei care dețin sau au deținut cândva accesul la secrete de stat. Noul articol vizează foștii angajați ai întreprinderilor de stat, inginerii, proiectanții, dezvoltatorii și personalul militar pensionat.

Spioni, teroriști și mii de militari condamnați pentru nesupunere și dezertare

„Vajnîe Istorii” a remarcat, de asemenea, o creștere a numărului de condamnări ale militarilor pentru nesupunere, dezertare și alte încălcări: dacă în perioada ianuarie - iunie 2023 au fost condamnați 2 694 de militari, anul acesta numărul de condamnări a depășit 6 000.

Comparativ cu anul trecut, numărul celor condamnați pentru infracțiuni legate de serviciul militar s-a triplat, iar comparativ cu perioada anterioară invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina - de 7,5 ori.

O creștere a numărului de condamnări a fost constatată și în legătură cu articolul referitor la difuzarea așa-numitelor „falsuri” despre armata rusă. În prima jumătate a anului 2024, au fost pronunțate 40 de astfel de condamnări - aproximativ de două ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

A crescut, de asemenea, numărul de condamnări în temeiul articolelor legate de terorism, inclusiv, de exemplu, finanțarea terorismului, participarea la activitățile unei organizații teroriste și altele.

În prima jumătate a anului acesta, 366 de condamnări au fost pronunțate în temeiul unor astfel de articole. Iar un număr semnificativ de sentințe, și anume 152, au fost luate în baza articolului ce se referă la îndemnurile publice sau justificarea terorismului prin intermediul mass-media.

Săptămâna trecută, centrul pentru drepturile omului Memorial a reamintit, de asemenea, că cel puțin 49 de persoane au fost trimise de autoritățile ruse la „tratament forțat” din motive politice.

Potrivit Memorial, autoritățile ruse folosesc „problemele de sănătate mintală” ca pretext pentru represiune, trimițând inculpații în instituții psihiatrice. „Memorial” a descris această practică drept „una din cele mai groaznice”: inculpații au descris abuzuri fizice, umilințe și utilizarea de substanțe medicamentoase puternice asupra lor.

În baza relatărilor Radio Svoboda și Current Time.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG