Linkuri accesibilitate

Rușii pot participa la Jocurile Olimpice de la Paris ca „sportivi neutri”


Jocurile Olimpice de Vară din anul 2024 vor avea loc în perioada 26 iulie - 11 august la Paris.
Jocurile Olimpice de Vară din anul 2024 vor avea loc în perioada 26 iulie - 11 august la Paris.

Comitetul Internațional Olimpic a decis vineri la Lausanne că unii sportivi ruși vor putea participa la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris din 2024 în calitate de sportivi „neutri”, în sporturi individuale.

Associated Press (AP) scrie că decizia CIO este continuarea unor măsuri din ultimul an în direcția reintegrării Rusiei și aliatului ei -Belarus - în sportul global, după numeroase sancțiuni impuse din cauza invadării Ucrainei de către trupele rusești în februarie 2022.

Fiecare disciplină olimpică va trebui în continuare să evalueze și să decidă participarea unui sportiv sau altuia, având grijă să nu fie vorba de suporteri ai invaziei și să nu aibă legături contractuale cu structuri rusești militare sau de securitate.

Sportivii care vor primi statut neutru vor concura fără simbolurile naționale (steag, imn, culori naționale).

Rusia, ca stat, rămâne interzisă din sportul global.

CIO a spus că opt ruși și trei belaruși se numără printre cei 4.600 de sportivi din lume calificați deja la Jocurile Olimpice de Vară, care încep în iulie.

AP amintește că Rusia a trimis 335 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokio, din 2021. Este de așteptat ca la Paris să concureze doar câteva zeci.

Sportivi și oficiali din Ucraina, inclusiv președintele Volodimir Zelenski, au cerut repetat CIO să excludă cu totul Rusia și Belarus de la Olimpiadă ca pedeapsă pentru războiul purtat împotriva țării lor.

Unii sportivi ucraineni s-au făcut auziți cu opinii ca rușii să fie lăsați să concureze, fiindcă doresc să-i învingă în arena sportivă.

XS
SM
MD
LG