Linkuri accesibilitate

Se rupe USR? Ce ascunde lupta dintre taberele Barna și Cioloș


Lupta pentru putere în USR pare să nu se fi încheiat și nici fuziunea dintre cele două partide. Conflictul din aceste zile este unul dintre cele mai acute și ar putea duce chiar la ruperea partidului.
Lupta pentru putere în USR pare să nu se fi încheiat și nici fuziunea dintre cele două partide. Conflictul din aceste zile este unul dintre cele mai acute și ar putea duce chiar la ruperea partidului.

USR stă pe un butoi de pulbere la doar patru luni de la alegerea lui Dacian Cioloș președinte. Disensiunile sunt atât de profunde, încât Cioloș amenință cu demisia din funcție, în cazul în care Biroul Național nu votează programul pe care l-a propus. Ședința va avea loc luni.

Cele două partide au fost măcinate de-a lungul timpului de numeroase scandaluri publice și nu ar fi pentru prima oară când un președinte ar pleaca din funcție, a făcut-o Nicușor Dan în 2017. Și nici prima oară când este pusă în discuție democrația internă.

Noul scandal vine în contextul unei scăderi în popularitate, USR este cotat cu doar 12,5% în ultimul sondaj, dar și al statutului de partid de opoziție, după alianța dintre PSD și PNL, un statut care ar putea fi o șansă pentru USR, dacă nu ar avea loc astfel de disensiuni majore în interior.

Cioloș vs Barna, acuze dure și în cascadă

Taberele sunt divizate pe falia USR-PLUS, chiar și după fuziunea în acte a celor două partide. Dacian Cioloș, susținut de apropiații săi din PLUS, este nemulțumit de componența Biroului Național, dominat de oamenii lui Dan Barna, fostul lider USR. Aceștia i-ar bloca diverse inițiative de reformare a partidului și l-ar transforma într-un președinte decorativ, bun să iasă doar să dea declarații. Barna și oamenii săi au nemulțumiri, exprimate pe grupurile de comunicare interne, față de absența publică și din viața de partid a lui Dacian Cioloș, dar și în legătură cu faptul că nu ar înțelege democrația de partid, așa cum a funcționat ea la USR.

Polemica dintre Dacian Cioloș și Dan Barna a căpătat accente ascuțite, reproșurile pe care cei doi și le adresează fiind de substanță, pe de o parte, dar și de orgoliile personale, pe de alta. Mai mult, ea se prelungește, în stilul deja caracteristic USR: după răspunsul lui Dan Barna la propunerile lui Dacian Cioloș, acesta a ieșit cu două reacții.

Dan Barna îl acuză, într-un mesaj pe grupul de comunicare internă, pe Dacian Cioloș că vrea să golească de conținut USR, că e arogant și vrea partidul pe persoană fizică.

Acum e clar că nu vrei consens, ci că vrei un partid pe persoană fizică.

„Am aflat și din presă că majo­ritatea te incomodează. Am pus asta pe seama perioadei de acomodare. Am aflat însă că, în opinia ta, nimic nu funcționează, că totul trebuie schimbat. Propui ca partidul să fie condus din afară. Comitete și comisii care organizează partidul, care fac numiri. Cine anume? Nu știm. Practic ne propui golirea de sens a USR și înlocuirea cu comitete și comiții (…)

Dacian, oamenii ne-au ales să colaborăm. Nu merge așa, când nu îți convine reinventezi partidul. În afara statutului, în afara democrației. Inventezi în programul tău, pe care ni l-ai pus în față cu un ultimatum, non-probleme. Ne spui sec și arogant: votați sau plec (….) , spune Barna.

Răspunsul lui Dacian Cioloș se axează pe „golirea de sens a mandatului de președinte”, care are un rol mai mult „decorativ, prezidează niște ședințe și dă declarații folosindu-se de titulatura pe care o are”, dar și pe faptul că partidul nu mai este capabil să crească, fiind nepregătit pentru alegerile din 2024.

Vineri, într-o postare pe Facebook, Cioloș reia aceste idei, precizând că în actuala situație politică dificilă USR are nevoie de reconstruirea ofertei politice și a mesajului către alegători. Îi aduce însă și acuze apăsate lui Dan Barna, pe care îl invită să „facă un pas real în spate” și să accepte pierderea funcției de președinte al partidului.

Sper că va găsi înțelepciunea de a nu încerca o aventură politică prin care să rupă partidul.

„Este incredibil cum cineva care ar trebui să dea dovadă de echilibru și maturitate politică poate să confunde propriile umori și dezamăgiri cu realitatea și cu faptele pe care le are în față. Îi înțeleg neputința în a accepta pierderea funcției de președinte al USR (….) A sta blocat în paradigma că totul e minunat, tot ce s-a făcut e foarte bine și nu schimbăm nimic e distructiv pentru orice organizare umană. A refuza deschiderea, a te teme de „cei din afară” este un semnal de neputință și automulțumire.

Cred că onoarea îi cere lui Dan Barna să facă un real pas în spate și să își ofere timpul necesar pentru a se reconstrui politic și a umple golurile personale astfel încât să nu se mai regăsească în situații politice dificile”, spune Dacian Cioloș.

Aceste percepții și acuze se reflectă și în poziționările celor două tabere din spatele liderilor, care sunt departe de acceptare reciprocă. Tensiunile de după congres au mocnit, iar faptul că ele ies acum la suprafață cu atâta virulență arată, de fapt, cât de adânci erau. Dar mai ales cât de dificilă va fi reconcilierea.

„Dacian Cioloș e obișnuit să aibă toată puterea în partid, să decidă de unul singur. Are și o presiune mare în grupul lui să livreze funcții, președinți sau vicepreședinți de comisii, numiri, să schimbe aparatul secretarului general”, spune pentru Europa Liberă un membru USR din tabăra Barna .

De partea cealaltă, susțin cei din PLUS, „Dan Barna e frustrat că a pierdut șefia partidului și îi pune bețe în roate lui Cioloș prin oamenii lui din Biroul Național care au acaparat complet partidul”.

Propunerile lui Dacian Cioloș

  • Schimbarea statutului partidului în urma organizării unui congres extraordinar.
  • Votul pentru Biroul Național și alte organisme să fie proporțional pe liste.
  • Înlocuirea actualului secretar general cu o persoană aleasă în urma unui concurs. Actualul secretar general este George Marussi din echipa lui Barna.
  • Dublarea Biroului Național cu o comisie formată 50% din membri din societatea civilă și mediul de afaceri și 50% din membrii BN care să propună candidaturi pentru funcțiile de miniștri.
  • Pregătirea unui guvern din umbră
  • Stoparea excluderilor pentru delict de opinie.

Propunerile lui Cioloș, respinse

Într-un document care conține răspunsul și amendamentele la propunerile lui Dacian Cioloș sunt respinse atât comisia în care să intre reprezentanți ai societății civile care să selecteze guvernul din umbră, cât și schimbarea secretarului general al partidului și alegerea altuia pe baza unui concurs.

CITEȘTE DOCUMENTUL

Mizele luptei dintre tabere

Dintre toate aceste propuneri, cele mai mari controverse le-a generat cea referitoare la formarea unei comisii paritare ( 50% oameni din societatea civilă, 50% din Biroul Național) care să selecteze oamenii pentru guvernul din umbră. Când vorbea de comitete și comisii, Dan Barna la aceasta se referea. Pare, desigur, bizară această intervenție din afara partidului în alegerea oamenilor pentru diverse funcții în partid.

„Partidele nu funcționează așa, cu diverse comitete și comiții din persoane independente din societatea civilă, specialiști care să decidă politici publice și să selecteze oameni. În PLUS există o iluzie a tehnocrației perfecte care are răspunsuri la toate”, spune pentru Europa Liberă o sursă din tabăra Barna.

De fapt, ar fi vorba de o reacție a lui Dacian Cioloș la faptul că echipa Barna controlează tot și vrea să ocupe toate structurile interne și nu cu oamenii cei mai competenți, ne explică o sursă din tabăra de mijloc, cea care a candidat la congres sub deviza „A treia cale”.

„E o reacție la următoarea situație: echipa Barna ocupă toate structurile interne pentru controlul politic absolut. Guvernul acela din umbră e folosit de Barna nu pentru a găsi cei mai buni oameni, ci pur și simplu pentru a-și pune oamenii și a-i pregăti pentru viitoare poziții guvernamentale, a le asigura vizibilitatea. E o metodă de acaparare a puterii interne în loc să fie o metodă de a propune public un guvern cât mai bun. Propunerea lui Cioloș e o soluție ca să scape de această majoritate implacabilă a lui Barna, un răspuns la strânsoarea în care a fost băgat”.

Drumul spre ruptura partidului

Până luni, se încearcă armonizarea pozițiilor, spune pentru Europa Liberă Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR. Programul propus de Dacian Cioloș va fi analizat și i se vor aduce amendamente, el urmând să fie discutat în Biroul Național.

Dar, atrage atenția Moșteanu, dacă sunt chestiuni care țin de modificarea modului de funcționare a partidului, adică de statut, atunci ele nu pot fi operate decât în cadrul unui congres, care, oricum, era stabilit pentru acest an. Dacian Cioloș nu poate veni în fața partidului să ceară un vot amenințând cu demisia, spune Ionutț Moșteanu, reiterând astfel poziția lui Dan Barna.

Până acum mecanismul de împărțire a puterii a funcționat foarte bine.

„Dacian Cioloș a cerut un vot pe acest program, din punctul meu de vedere forțează mâna Biroului Național pentru a adopta aceste propuneri ale dânsului. Dacă e adoptat în Biroul Național, trebuie lucrat în Biroul Național și cred că asta ar putea fi o soluție de compromis, de detensionare a situației. Nu poți să vii în fața Biroului Național și să spui: votați așa cum e sau îmi dau demisia. Până acum mecanismul de împărțire a puterii a funcționat foarte bine”.

Cauzele profunde ale acestui conflict țin de perioada de postfuziune și de cultura organizațională nearmonizată, spune Ionuț Moșteanu, care e convins că se va ajunge la o soluție de compromis

”În PLUS era mai multă putere concentrată în mâna președintelui, era un partid de lideri construit în jurul lui Dacian Cioloș. USR este un partid de structuri și instituții de partid, cu check and balances. Sunt așteptări diferite din anumite părți ale partidului, e o cultură organizațională nearmonizată”.

Oricum, chiar și în situația în care Dacian Cioloș pleacă din funcția de președinte, nu va fi o nenorocire, spun surse din partid, pentru că funcția de președinte interimar va fi preluată de Cătălin Drulă, apoi ar urma un congres.

Mai mult, ar putea fi chiar bine, dacă privim retrospectiv la ceea ce s-a întâmplat după plecarea lui Nicușor Dan, precizează sursa menționată: „ Așa a fost și cu plecarea lui Nicușor Dan, toată lumea se certa cu toată lumea, ajunsesem la 5% în sondaje, după aia ne-am redresat”.

Din partea celor care nu sunt în tabăra Cioloș, lucrurile se văd însă diferit și se vorbește insistent despre ruperea partidului. „Situația e foarte tulbure, mă aștept să nu-i voteze programul și să-și dea demisia, ceea ce înseamnă că se intră pe un drum al ruperii partidului”.

XS
SM
MD
LG