Linkuri accesibilitate

Șeful diplomației europene merge la Moscova să ceară eliberarea lui Alexei Navalnîi


Șeful diplomației europene, Josep Borell, ianuarie 2020
Șeful diplomației europene, Josep Borell, ianuarie 2020

Josep Borell, șeful diplomației Uniunii Europene, va începe astăzi o vizită de trei zile în Rusia, după criticile puternice exprimate la adresa autorităților ruse pentru arestarea și condamnarea lui Alexei Navalnîi.

Este prima vizită a unui înalt oficial european în Rusia după 2017, iar Josep Borrel susține că va transmite un mesaj clar pentru eliberarea principalului critic al președintelui Vladimir Putin.

„Condamnarea lui Aleksei Navalnîi încalcă angajamentele internaţionale ale Rusiei în cea ce priveşte statul de drept şi libertăţile fundamentale. Cer eliberarea lui imediată'', a fost mesajul postat pe Twitter în urmă cu două zile de șeful diplomației europene.

Cu toate acestea, Moscova a ignorat mesajul său și l-a condamnat pe Alexei Navalnîi la doi ani și opt luni de închisoare. Ministrul rus de extern a acuzat „ingerințele externe” și a susținut că nu va ceda presiunilor venite pentru eliberarea lui Alexei Navalnîi.

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită să facă orice pentru a îmbunătăți legăturile cu Bruxelles-ul, dar nu dorește să primească sfaturi în cazul Alexei Navalnîii.

Rușii au protestat în peste 80 de orașe în ultimele două săptămâni și au cerut în stradă eliberarea lui Alexei Navalnîi. În fiecare săptămână, autoritățile au reținut peste 4.000 de persoane care au ieșit la manifestații, iar intervenția forțelor de ordine a fost una violentă. Printre cei arestați se află și 60 de jurnaliști.

Alexei Navalnîi a fost reținut de polițiștii ruși pe 17 ianuarie, chiar pe aeroport, când se întorcea din Germania. SUA au condamnat decizia Moscovei și au cerut eliberarea acestuia.

În august 2020, Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok și a fost transferat la un spital din Germania.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

XS
SM
MD
LG