Linkuri accesibilitate

Șeful AEP despre presupusa fraudare a alegerilor: „Au existat doar erori de completare a proceselor verbale”


Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Florin Mituleţu-Buică, a declarat vineri că la alegerile din 26 mai şi la referendum au existat doar erori de completare a proceselor verbale şi că nu a fost vorba de modificarea datelor cu privire la voturile exprimate, potrivit Agerpres.

„AEP, inclusiv ca membru în Biroul Electoral Central, prin preşedinte şi doi vicepreşedinţi, a constatat că la aceste alegeri europarlamentare şi referendum nu au fost constatate decât erori de completare a proceselor verbale, şi nu modificarea datelor cu privire la validarea alegerilor, adică a voturilor valabil exprimate", a spus Mituleţu-Buică, vineri, la dezbaterea „Eu votez”, dedicată introducerii votului electronic în România, menționează sursa citată.

Florin Mitulețu-Buică a mai explicat că au apărut în spațiul public procese verbale în care doar prima pagină a acestora avea corecturi şi erau generate doar de erori de completare, de mutare a unor cifre.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a anunțat miercuri că, în cadrul coaliției de guvernare PSD-ALDE se discută înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru votul de la europarlamentare, în condițiile în care există suspiciuni că votul ar fi fost fraudat.

Întrebat dacă STS ar trebui eliminat din procesul de monitorizare a votului, preşedintele AEP a răspuns: „Cu siguranţă nu!”.

Preşedintele AEP a mai subliniat că luni, la şedinţa Comisiei speciale parlamentare privind votul din diaspora, va propune un proiect de lege al Autorităţii care să fie îmbunătăţit în Parlament.



Comisia parlamentară pentru elaborarea unei legi care să ușureze votul a început activitatea, dându-și termen 5 iulie să vină cu o soluție agreată de toți.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat modificări ale tuturor legilor electorale, astfel ca diaspora să poată vota și anticipat, care să se aplice începând cu alegerile prezidențiale, unde șeful statului candidează pentru încă un mandat.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG