Linkuri accesibilitate

Ministerul britanic al Apărării: Rusia a terminat stocul de drone iraniene


Drone kamikaze iraniene folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei invadate
Drone kamikaze iraniene folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei invadate

Rusia pare să fi epuizat stocul actual de drone de fabricație iraniană și va căuta să se reaprovizioneze, potrivit ultimei actualizări a Ministerului Apărării din Regatul Unit.

Rusia consideră probabil dronele ca „momeli utile care pot devia apărarea antiaeriană ucraineană de la rachetele de croazieră rusești mai eficiente”, arată sursa citată.

Dronele iraniene, vehicule aeriene fără echipaj (OWA-UAV) cu atac unidirecțional, pare că nu ar mai fi utilizate în Ucraina aproximativ din 15 februarie 2023, arată sursa citată.

Înainte de aceasta, forțele armate ucrainene au raportat că au doborât cel puțin 24 de UAV-uri Shahed-136 OWA între sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie 2023.. Alte zeci zeci au fost distruse în primele zile ale anului.

Lipsa dronelor în această perioadă arată că, cel mai probabil, Rusia și-a epuizat stocul actual, dar și că va căuta probabil o reaprovizionare.

Deși armele nu au un palmares bun în distrugerea țintelor propuse, Rusia le vede probabil ca niște momeli utile care pot devia apărarea antiaeriană ucraineană de la rachetele de croazieră rusești mai eficiente.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG