În august 1991, când Ucraina și-a declarat independența față de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), Kievul a intrat în posesia celui de-al treilea cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, după Uniunea Sovietică și Statele Unite.
Pe lângă rachetele strategice mari și complexe, Kievul a preluat și mii de dispozitive nucleare „tactice” ale Uniunii Sovietice, concepute pentru a fi suficient de mici pentru a fi utilizate pe un câmp de luptă activ.
General-locotenetul Olexandr Skipalski a fost, în anii 1990, șeful serviciului de informații militare al Ucrainei. Șeful militar în retragere a vorbit pentru Serviciul ucrainean al RFE/RL despre modul în care 2.800-4.200 de arme nucleare tactice au fost cedate Rusiei într-o mișcare care ar fi putut schimba cursul istoriei.
„Ni s-a spus că Rusia era decisă să-i ia Ucrainei toate armele nucleare tactice, cu orice preț”, își amintește Skipalski ce s-a întâmplat în perioada de după destrămarea URSS. „Scopul deliberat era privarea Ucrainei de cele mai simple dispozitive nucleare, care nu necesitau sisteme complexe de stocare și întreținere.”
Spre deosebire de rachetele strategice cu rază lungă de acțiune, care au costuri de întreținere mari, muniția nucleară tactică poate fi depozitată zeci de ani, cu efort minim.
Unele bombe nucleare tactice pot fi la fel de mici precum un proiectil de artilerie.
După ce Skipalski a ordonat o revizuire a transferului de arme nucleare tactice către Rusia, a fost întocmit un raport care solicita anularea transferului propus.
La începutul anului 1992, în timp ce echipele rusești îndepărtau deja munițiile nucleare, „am văzut cu ochii mei”, spune Skipalski, „cum [șeful Serviciului ucrainean de securitate] Evhen Marchuk a pus într-un dosar raportul nostru împotriva îndepărtării armelor nucleare tactice și a spus: «Am de gând să duc asta președintelui»”.
După prezentarea raportului, extragerea armelor a fost suspendată timp de două săptămâni. „Apoi au reluat-o, fără nicio explicație. Cel puțin, mie nu mi s-a spus nimic”, afirmă Skipalski.
„Cred că [președintele de la acea vreme al Ucrainei, Leonid ] Kravciuc a luat el însuși decizia finală. Cine l-a sfătuit și pe baza căror dovezi? N-am idee”.
Echipele rusești responsabile cu extragerea armelor, spune el, au muncit „repede și non-stop” pentru a încărca și a muta din Ucraina focoasele nucleare tactice.
Când a fost luată și ultima armă, pretinde Skipalski, „rușii și susținătorii lor din Ucraina au sărbătorit de-a dreptul. Spuneau: «i-am păcălit cu totul pe [ucraineni], le-am lăsat oasele și le-am luat carnea!»”.
Kievul a solicitat să monitorizeze fiecare etapă a transferului, care ar fi trebuit să se încheie cu distrugerea de către Rusia a armelor nucleare tactice. Dar, susține Skipalski, „nu le-au permis observatorilor noștri să supravegheze acest lucru, ni s-a arătat doar o clădire și ni s-a spus: «Aceasta este instalația noastră de procesare», dar nimeni nu a fost lăsat înăuntru, nimeni nu a asistat la presupusa eliminare a acestor focoase”.
Skipalski spune că Moscova a reușit să sperie Washingtonul, astfel încât acesta să facă presiuni asupra Kievului. Kremlinul, spune el, „a susținut că există o lipsă de control și o amenințare de terorism nuclear. Chiar dacă nu erau teroriști ucraineni per se, ei susțineau că situația tehnologică era periculoasă. Ca urmare, americanii au ajutat la forțarea Ucrainei, cerând transferul de arme nucleare”.
Armele nucleare tactice au fost depozitate în centre din întreaga Ucraină, în special în Crimeea. În unele cazuri, au fost încercări de a opri transferul acestora către Rusia.
„În regiunea Ivano-Frankivsk a existat o bază majoră de stocare, iar administrația civilă a început să spună că îndepărtarea a fost o greșeală”, își amintește Skipalski.
O confruntare similară a fost raportată și în Sambir, în vestul Ucrainei.
„Orice om cu o urmă de bun simț își dă seama că armele nucleare sunt în primul rând un factor de descurajare, un instrument de securitate”, spune Skipalski pentru RFE/RL.
„Mulți au vorbit în mod informal, iar personalul militar chiar a trimis scrisori de îngrijorare”. Dar în primele luni de independență ale Ucrainei, unele ierarhii militare erau încă legate direct de Moscova.
„Militarii sunt oameni disciplinați, subordonați comandanților lor. Prin urmare, atunci când ofițerul le spune: «Acest lucru a fost coordonat cu conducerea voastră, trimiteți totul imediat la eliminare», ei pur și simplu urmează ordinele.”
Un alt factor care a tulburat problema armelor nucleare tactice la acea vreme, spune Skipalski, a fost o idee care circula, și anume sugestia că fostele armate sovietice ar putea fi contopite pentru a forma un fel de uniune.
Odată cu apariția mai multor state noi, foste sovietice, cu legături cu Moscova, își amintește Spikalski, „unii au susținut că componenta nucleară trebuie să fie centralizată”.
Mai târziu, atunci când armele nucleare strategice mai puternice ale Ucrainei și vehiculele de livrare au fost vizate pentru distrugere sau îndepărtare, au existat, spune Skipalski, „încercări mai organizate de a le păstra, dar presiunea și amenințările [de a distruge sau de a renunța la arme] au fost intense”.
Fostul președinte american Bill Clinton, care a jucat un rol principal în denuclearizarea Ucrainei, a sugerat în 2023 că mișcarea a fost o greșeală strategică în lumina războiului purtat în Ucraina din 2014.
Skipalski spune că întrebările de astăzi cu privire la faptul dacă Ucraina ar trebui să își construiască propria capacitate de arme nucleare nu au rost în public.
„Niciun stat nu a creat arme nucleare în timp ce transmitea acest fapt”, spune el, adăugând: „cei care se dau mari și se bat cu pumnul în piept spunând «ar trebui să facem X și Y»... nu așa funcționează un stat responsabil. Ai grijă de securitatea țării tale și fii discret în această privință”.
Articol publicat inițial pe rferl.org
