Linkuri accesibilitate

Șeful OMS speră că pandemia de coronavirus va fi gata în doi ani


Tedros Adhanom Ghebreyesus
Tedros Adhanom Ghebreyesus

Organizația Mondială a Sănătății speră că pandemia de coroanvirus va fi gata în doi ani, spune directorul general al instituției Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de agenția Reuters.

El oferă drept exemplu gripa spaniolă care a lovit în 1918 și care a fost activă timp de două ani.

„Sperăm să terminăm această pandemie în mai puţin de doi ani, mai ales dacă depunem toate eforturile”, a declarat directorul OMS, vineri, în cadrul unui briefing de presă de la Geneva.

„Asta înseamnă că fiecare persoană şi familie are responsabilitatea de a cunoaşte nivelul de transmisie la nivel local şi de a înţelege ce pot face pentru a se proteja pe ei înşişi şi pe ceilalţi”, a adăugat Tedros.

El a arătat că evoluțiile tehnologice din cei aproape 100 de ani care au trecut de la gripa spaniolă au contribuit și la răspândirea mai ușoară a virusului, dar și la dezvoltarea capacităților de a opri pandemia.

„Situația actuală cu mai multă tehnologie, desigur cu mai multă conectivitate, face ca virusul să se răspândească mai ușor și mai rapid", a afirmat Tedros Adhanom.

„În același timp avem tehnologia și cunoștințele să o oprim", a completat directorul OMS.

El a făcut apel la „unitate naţională” şi „solidaritate globală”: „Aceasta este cu adevărat cheia utilizării instrumentelor disponibile la maximum şi să sperăm că vom beneficia de instrumente adiţionale, precum un vaccin”.

Coronavirusul a infectat la nivel mondial 22,9 milioane de oameni şi a ucis aproape 800.000 de oameni, potrivit datelor Universităţii John Hopkins.

XS
SM
MD
LG