Linkuri accesibilitate

17 decese în patru zile la Spitalul Pantelimon din București. Ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control


Vineri, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii merge la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București, unde o asistentă a acuzat medicii ca nu au administrat corect o substanță medicamentoasă șli din această cauză 20 de pacienţi şi-ar fi pierdut viaţa.
Vineri, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii merge la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București, unde o asistentă a acuzat medicii ca nu au administrat corect o substanță medicamentoasă șli din această cauză 20 de pacienţi şi-ar fi pierdut viaţa.

Un asistent medical de la Spitalul Sf. Pantelimon din București a reclamat decesul suspect a aproape 20 de pacienți, într-o perioadă scurtă de timp, după ce le-ar fi fost administrate doze neconforme de tratament. Ministrul Alexandru Rafila a trimis joi Corpul de Control pentru investigații.

Actualizare – Asistentele de la ATI au revenit și au transmis pe canale neoficiale că numărul deceselor ar fi de 17, deși chiar ministrul Sănătății a confirmat că numărul lor este de 20.

Știrea inițială

Ministerul Sănătății a fost sesizat de directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon.

Joi, directorul spitalului, Bogdan Socea, a fost informat în scris de directorul de îngrijiri privind existența unor informații provenite de la un asistent medical, a cărui identitate este protejată, că în perioada 4-7 aprilie, la secția de Terapie Intensivă au murit 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament.

La rândul său, conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate.

Fiind vorba de o activitate profesională medicală s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul București, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate și altor instituții abilitate, transmite Ministerul Sănătății într-un comunicat remis presei joi.

Ministrul Rafila, sceptic privind competența asistentelor în evaluarea activității medicilor

Într-o intervenție telefonică la Digi24, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a confirmat că 20 de pacienții au murit în intervalul 4 - 7 aprilie, în secția ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon.

El s-a arătat, însă, sceptic privind acuzațiile aduse de o asistentă al cărei nume nu este dat și care pune sub semnul întrebării administrarea tratamentului de medici.

„Am îndoieli în ceea ce privește situația. Vorbim de un asistent medical care spune că medicii n-au administrat tratamentul corect. Dacă este vorba de o culpă medicală gravă, va exista o implicare din partea Colegiului. Acum este o sesizare scrisă, de la o asistentă care nu este nominalizată. Este un număr neobișnuit de mare, trebuie să vedem care au fost cauzele. Nu vreau să ajungem în situația în care o reclamație neasumată, fără nume, constituie un element de acuzare pentru medici”, a declarat acesta.

Numai că, în plângerea sa, asistenta nu pune sub semnul întrebării administrarea corectă a tratamentului făcută de medici, ci intervenția lor în sensul reducerii dozei de noradrenalină administrată față de cea prescrisă în foaia de observație, ba chiar înlocuirea sa cu ser fiziologic, ceea ce le-ar fi fost fatal pacienților cărora le-au fost reduse dozele, scrie Cetățeanul.net, care a dezvăluit cazul.

„Practic, la toți acești pacienți le-a fost scăzută noradrenalina, serul care îi ținea în viață. De fiecare dată, medicii au fost cei care au făcut asta. Spuneau asistentelor că, la pacienți care aveau prescrisă în foaia de observație administrarea a 15 sau 20 mg de noradrenalină, să le micșoreze doza la doar 1 miligram. Asistentele au refuzat, așa că medicii au micșorat dozele chiar ei (...). Noi, asistentele, după ce plecau medicii, ridicam nivelul de noradrenalină iar la 20. Pleca medicul de lângă noi, dădeam iar doza din foaia de observație. Mi s-a întâmplat să mă surprindă medicul, să mă întrebe ce fac acolo. Le spuneam că dacă așa scrie în foaie, așa fac. Eu mă duc la pușcărie degeaba?”, scrie publicația, care citează personalul medical.

Conform G4Media, și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis o anchetă penală după o plângere venită pe emailul instituției, în care erau reclamate morți suspecte ale unor pacienți la Terapie Intensivă, la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală.

Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon este în subordinea Ministerului Sănătății.

Medic chirurg: motivarea deceselor este neverosimilă

Pentru liderul Sanitas, medicul Toni Popescu, președinte al Diviziei de medici a sindicatului, „este o situație ciudată în care cineva se răzbună pe conducerea spitalului și pe o conducere excepțională care a venit din decembrie în terapia noastră”.

Într-o declarație dată pentru Europa Liberă, el a spus că directoarea de la îngrijiri, „de meserie asistentă, era în concediu când a primit reclamația” și a revenit din concediu joi, ca să reintre iar. „Are frustrări foarte mari și dânsa, și fosta șefă a Terapiei”, spune liderul sindical.

Sesizarea făcută de directoarea de la îngrijiri către manager arată, însă, că a fost în concediu doar pe 10 aprilie, când a fost sunată și informată de o asistentă medicală de numărul suspect de mare de decese de la terapie intensivă din perioada 4-7 aprilie, „motivul fiind scăderea voită a noradrenalinei de pe injectomat”.

Sursa: pagina de Facebook a jurnalistei Carla Tanasie
Sursa: pagina de Facebook a jurnalistei Carla Tanasie

Cetățeanul.net, care preia declarațiile asistentelor scrie că pacienților de la Terapie Intensivă care au murit le fusese redusă doza de noradrenalină, „serul care îi ținea în viață”, ca să moară și să fie, astfel, eliberate paturi la ATI.

Or, liderul sindical spune că nu doar secția de terapie intensivă are paturi, ci și unitatea de primiri urgențe, ca să justifice reducerea fatală a dozei de tratament pentru ca, prin moartea pacienților, să fie asigurat un număr constat de paturi libere la ATI.

„În decembrie, când s-a schimbat conducerea ATI, mai aveam 3 medici, toți plecaseră. Acum sunt 16. Secția de Terapie Intensivă nu are doar 25 de paturi. Mai există paturi, tot de terapie intensivă, în UPU. Numărul pacienților care vin la Pantelimon a crescut constant în ultimul timp. Vin bătrâni, de 85-90 de ani cu boli grave, cu accidente vasculare cerebrale. La tipul de patologii care sunt în ATI, numărul de decese nu e mare. În farmacia spitalului există permanent noradrenalină. Nu există niciun motiv ca medicii să fi cerut micșorarea dozei. Și toți!”, spune Toni Popescu.

Un medic chirurg a explicat pentru Europa Liberă care este rolul noradrenalinei și și-a exprimat dubiul cu privire la legătura făcută între decese și administrarea medicamentului.

„Motivația deceselor este neverosimilă, deoarece noradrenalina se administrează doar în cazuri excepționale pentru a menține o perfuzare arterială compatibilă cu supraviețuirea până la depistarea și rezolvarea cauzei (o hemoragie masivă a unui organ, de exemplu, sau un șoc cardiogen datorat unui infarct miocardic masiv). Noradrenalina nu se administrează ca tratament cronic, pe mai multe zile”, a explicat pentru Europa Liberă medicul chirurg Laurențiu Ungurianu de la Spitalul Clinic Nr.1 Căi Ferate Witting.

Asemeni colegului său, medicul de la sindicatul Sanitas, nici medicul Ungurianu nu crede în explicația că se urmărea decesul bolnavilor pentru a elibera paturi la ATI.

„Mi se pare desprins dintr-un scenariu horror - o aberație dezgustătoare după părerea mea. Sigur că trebuie să existe o explicație pentru decese, cu siguranță alta decât cea menționată. Numărul deceselor poate părea mare, dar poate fi explicabil dacă patologiile reprezentate erau cu prognostic grav, la un număr de paturi ATI presupun mare, având în vedere caracterul de urgență al spitalului.

Lucrurile trebuie analizate cu atenție, seriozitate și circumspecție. Nu cred în motivația prezentată care pare mai degrabă neserioasă și are caracteristicile unei răfuieli interne duse la absurd”, a conchis chirurgul.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG