Linkuri accesibilitate

3 minute | Semne de criză economică, mai multe arme pentru Ucraina, mărturii de Ziua Libertății Presei


Imaginea distrugerilor și victimelor atacului rusesc din Uman, Ucraina, de săptămâna trecută.
Imaginea distrugerilor și victimelor atacului rusesc din Uman, Ucraina, de săptămâna trecută.

Situația economică din Statele Unite ridică din ce în ce mai multe semne de întrebare. Concedierile sunt la un maxim al ultimilor doi ani. Trei bănci au dat faliment. Avertismentul Trezoreriei: SUA nu mai au bani pentru plata facturilor, dacă nu găsesc o soluție până pe 1 iunie.

Iată cele mai importante știri:

  • Ucraina înființează opt noi brigăzi de luptă pentru contraofensivă.
  • Al doilea tren deraiat în Rusia, din cauza unei explozii, în doar câteva zile.
  • Criză umanitară de proporții în Sudan și Afganistan.

Armament pentru Ucraina, Rusia anulează paradele de 9 mai

Comisia Europeană vrea să aloce peste 500 de milioane de euro pentru a crește producția de muniție astfel încât să ajute Ucraina. Conform unui plan care va fi prezentat azi, UE va acorda subvenții firmelor europene de armament pentru investiții care cresc producția de muniție și rachete, scrie Reuters.

Statele Unite ale Americii trimit armament Ucrainei în valoare de 272 de milioane de euro, inclusiv rachete aer-sol, cartușe de artilerie, obuziere și muniți. Rusia își dublează și ea producția de rachete.

UE sporește producția de armament pentru Ucraina, SUA anunță un nou ajutor ce va consta în rachete și muniție. Imagine generică - soldați, pe tancuri, lângă orașul Ceasiv Iar.
UE sporește producția de armament pentru Ucraina, SUA anunță un nou ajutor ce va consta în rachete și muniție. Imagine generică - soldați, pe tancuri, lângă orașul Ceasiv Iar.

În discursul de noaptea trecută, Volodimir Zelenski a cerut și mai mult ajutor pentru apărarea aeriană.

„Colaborăm cu partenerii noștri cât mai activ posibil pentru a crește protecția cerului”, a spus Zelenski. „Numai aseară, de la miezul nopții până la șapte dimineața, am reușit să doborâm 15 rachete rusești, dar, din păcate, nu pe toate.”

Un bloc distrus de bombardamentele rușilor, în orașul Uman.
Un bloc distrus de bombardamentele rușilor, în orașul Uman.

În războiul declanșat de Rusia, Bahmut rămâne cheia. Armata ucraineană promite să nu renunțe la orașul din est distrus de ruși.

Între timp, Ucraina se pregătește serios de contraofensivă. Opt noi brigăzi de soldați ucraineni au fost formate pentru a participa la viitorul contraatac.

Ministerul de Interne ucrainean a declarat că a „format pe deplin” primele brigăzi „de furtună”, cuprinzând până la 40.000 de militari, dar a estimat că procesul de instruire va dura încă două-trei săptămâni.

Un locuitor din regiunea Donețk privește descumpănit dezastrul lăsat în urmă de bombardamentele Rusiei.
Un locuitor din regiunea Donețk privește descumpănit dezastrul lăsat în urmă de bombardamentele Rusiei.

În Rusia, un al doilea tren de mărfuri a deraiat în doar câteva zile, în regiunea de frontieră Breansk, spun oficialii ruși. Guvernatorul regional Alexander Bogomaz a declarat că o locomotivă și mai multe vagoane au ieșit de pe șine, după ce un dispozitiv exploziv a fost detonat. Nu au fost victime.

Și tot Rusia anulează paradele de Ziua Victoriei, de teama contraofensivei ucrainene, scrie Europa Liberă. Cel puțin șase regiuni rusești au renunțat la ceremoniile de pe 9 mai care marchează victoria sovietică asupra Germaniei naziste.

Serviciile secrete britanice atrag atenția că mișcările Moscovei din ultima perioadă prezic o teamă profundă față de contraofensiva anunțată de Kiev.

„Rusia a construit «sisteme extinse de apărare militară» în regiunile sudice de la granița cu Ucraina, indicând «îngrijorarea profundă» a Kremlinului față de contraofensiva de primăvară de la Kiev, ce ar putea marca o turnură majoră în conflict”, scrie CNN.

În privința estimărilor SUA privind victimele, oficialii ruși le resping. Casa Albă a anunțat luni că armata rusă a suferit cel puțin 100.000 de victime – atât rănite, cât și morți – în Ucraina, în ultimele cinci luni. Washingtonul a declarat că peste 20.000 de militari au fost uciși, dintre care jumătate erau luptători Wagner.

Sudan și Afganistan, pe marginea prăpastiei

Ieri vă prezentam avertismentul Națiunilor Unite privind criza umanitară din Sudan ce va duce la exodul a 800.000 de persoane din Sudan, potrivit Reuters.

Azi, e de notat articolul BBC care prezintă bilanțul ONU după două săptămâni de confruntări armate. Peste 100.000 de oameni au fugit din Sudan de când au izbucnit lupte grele între forțele rivale pe 15 aprilie.

Cetățeni sudanezi așteaptă să fie înregistrați pentru evacuare.
Cetățeni sudanezi așteaptă să fie înregistrați pentru evacuare.

Oficialii au avertizat că va fi o „catastrofă totală” dacă luptele nu se încheie. Alte 334.000 de persoane au fost strămutate în Sudan.

The Guardian avertizează că spitalele din Khartoum sunt lovite, pe măsură ce luptele se intensifică. Mai multe persoane au fost ucise în afara spitalului East Nile, în timp ce grupurile de civili intervin pentru a ajuta persoanele prinse în conflict.

Se adâncește și criza umanitară din Afganistan, potrivit BBC. Un reportaj cutremurător vorbește despre neputința mamelor care își văd copiii murind în spitale.

„Tayabullah, în vârstă de trei luni, este tăcut și nemișcat. Mama lui, Nigar, îndepărtează tubul de oxigen de la nas și îi pune un deget sub nări pentru a verifica dacă îl simte cum respiră.

Ea începe să plângă când își dă seama că fiul ei se stinge încet-încet. La acest spital din Afganistan, nu există un singur ventilator care funcționează.”

Vine o nouă criză economică?

În Statele Unite, situația devine îngrijorătoare. Reuters vorbește despre scăderea numărului locurilor de muncă și despre disponibilizările care au atins cel mai înalt nivel din ultimii doi ani.

Ieri, președintele Biden îi chema la o discuție pe primii patru lideri ai CongresuluI SUA, după ce Trezoreria avertizase că Guvernul ar putea rămâne fără bani pentru plata facturilor până în iunie, scria tot Reuters.

Întâlnirea va avea loc cel mai probabil pe 9 mai, iar răstimpul pe care îl au oficialii americani la dispoziție ca să găsească o soluție e foarte scurt.

De notat aici și falimentul celor trei bănci: Silicon Valley, Signature și First Republic.

Al doilea cel mai mare faliment bancar din istoria SUA. JPMorgan Chase va cumpăra First Republic.
Al doilea cel mai mare faliment bancar din istoria SUA. JPMorgan Chase va cumpăra First Republic.

AUR reînvie sloganul Securității, Banca Mondială recomandă măsuri fiscale dure, PSD ține cu dinții de Transporturi

G4Media scrie despre cum învie AUR sloganul fostei Securități comuniste la mitingul ”Nu ne vindem țara!”.

„Partidul extremist AUR organizează sâmbătă, 6 mai, un protest la Parlament cu titlul revizuit «Apărăm România, copiii, bogățiile, țara!». Titlul inițial era însă «Nu ne vindem țara!», potrivit memoriei cache din Google.

Fostul ministru Darius Vâlcov, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul tablourilor nu a fost de găsit. El s-ar afla în Italia, întregind astfel lista fugarilor celebri ai României care și-au găsit refugiul în această țară pentru a scăpa de închisoare, potrivit Hotnews.

News.ro a făcut un tablou al negocierilor pentru rotația guvernamentală. Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă ar fi ajuns la o înţelegere ca PSD să păstreze Ministerul Transporturilor şi după rotativă, deşi, conform protocolului semnat în 2021, portofoliul ar trebui să le revină liberalilor.

Momentul rotației guvernamentale se apropie, negocierile devin din ce în ce mai dure.
Momentul rotației guvernamentale se apropie, negocierile devin din ce în ce mai dure.

Economedia preia o postare de pe Facebook a directorului executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, care prezintă concluziile Băncii Mondiale privind reforma fiscală pe care ar trebui să o facă România. Măsurile sunt dure și trebuie implementate la pachet.

În Europa Liberă citiți despre legăturile unei companii din Germania cu aprovizionarea unităților militare ale Rusiei. Zăcămintele de hidrocarburi din Siberia deținute în comun de gigantul german de petrol și gaze Wintershall și compania rusă de stat Gazprom au fost asociate aprovizionării cu combustibil a unor unități militare și de informații ruse, inclusiv a unora despre care se crede că luptă în Ucraina.

Și tot Europa Liberă vă prezintă mărturiile colegilor noștri din zonele greu încercate de război sau de regimuri semi-democratice de Ziua Mondială a Libertății Presei.

Alte subiecte:

  • Un bărbat a fost arestat în fața Palatului Buckingham după ce a aruncat cartușe de pușcă în curte, a declarat poliția. A fost ridicat un cordon și a avut loc o explozie controlată în urma incidentului. Bărbatul a fost arestat sub suspiciunea că deține o armă ofensivă. Nu există răniți.
  • Avioanele israeliene au lovit ținte în Gaza, marți seara, în timp ce grupurile armate de acolo au lansat rachete spre Israel, ca răspuns la moartea unui palestinian aflat în custodia israeliană care a făcut greva foamei.
  • Fostul premier moldovean Iurie Leancă este acuzat de abuz de putere privind concesionarea aeroportului Chișinău unui asociat al fugarului Ilan Șor.
  • Grevă la Hollywood, în industria filmului. Mii de scenariști de film și televiziune au protestat ieri pentru salarii mai mari, dar și pentru restricționarea Inteligenței Artificiale.
  • Lacuri care dispar, recolte moarte și apă transportată cu TIR-urile. Spania afectată de secetă profundă, atenționează CNN.
  • Laura Codruța Kovesi scapă de unul dintre dosarele deschise de Secția Specială, cel privind aducerea în țară a lui Nicolae Popa, notează Digi24, preluând Agerpres.

Pe curând,
Alina

Ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org sau pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

  • 16x9 Image

    Alina Manolache

    Alina Manolache este, din februarie 2024, senior corespondent la Europa Liberă, după ce timp de un an a fost senior editor. 

    Lucrează de 20 de ani în presă. A fost reporter la Realitatea TV, în perioada 2005 -2010, și a acoperit subiecte sociale și politice.

    A făcut apoi reportaj și anchetă la „În premieră, cu Carmen Avram”.

    Din 2012 și până în 2020, a lucrat la Digi24, ca reporter în domeniul politic și, apoi, realizator al emisiunilor „Studio Politic”, „24/7” și „Cap Limpede”.

    A făcut reportaje, știri și investigații la Libertatea, după care a realizat emisiunea „Talk News”, la Profit News și Prima News. 

XS
SM
MD
LG