Linkuri accesibilitate

86 de elevi şi profesori de la o școală din Timişoara au ajuns, intoxicați, la spital. 15 sunt internați


Elevii și profesorii care au ajuns la spital sunt de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”.
Elevii și profesorii care au ajuns la spital sunt de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”.

Zeci de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional C.D. Loga din Timişoara au ajuns la spital cu simptome de intoxicaţie. DSP a trimis la laborator probele luate de la Colegiul „C.D. Loga”din Timişoara. În continuare se caută cauza intoxicării. 15 elevi au rămas internaţi în spital. 

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a luat probe de la Colegiului Naţional „C.D. Loga” din Timişoara, unde mai mulţi elevi şi profesori au ajuns la spital cu simptome de intoxicare, iar probele au fost trimise la laborator.

„Au fost prelevate 5 probe de apă, atât de la reţea, cât şi de la dozatoarele de apă aflate în incinta unităţii, care au fost ulterior sigilate şi scoase de la consum. Suplimentar, au mai fost prelevate 12 probe de sanitaţie, din care 10 probe de suprafaţă şi 2 probe aeromicrofloră”, a transmis DSP Timiş.

DSP mai anunță că 15 elevi au rămas internaţi în spital.

„Din pacienţii care s-au prezentat la serviciul de urgenţă, 15 (copii - n.red), cu grupe de vârstă diferite, sunt internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu», celelalte persoane, în urma evaluării stării de sănătate, nu au necesitat internare”, a detaliat DSP Timiş.

Ancheta epidemiologică se află în desfăşurare, sursa de îmbolnăvire nefiind deocamdată clar identificată.

Știrea inițială

Zeci de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional ”C.D. Loga” din Timişoara au ajuns la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” şi la Spitalul Municipal din Timişoara, cu simptome de intoxicaţie. Nu se cunoaşte cauza, mai ales că unitatea de învăţământ nu are cantină, nu este racordată la gazele naturale şi nici nu a fost făcută dezinsecţie sau deratizare. Cursurile şcolare au fost suspendate miercuri.

Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aura Danielescu, spune că echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiş și ale Direcției de Sănătate Publică (DSP) au mers la Colegiul Naţional „C.D. Loga” pentru a identifica sursa intoxicației.

„Conducerea unităţii de învăţământ nu cunoaşte şi nu poate identifica, în acest moment, sursa acestei simptomatologii, cu atât mai mult cu cât unitatea de învăţământ nu dispune de cantină, nu este racordată la gaze naturale şi nu a dispus efectuarea unor lucrări de dezinfecţie, deratizare sau dezinsecţie”, a transmis miercuri dimineața Aura Danielescu, într-o informare de presă.

Cursurile au fost suspendate pentru ziua de miercuri.

„Echipe ale ISU Banat au fost azi noapte pentru a preleva probe chimice, iar echipe ale DSP se află şi în acest moment în şcoală pentru a preleva probe din apă, probe de toxicologie şi probe din alimente. Analizăm toate variantele”, a anunţat subprefectul judeţului Timiş, Sorin Ionescu.

Noaptea trecută mai mulți elevi și profesori au fost duși la câteva spitale din Timișoara după ce s-au simțit rău, cu dureri abdominale, vărsături și scaune diareice.

Conducerea colegiului a mai anunțat că va trimite un set de chestionare tuturor elevilor şi profesorilor pe grupurile claselor, pentru a se realiza un bilanţ al copiilor şi profesorilor afectaţi, dar şi pentru a se putea stabili un element comun care ar fi putut duce la intoxicare.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG