Linkuri accesibilitate

O asociată a lui Navalnîi vorbește despre un schimb de prizonieri în care era inclus și opozantul rus


Maria Pevchikh, președinta Fundației Anticorupție a lui Navalnîi, susţine că a avut confirmarea că negocierile pentru schimbul de prizonieri în care era inclus și Navalnîi se aflau în faza finală în seara zilei de 15 februarie.
Maria Pevchikh, președinta Fundației Anticorupție a lui Navalnîi, susţine că a avut confirmarea că negocierile pentru schimbul de prizonieri în care era inclus și Navalnîi se aflau în faza finală în seara zilei de 15 februarie.

Opozantul rus Alexei Navalnîi era, în momentul morții sale, foarte aproape de a fi eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri, a spus Maria Pevchikh, președinta Fundației Anticorupție a lui Navalnîi.

Ea susţine teza că preşedintele Vladimir Putin ar fi ordonat ca disidentul să fie ucis, relatează Reuters.

Pevchikh a declarat într-un video pe YouTube, pe 26 februarie, că asociații lui Navalnîi au lucrat timp de doi ani pentru a convinge oficialii occidentali să negocieze un acord în care opozantul rus și doi cetățeni americani deținuți în închisori rusești să fie dați la schimb pentru Vadim Krasikov, un fost colonel al Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, care a fost condamnat pentru asasinarea unui fost luptător cecen la Berlin în 2019.

Pevchikh a declarat că negocierile privind predarea lui Navalnîi şi a celor doi cetăţeni americani, pe care nu i-a numit, se aflau în fază finală în momentul morţii disidentului.

Mai mulți americani sunt deținuți în prezent în închisorile rusești, inclusiv pușcașul marin Paul Whelan, reporterul Wall Street Journal Evan Gershkovich și jurnalista RFE/RL Alsu Kurmașeva.

Navalnîi ar fi fost inclus în acord ca parte a „un schimb umanitar”.

„La începutul lunii februarie, lui Putin i s-a propus să-l schimbe pe ucigașul FSB, Vadim Krasikov, care ispășește pedeapsa pentru o crimă la Berlin, cu doi cetățeni americani și Alexei Navalnîi. Am primit confirmarea că negocierile se aflau în faza finală în seara zilei de 15 februarie. Pe 16 februarie, Alexei a fost ucis", a spus Pevcikh.

„Alexei Navalnîi ar fi putut să stea aici acum, astăzi. Nu este o figură de stil", a adăugat ea.

Declarațiile Mariei Pevchikh încă nu au fost confirmate sau respinse de alte surse.

Întrebată la o conferința de presă de la Berlin, pe 26 februarie, despre schimbul de prizonieri, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Christiane Hoffmann, a spus că nu poate comenta.

La începutul acestei luni, Putin i-a spus comentatorului american Tucker Carlson că „se poate ajunge la un acord” pentru eliberarea lui Gershkovich, care a fost arestat în martie 2023 în Rusia sub acuzații de spionaj pe care el, angajatorul său și guvernul american le-au respins ca nefondate, într-un schimb cu un cetățean rus „patriotic” care ispășește în prezent o închisoare pe viață pentru crimă în Germania, o aparentă referire la Krasikov.

Wall Street Journal a citat oficiali occidentali la acea vreme spunând că Putin dorea ca Krasikov să fie eliberat în schimbul prizonierilor americani, inclusiv al lui Gershkovich și că Krasikov era esențial pentru orice înțelegere.

În videoclipul ei, Pevcikh a susținut că Putin „nu a tolerat” ca Navalnîi să fie eliberat și, în loc să-l schimbe, liderul rus a decis „să scape de moneda de schimb”. Ea nu a oferit nicio dovadă care să susțină afirmația ei.

Ea a mai spus că miliardarul rus Roman Abramovici a acționat ca un „negociator informal” între Kremlin și oficialii americani și europeni.

„L-am întrebat pe Roman Abramovici prin intermediul unor cunoștințe comune cum, când și în ce circumstanțe a făcut asta și ce a spus Putin. Din păcate, Abramovici nu a răspuns la aceste întrebări, dar nici nu a negat nimic", a spus Pevcikh.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea lui Abramovici. Nici Kremlinul nu a comentat raportul.

Cadavrul lui Navalnîi a fost eliberat familiei sale în weekend, la o săptămână după ce moartea sa a fost făcută publică de administrația închisorii „Lupul Polar”, unde ispășea o pedeapsă de 19 ani pentru extremism și alte acuzații pe care el și susținătorii săi le-au respins.

Nu a fost dată nicio cauză a morții.

Mama lui Navalnîi a acuzat oficialii ruși că au făcut presiuni asupra ei pentru a avea o înmormântare secretă pentru fiul ei, pentru a evita o revărsare masivă de sprijin pentru unul dintre cei mai vocali critici ai lui Putin.

„Înmormântarea este încă în așteptare. Nu știm dacă autoritățile se vor amesteca pentru a o desfășura așa cum dorește familia și așa cum merită Alexei. Vă vom informa de îndată ce vor fi vești", a declarat purtătoarea de cuvânt a acestuia, Kira Iarmîş, pe X, fost Twitter, pe 24 februarie.

Ea a adăugat într-o postare din 26 februarie: „căutăm o sală pentru un rămas bun public de la Alexei. Timp: sfârșitul acestei săptămâni de lucru".

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pe 26 februarie că este „absurd” ca familia lui Navalnî să susțină că este presată.

XS
SM
MD
LG