Linkuri accesibilitate

Infografic | Rusia - mâncarea de Sărbători, mult mai scumpă anul acesta decât în 2023


Pe măsură ce rușii se pregătesc pentru Sărbători, observă că nota de plată de la supermarket e seminificativ mai mare decât cea de anul trecut - mai ales pentru cei care adoră senvișurile cu unt și caviar, un fel de mâncare simbol în Rusia.

În octombrie anul trecut, președintele rus Vladimir Putin nega că țara lui „cheltuiește prea mult pe arme și uită de unt”. Prețul acestuia, însă, a crescut cel mai mult în ultimele luni - cu peste 33% față de începutul lui 2024.

Caviarul, deși era departe – chiar și anul trecut, când costa 6.000 de ruble (60 de dolari) kilogramul – de a fi un aliment de bază, s-a scumpit cu peste 50% anul acesta, ajungând la aproape 9.000 de ruble pe kilogram.

Prețurile cartofilor, baza unora dintre mâncărurile preferate ale rușilor de Anul Nou, cum ar fi salata a la russe și heringul, au crescut cel mai mult - un kilogram costă aproape de două ori mai mult decât în urmă cu un an.

Conform datelor oficiale, prețurile medii ale altor alte produse de bază - merele, heringul, laptele, portocalele și uleiul de floarea soarelui– au crescut cu cel puțin 15% în 2024, în timp ce uleiul de măsline, sfecla și varza sunt mai scumpe cu aproximativ 30%. Ceapa roșie costă cu peste 40% mai mult decât în urmă cu un an.

Rata inflației a depășit previziunile Băncii Centrale a Rusiei, care estima că în octombrie va fi de 8%, iar pentru tot anul, de 8.5%.

Însă, pe 9 decembrie, după cum spune Rosstat, insititutul rus de statistică, prețurile de consum erau cu 8,76% mai mari la acel moment decât la începutul lui 2024.

Ministerul Dezvoltării Economice estimase că inflația va atinge pe 9 decembrie 9,2% - de două ori cât ținta de 4% a Băncii Centrale, stabilită în noiembrie 2014 și rămasă neschimbată de atunci.

Creșterile prețurilor au determinat guvernul să înceapă discuții cu retailerii pentru ieftiniri înaintea Sărbătorilor.

Presa rusă scrie despre creșterea numărului de cazuri de furt de unt din magazine. Poliția i-a oferit unei femei care ar fi fost prinsă furând 29 de cutii de unt posibilitatea de a evita urmărirea penală prin voluntariat pentru serviciul militar, o practică legalizată de Putin la începutul acestui an, Rusia încercând să recruteze mai mulți oameni pentru războiul din Ucraina.

Unt și produse lactate într-un magazin din St. Petersburg. Produsele sunt expuse în cutii anti-furt.
Unt și produse lactate într-un magazin din St. Petersburg. Produsele sunt expuse în cutii anti-furt.

Inflația a fost alimentată în mare parte de cheltuielile guvernamentale masive pentru invazia din Ucraina și de creșterea salariilor medii.

Ca să evite o nouă mobilizare forțată a oamenilor pentru război după cea din septembrie 2022, Ministerul Apărării și guvernele regionale au oferit stimulente în numerar – din ce în ce mai mari – celor care doresc să se înroleze pentru a lupta în Ucraina.

Guvernul de la Moscova promite în prezent un minim de5,2 milioane de ruble ( aproximativ 50.000 de dolari) pentru primul an de serviciu militar, inclusiv un bonus de înscriere de 2,3 milioane de ruble (~ 22.100 de dolari). În septembrie, salariul mediu anual în Rusia era de aproximativ cinci ori mai mic, de 84.324 de ruble pe lună.

Iar armata nu este singurul angajator care mărește salariile.

Fabricile din Rusia care produc tancuri și alte echipamente pentru invazie au fost nevoite să mărească salariile și să ofere ore suplimentare pentru a compensa lipsa de muncitori. Deficitul de personal a determinat guvernul să ia în considerare posibilitatea de a permite recruților să lucreze în fabrici în loc să servească în armată.

Este posibil ca aceste creșteri salariale să fi fost suficiente pentru a compensa creșterea prețurilor pentru o mare parte a populației, statisticile oficiale arătând că salariile ajustate în funcție de inflație au continuat să crească.

Salariul mediu a fost cu aproape 19 % mai mare în septembrie 2024 decât în septembrie 2023, comparativ cu o creștere medie anuală de 9,1 % între 2010 și 2021.

Cu toate acestea, Banca Centrală a Rusiei, care, în octombrie, a majorat rata dobânzii cheie la un nivel record de 21%, în încercarea de a controla inflația, trage un semnal de alarmă.

Stimularea economiei Rusiei din timpul războiului, care a înregistrat o creștere a PIB-ului de 3,6% în 2023, s-ar putea să se apropie de sfârșit, Banca Centrală preconizând o creștere între 0,5% și 1,5% în 2025.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG