Linkuri accesibilitate

Scrisoare deschisă. Peste 300 de magistraţi cer ca pensiile speciale să nu depăşească salariile în plată


ROMANIA Dan Perjovschi drawing judicial sistem justitie
ROMANIA Dan Perjovschi drawing judicial sistem justitie

Magistrații vor trimite, luni, o scrisoare deschisă decidenţilor politici prin care cer să nu se renunţe la pensiile speciale. Pentru prima dată ei acceptă existența unor inegalități şi cer modificarea unor legi, astfel încât pensiile să nu mai depăşească veniturile salariale înainte de pensionare.

În esenţă, semnatarii solicită adoptarea unor măsuri fiscale care să determine un cuantum al pensiei care să nu depăşească venitul în plată în ultima lună de activitate aferent funcţiei deţinute, cu excluderea oricăror drepturi obţinute ca urmare a delegării sau detaşării.

O altă propunere a magistraţilor este ca personalul de specialitate juridică asimilat procurorilor şi judecătorilor să nu beneficieze de pensii speciale, “având în vedere lipsa unei justificări obiective de acordare a acestui drept”. Personalul asimilat este reprezentat de juriştii care lucrează în ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Inspecţia Judiciară şi Ministerul Public și de care au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi magistraţii, fără însă a fi magistraţi. La nivelul anului 2016, existau 290 de astfel de posturi ocupate.

Scrisoarea magistraților

Scrisoare deschisă magistrați pensii speciale

Anomalii legislative dar confortabile financiar

Cei 300 mai arată că “existența unor „anomalii” invocate ca principal argument al eliminării pensiilor speciale nu poate fi invocată ca argument în sprijinul acestui tip de inițiative, în condițiile în care aceste „scăpări” își au izvorul în lege, iar ele nu sunt de natură de avantajeze magistrații de carieră, ci, dimpotrivă, să creeze profunde dezechilibre și inechități în rândul aceleiași categorii profesionale”.

Pe lângă cei trei iniţiatori ai demersului, adică Ciprian Coadă de la Curtea de Apel Constanţa, Ramona Graţiela Milu de la Curtea de Apel Braşov şi Alina Mihaela Niţă de la Tribunalul Neamţ, lista este completată de Gabriela Scutea, propunerea ministerului Justiţiei pentru funcţia de procuror general, Cristi Danileţ de la Tribunalul Cluj, Marius Bulancea şi Paul Dumitriu de la DNA.

Lista semnatarilor scrisorii

Semnatarii critică şi modificările aduse statutului magistraţilor de fosta “Comisie Iordache”, prin care se oferă posibilitatea ca largi categorii profesionale să primească pensii de serviciu speciale prin asimilarea vechimii în magistratură cu vechimea dobândită în exercitarea altor activități cum ar fi consilier juridic, avocat sau ofiţer de poliţie judiciară.

Politicienii, arătaţi cu degetul

Semnatarii scrisorii deschise mai arată că “vina” pentru pensiile mai mari decât salariile este a celor care au votat legi în acest sens şi că ei se arată dispuşi să coopereze pentru îndreptarea acestor anomalii. “Necesitatea unor ajustări ale sistemului actual de salarizare și pensionare (din perspectiva personalului asimilat, a diurnelor, a diferenței excesive între pensie și salariu) nu a fost niciodată negată de magistrați, dar nici nu poate fi generalizată, prin promovarea de către reprezentanții celorlalte puteri, a unui discurs bazat de propria culpă evidențiată în procesul legislativ și care naște o ură viscerală împotriva magistraților români, orientată exclusiv în scopuri electorale”, se mai arată în scrisoare.

Problema pensiilor mai mari decât salariile este veche. De exemplu, în 2016, fostul procuror militar Ilie Botoş s-a pensionat la 51 de ani cu o pensie de 24.000 de lei pe lună. Un an mai devreme, el avea un salariu de 17.100 de lei pe lună.

Fostul preşedinte al CSM, Mircea Aron, avea un salariu de 20.000 de lei pe lună. În toamna lui 2016, el a ieşit la pensie cu 24.000 de lei pe lună.

Aceste anomalii se întâmplă deoarece pensiile speciale se calculează ca reprezentând 80% din venitul brut pe ultima lună de activitate.

Problema s-a acutizat din 2017, când legislaţia fiscală a fost modificată, în sensul că sarcina plăţii contribuţiilor sociale a fost transferată salariaţilor. Astfel, salariul brut a crescut simţitor. În acest moment, toate pensiile speciale sunt între 3000 şi 4.000 de lei mai mari decât salariile în plată, tocmai din cauza creşterii salariului brut.

Magistraţii semnatari se pronunţă pentru iniţierea unui dialog pentru rezolvarea tuturor acestor probleme, "iar în situaţia în care punctul de vedere expus va fi ignorat, ne rezervăm dreptul de a sesiza organismele interne și europene, pentru a lua măsurile cele mai eficace şi mai urgente, în vederea apărării şi restabilirii normelor legale de protecţie împotriva unor imixtiuni, ce afectează independenţa judecătorilor”, se mai arată în document.

  • 16x9 Image

    Virgil Burlă

    Jurnalist de investigații, a lucrat în 20 de ani de carieră la diverse publicații. Uneori cu patimă sau cu sentimentul că totul este pierdut. Ghidat de interesul public și pasionat de studiul comunismului ca experiment social, Virgil Burlă crede că jurnaliștii sunt „agenții sanitari” ai societății.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG