Carmen-Francesca Banciu povestește pentru Europa Liberă ce înseamnă viața în izolare forțată pentru un scriitor și cum a receptat tragedia din jurul ei. ”Nu trebuie să ne lăsăm copleșiți și în fiecare lucru pe care îl trăim trebuie să găsim și o parte care este cu siguranță bună și constructivă. Și o putem găsi, pentru că noi decidem cum putem să folosim ceva bun din ceea ce am trăit.”
Experiența din vremea pandemiei de coronavirus, spune scriitoarea, ”tot ce am simțit și gândit în perioada asta va fi un material pentru pentru timpul în care lucrurile se vor mai liniști puțin”. Așa cum a fost și cu Revoluția română, despre care ea a putut să scrie ceva mai devreme tocmai pentru a luat distanță și a ”ieșit din vârtej” .
”Pe plan național și mondial îți dai seama că va fi un cutremur. Singura șansă este să ne gândim repede cum putem să facem lucrurile altfel. Întotdeauna există o formulă. Întotdeauna. În afară de moarte cred că pentru toate lucrurile există o soluție, numai că e dificil de găsit”.
Statul german a găsit formula de a ajuta artiștii independenți, ”ca să nu rămânem în pom pentru că toți am fost obligați să ne oprim activitățile”, explică scriitoarea în interviul pentru Europa liberă.
Carmen-Francesca Banciu trăiește din 1991 la Berlin ca scriitor independent si scrie in limba germană. A primit numeroase premii și burse prestigioase, romanele ei fiind traduse în mai multe limbi. În 2018, romanul său Lebt wohl, Ihr Genossen und Geliebten a fost nominalizat pentru Deutscher Buch Preis, clasându-se printre cele mai apreciate 20 de romane din spațiul de limbă germană ale anului.
Europa liberă: Este perioada de pandemie, cu izolarea impusă, o perioadă bună, creativă pentru un scriitor sau nu?
Carmen Francesca Banciu: ”E o întrebare foarte dificilă, pentru că, dincolo de faptul că știe toată lumea că un scriitor stă izolat ca să scrie, sentimentul de a avea libertatea de a ieși, de a întâlni pe cineva, de a decide singur când iese din spațiul lui închis, contribuie la sentimentul că te simți bine, că ești stăpân pe propriile tale decizii și în felul acesta ai încredere în ce te înconjoară, în viață. În momentul în care ești obligat să stai închis, lucrurile se complică puțin. Pentru mine, la început timpul a fost complicat din motive personale, pentru că am avut o pierdere în familie, care chiar dacă se referă la un motan, pentru mine a fost foarte, foarte importantă și dureroasă și nu am avut timp să îmi dau seama dacă sunt creativă sau nu. Dar la un moment dat, am avut sentimentul unui timp al meu, care mi s-a dăruit, cu care pot să fac ce vreau. Până la un anumit punct însă, când am intrat și eu în acest vârtej al întrebărilor, al temerilor: ce se va întâmpla mâine, cum va rezista societatea, cum vor rezista instituțiile de care depindem, cum, autori, scriitori, artiști, o să ne asigurăm supraviețuirea în teatrele, în locurile unde putem să ținem lecturi, editurile ș.a.m.d. Adică toată infrastructra fără de care e aproape imposibil să subziști ca scriitor. Deci, pe de o parte, mi-am dat seama că e un timp în care ai putea să faci tot ce n-ai făcut înainte și n-ai avut timp să faci înainte și, pe de altă parte, tensiunea și încordarea pe care o simți din afară și pe care este foarte greu să o stăpânești să nu te atingă, ca și cum ai fi o rață care trece prin apă fără să se ude penele deloc.”
Europa liberă: Ceea ce ai trăit acum, ca scriitor, cu toată anxietatea, insecuritatea și durerea provocate de decese, de suferința din jur, poate deveni un ferment, o bază pentru romane, pentru cărți?
Carmen Francesca Banciu: ”Eu am avut și am în continuare o perioadă creativă, care însă s-a mutat mai mult pe spațiul vizual, adică pe desen, pe pictură, lucruri pe care le fac cu mâna, timp în care mă gândesc. Mă gândesc foarte mult la romanul la care lucrez, la lucrurile la care scriu concret. Adică nu vreau să spun că nu a fost deloc un timp benefic, pentru că am extins raza de activitate, ca să zic așa, și pentru ca anxietatea să nu mă copleșească, am mutat centrul de greutate pe ceva ce creez facând cu mâinile. Lucrul ăsta îmi dă voie să gândesc, să îmi încetinesc gândurile, să le temperez, să le cântăresc. Pe de altă parte, tot ce am făcut acum și tot ce am gândit și ce am simțit și ce am observat și ce mi s-a transmis din afară, cu siguranță va fi un material pentru timpul în care lucrurile se vor mai liniști puțin.
Mă gândesc acum și la perioada Revoluției din România. E sigur că cei mai mulți nu au putut scrie despre revoluție imediat după terminarea evenimentelor, după ce s-a schimbat totul în România. Eu am început să scriu ceva mai devreme, pentru că am avut o distanță. Am plecat din țară, și plecând din țară, am ieșit din acel vârtej care te ține prizonier și cred că asta e și ce trebuie să învățăm din chestia asta: să nu ne lăsăm copleșiți și luați de vârtej, ci să avem tăria de a păși un pas înapoi și de a încerca să privim în asamblu ce se întâmplă și atunci se reduce ritmul interior de tensiune și putem din nou continua să creăm.”
Europa liberă: Foarte loviți de toată această închidere, de punere între paranteze a vieții în general, dar și a actului cultural, care s-a mutat în mediul virtual, sunt actorii, muzicienii, balerini, cei implicați în artele spectacolului, care, practic, nu au mai putut să facă mai nimic. Crezi că a fost mai greu pentru ei decât pentru un scriitor?
Carmen Francesca Banciu: ”Acest lucru m-a lovit și pe mine personal, pentru că și colaborarea mea cu compania de teatru La Conquesta del Pol Sud din Barcelona și cu Universitatea din Birmingham a fost suspendată. Am lucrat la o piesă de teatru bazată pe romanul meu O țară plină de eroi și piesa aceasta este despre mine, despre Revoluție, ce am trăit acolo, ce am observat, despre cărțile mele și despre viața mea. În piesă joc eu, mă joc pe mine. Deci sunt direct lovită de faptul că nu am putut să ne urmăm invitațiile din Franța – am fi avut un turneu. În februarie am fost la Nisa și apoi ar fi trebuit să continuăm și nu s-a putut. Fiica mea, ca actriță, în momentul acesta, nu numai ea, ci cei din jurul ei, nu pot face nimic. Și asta e relativ, pentru că eu cred că fiecare trebuie, pe de o parte, să conștientizeze situația dificilă în care este, dar, pe de altă parte, trebuie să aibă inteligența de a folosi momentul pentru a face ceva care să îi folosească. Să caute să își extindă felul în care se exprimă ca actor, fie să își perfecționeze arta, să își ia timp să se uite la actori și regizori celebri, adică să continue să se educe și să își perfecționeze talentele și meseria. Asta nu înseamnă că nu înțeleg prin ce dramă trec acești oameni din punct de vedere existențial, fară nicio îndoială, nu despre asta discutăm. Discutăm despre faptul că nu trebuie să ne lăsăm copleșiți și că în fiecare lucru pe care îl trăim trebuie să găsim și o parte care este cu siguranță bună și constructivă. Și o putem găsi, pentru că noi decidem cum putem să folosim ceva bun din ceea ce am trăit. Și mă întorc din nou la experiența comunistă. A fost o experiență îngrozitoare, a fost o experiență care aproape ne-a costat viața pe mulți dintre noi. Cei care am avut șansa să îi supraviețuim, am făcut ceva. Cei mai mulți, am făcut ceva din ea. Am folosit-o, în sensul că vrem să arătăm ce a fost și ce nu trebuie să se mai întâmple vreodată, de exemplu.”
Europa liberă: O mare problemă în momentul de față pentru toți artiștii este cea a supraviețuirii, mulți și-au pierdut contractele, lecturile și așa mai departe. Și aici mă refer, în special, la artiștii independenți, care au rămas cumva în aer și care se descurcă cel mai greu. În România, de exemplu, artiștii independenți au primit un ajutor mai mult decât relativ din partea statului. Cum stau lucrurile din punctul acesta de vedere în Germania?
Carmen Francesca Banciu: ”Imediat după ce avut loc shutdown-ul, statul s-a adresat nu numai artiștilor, s-a adresat persoanelor sau firmelor mici și celor care lucrează independent și care pot dovedi că lucrează independent, sunt înregistrați și plătesc taxele, impozitele. Trebuie să dovedești că ești la Künstlersozialkasse- o organizație la care cotizezi pentru pensie, sănătate, deci că ești integrat într-o anumită structură și, în consecință, plătești impozitele și taxele, ai un cod fiscal. Se verifică toate lucrurile astea și atunci primești un ajutor unic, ca să nu rămânem în pom pentru că toți am fost obligați să ne oprim activitățile. Artiștii care nu sunt integrați în această structură se pot duce la șomaj, s-au făcut înlesniri, în sensul că nu trebuia să dovedești nimic pentru această perioadă de 2-3 luni. Puteai să primești automat o anumită sumă, nu știu cât.”
Europa Liberă: Această sumă fixă pe care a dat-o statul german artiștilor independenți cam la cât se ridică?
Carmen Francesca Banciu: ”Sunt 5000 de euro, dar nu e o sumă pe care am primit-o ca un cadou, ea este dată pentru a ne putea continua meseriile. E o sumă din care s-ar putea să rambursăm ceva. Sunt bani pentru a plăti procentajul de chirie care e considerat birou sau dacă ai un atelier, un studio, pentru lucrurile care țin de meseria ta. Dar dacă nu i-ai cheltuit pe aceste lucruri și nu poți demostra va trebui să rambursezi. Nu sunt bani pentru chestiunile personale. ”
Europa liberă: Germania, ca și multe alte țări din Europa, a trecut la redeschidere. Care sunt temerile și cum o vezi? E oare posibilă și pentru artiști, adică să se reia spectacolele, lecturile, lansările de carte și așa mai departe?
Carmen Francesca Banciu: ”Probabil că până în toamnă nu sunt speranțe. Din tot ce am citit, am văzut, din tot ce mi s-a oferit și mie să fac este fie ceva pentru presa de pe internet, ceva unde nu vin în contact direct cu publicul. Dar artiștii încearcă să se replieze, să găsească noi forme de a se manifesta. De exemplu, fiica-mea și prietenul ei, care sunt amândoi actori, pun pe picioare acum un studio de înregistrări, care le va da posibilitatea să-și extindă raza de acțiune, să facă cărți audio sau alte lucruri cu care se poate face teatru și chiar film, care le dă posibilitatea să facă ceva, să nu aștepte să se redeschidă, pentru că perioada asta poate să dureze un an, doi, așa ni s-a spus. Dacă se va întâmpla mai devreme, cu atât mai bine. Dar până acum nu știm, de exemplu, nici cu Târgul de carte de la Frankfurt care este în octombrie încă nu este clar dacă se va ține sau nu. Oktoberfestul nu se va ține, ceea ce este o pierdere imensă pentru Munchen, o lovitură sub centură, ca să zic așa.”
Europa liberă: Lumea nu va mai fi la fel, va suferi o schimbare dramatică de paradigmă. Ești de acord cu acest lucru?
Carmen Francesca Banciu: ”Din păcate, cred că se va schimba foarte mult sau cel puțin pentru o vreme. Nu știu dacă vom putea reveni vreodată la ce am avut înainte. Dacă mă uit la, de exemplu, la industria de restaurante. S-au deschis unele, dar nu se pot folosi decât pe jumătate sau chiar mai puțin de jumătate din capacitate, pentru că au nevoie de distanțare socială și sunt condiții atât de dificile încât nu știu dacă lumea va veni. Trebuie să te înregistrezi, să dai adresa, să îți dai numărul de telefon. Practic, ca să mă duc la restaurant trebuie să mă înscriu pe o listă, deci nu mă duc, bineînțeles că nu mă duc. Așa cum gândesc eu, probabil gândesc mulți. Deci multe restaurante vor închide. Și ăsta e doar un aspect. Pe plan național și mondial îți dai seama că va fi un cutremur. Singura șansă este să ne gândim repede cum putem să facem lucrurile altfel. Întotdeauna există o formulă. Întotdeauna. În afară de moarte cred că pentru toate lucrurile există o soluție, numai că e dificil de găsit.
Pe de altă parte, nu știu dacă este de dorit să revenim în toate la ce a fost înainte. Trebuie să ne gândim că avem și această problemă a mediului, catastrofa climatică. Avem poate și șansa să recreăm structuri care să nu mai fie atât de dăunătoare mediului înconjurător. Eu cred că trebuie să schimbăm o mulțime de lucruri. Dar teama mea mare este că s-ar putea ca aceste schimbări să fie făcute fără acordul nostru. Natura nu ne întreabă. Dacă se încălzește, dacă se răcește, nu ne întreabă. Nu e democrație acolo, dar nici din partea noastră nu a fost democrație, că nici noi nu am tratat-o prea bine.
Nu mi-aș dori să trăiesc nici într-o dictatură ecologică. Aș dori să fiu considerată în continuare un cetățean responsabil care se străduiește să își aducă aportul pentru ca lumea să funcționeze bine și aproapelui meu să îi fie și lui bine. Îndrăznesc să cred că mulți oameni în Germania se gândesc la lucrul ăsta și că își iau această responsabilitate. ”
