Delegați din China și Rusia, în frunte cu ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, l-au însoțit pe liderul nord-corean Kim Jong Un la o paradă militară organizată joi seară la Phenian, în care au fost expuse cele mai noi rachete cu potențial nuclear, transmite Associated Press (AP).
Demonstrația marchează aniversarea războiului coreean - între Coreea de Nord și Coreea de Sud - mai exact a 70-a aniversare a semnării armistițiului din 27 iulie 1953, zi celebtrată drept Ziua Victoriei în Coree de Nord.
La ceremonia de joi seară, liderul de la Phenian a fost însoțit pe scena centrală de ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, şi de oficialul partidului de guvernământ din China, Li Hongzhong, potrivit presei de stat chineze, citate de AP.
De altfel, ministrul rus al Apărării a fost primit marți seară la Phenian pe covorul roșu, pe fondul sonor al imnului Rusiei.
Joi, străzile și tribunele au fost pline de zeci de mii de spectatori, prezenți la paradă, în timp ce batalioane de soldați și echipamente militare - tancuri și rachete balistice intercontinentale uriașe, amplasate pe platforme de lansare, au defilat pe străzi.
Fotografiile disponibile îl înfățișează pe Kim Jong Un zâmbitor, în conversații cu Serghei Șoigu și Li Hongzhong, care l-au flancat, salutând trupele aflate în defilare.
Potrivit agenției de știri nord-coreene, au fost prezentate drone de supraveghere și atac nou dezvoltate, prezentate abia recent.
La final au fost expuse rachete intercontinentale ICBM, Hwasong-17 și Hwasong-18, testate recent și care ar avea capacitatea de a lovi regiuni din SUA.
Potrivit unor analiști, acestea ar fi bazate pe tehnologie rusească, confrom AP.
În cadrul evenimentului, ministrul nord-coreean al Apărării, Kang Sun Nam, a descris parada drept o sărbătoare istorică a „marii victorii” a țării împotriva „forțelor imperialiste de agresiune ale SUA și grupurilor statelor sale satelite”.
El a condamnat SUA e pentru extinderea exercițiilor militare cu Coreea de Sud și planificarea unor contingente nucleare, pe care Coreea de Nord le prezintă drept repetiții de invazie.
SUA și Coreea de Sud consideră operațiunile comune unele defensive, în scopul îmbunătățirii capacității de răspuns la amenințarea nucleară nord-coreeană, remarcă AP.
Ministrul nord-coreean a declarat că dacă va fi provocată o confruntare militară, autoritățile de la Phenian își vor lua dreptul de a trece dincolo de mișcări strategice de apărare.
„Imperialiștii americani nu au șanse de supraviețuire, în cazul în care folosesc arme nucleare împotriva RPDC”, a spus el, folosind inițialele numelui oficial al țării, Republica Populară Democrată Coreea, mai transmite agenția de presă.
Aceasta mai notează că din cauza condițiilor meteo pregătirile pentru parada de joi au putut fi greu observate din satelit, dar imagini obținute de centrul James Martin Center for Nonproliferation Studies au dezvăluit mase de oameni adunate în centrul Phenianu-ului.
Pe de altă parte, invitarea delegaților din China și Rusia a fost un gest rar, după debutul pandemiei și e văzută de unii analiști ca încercare a liderului nord-coreean de a ieși din izolare, pe fondul presiunii SUA.
Parada a fost precedată de întâlniri ale lui Kim Jong Un cu Serghei Șoigu care au demonstrat susținerea Coreei de Nord pentru invazia Rusiei din Ucraina, alimentând și suspiciuni că Phenianul ar intenționa să susțină cu armament Kremlinul.
Agenția de presă nord-coreeană a publicat în cursul săptămânii un mesaj al lui Vladimir Putin, în care acestea mulțumea pentru „susținerea fermă” pentru războiul declanșat în Ucraina.
El a mai subliniat că interesele Rusiei și Coreei de Nord sunt comune în ce privește contrabalansarea „politica grupului occidental care împiedică stabilirea ordinii mondiale cu adevărat multipolarizate și juste”, a mai subliniat AP.