Vladimir Putin a declarat că a semnat un decret privind mobilizarea parţială începând de miercuri a rezerviştilor pentru „operaţiunea militară specială" în Ucraina, ale cărei obiective nu s-au schimbat, a asigurat el. În discursul televizat, anunţat iniţial pentru marţi seara, dar care a fost amânat din motive neprecizate, preşedintele rus a afirmat că obiectivul său este „eliberarea" Donbasului, zonă minieră din estul Ucrainei compusă din regiunile Doneţk şi Lugansk şi că majoritatea populaţiei din această zonă nu doreşte să revină la ceea ce el a numit „sub jugul" Ucrainei.