Linkuri accesibilitate

Scandal la alegerile pentru conducerea PNL Timișoara


Reprezentant al uneia din taberele implicate în conflict care revendică accesul la conferința de alegerile pentru șefia organizației timișorene a PNL
Reprezentant al uneia din taberele implicate în conflict care revendică accesul la conferința de alegerile pentru șefia organizației timișorene a PNL

Alegerile pentru conducerea organizației timișorene a Partidului Național Liberal s-au soldat sâmbătă cu scandal, acuzații și îmbrânceli între taberele de susținători ai candidaților Raul Ambruș și Cosmin Tabără, au transmis televiziunile de știri.

Scandalul a început în clipa în care reprezentanții uneia dintre cele două tabere angajate în conflict au aflat că trebuie să dețină o brățară de acces la conferința de alegeri pentru a putea vota, ceea ce presupunea înregistrarea lor anterioară.

Astfel, cei nemulțumiți de condiționarea accesului de înscrierea și obținerea brățării au mutat gardurile mobile de protecție și au forțat intrarea în sediu, fiind îmbrânciți de cei care nu le-au permis accesul.

Întregul incident a fost asezonat cu replici acide, acuzații și țipete.

Este a doua tentativă de organizare a alegerilor pentru șefia organizației timișorene, în care sunt înscriși în cursă 17 candidați, după eșecul din 3 iulie.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG