Linkuri accesibilitate

Președintele Iohannis susține majorarea salariilor și pensiilor. Senatul a mărit indemnizațiile aleșilor


Potrivit noului Proiect de lege, salariul brut al unui parlamentar va crește cu 2.000 de lei. USR a anunțat că va contesta din nou decizia la CCR.
Potrivit noului Proiect de lege, salariul brut al unui parlamentar va crește cu 2.000 de lei. USR a anunțat că va contesta din nou decizia la CCR.

Senatul a adoptat, marți, creșterea indemnizațiilor președintelui, miniștrilor, parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene și locale și majorarea sporurilor funcționarilor publici implicați în procesul legislativ.

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat la New York, unde participă la reuniunea ONU, că „este rezonabil și este așteptat să crească și salariile și pensiile” ca urmare crizei energetice și a creșterii inflației. Marți, Senatul a acționat, dar măsura s-a adoptat doar pentru politicienii și funcționarii publici din administrație.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat că un demnitar român are un salariu de 2.500 de euro, în timp ce în Uniunea Europeană se obțin venituri de 15.000 de euro. Ministrul Cseke Attila, care este senator din partea UDMR, a subliniat că în administrația locală nu au mai existat majorări în ultimii patru ani, nici măcar cu rata inflației.

„În anii '90 l-am auzit pe Ion Iliescu cum spunea să fim săraci și cinstiți. Eu cred că trebuie să începem să învățăm să fim bogați și cinstiți și țara o va duce mai bine. Cred eu că trebuie să terminăm cu această gândire să nu se crească salariile primarilor", a afirmat senatorul PNL Virgil Guran după votul din Senat.

La scurt timp după ce a votat în Senat majorarea indemnizațiilor, PSD a dat un comunicat în care anunță că „se opune majorării salariilor parlamentarilor".

„PSD va propune Coaliției ca prevederile adoptate de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor și altor categorii de bugetari, ci doar aleșilor locali", subliniază PSD, care nu a avut această poziție și la vot.

Cu 91 de voturi pentru (PSD, PNL și UDMR) și 22 împotrivă (USR), senatorii români au dat undă verde proiectului ce ar vedea creșterea propriilor salarii cu 25%. Amendamentul privind majorarea salariilor a fost propus de senatorii UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon.

Potrivit noului Proiect de lege, un parlamentar va beneficia de o majorare cu 2.000 de lei a salariului brut, iar majorarea se va aplica de la 1 noiembrie 2022. Amendamentul va mări cu 25% inclusiv salariile și sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislativ și Administrației Prezidențiale.

Cuantumul se va stabili prin înmulțirea coeficientului din Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru 2021.

Amendarea Proiectului de lege vine după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, miercuri dimineața, sesizările venite din partea USR în legătură cu proiectul de lege privind majorarea salariilor din sistemul public.

USR susține că măsura este neconstituțională și a depus în acest sens două sesizări în care invocă lipsa fișei financiare, încălcarea bicameralismului și încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor.

Senatorii USR au criticat marți propunerea privind mărirea salariilor, în condițiile în care majoritatea oamenilor se străduiesc să facă față inflației și creșterii prețurilor la facturile de gaz și energie.

„Drama oamenilor obișnuiți, care se luptă în această perioadă cu inflația galopantă, cu ratele la bănci uriașe și cu facturile exorbitante nu trebuie să fie folosită de PSD, PNL și UDMR pentru a mai băga niște bani în buzunar parlamentarilor și baronilor locali”, susțin reprezentanții USR.

Senatorii USR au solicitat retrimiterea Proiectului la comisie și au avertizat că vor ataca măsura din nou la CCR, aceasta riscând să fie respinsă de judecători. Propunerea de retrimitere a USR-ului a fost respinsă cu 54 de voturi împotrivă și 35 de voturi pentru.

Autorii amendamentului nu au precizat din ce bani se va realiza mărirea salariilor politicienilor și funcționarilor publici din administrație. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut de membrii Camerei Deputaților, care va lua decizia finală.

  • 16x9 Image

    Sorin Dojan

    Absolvent in Drept la Universitatea Queen Mary din Londra, a ales jurnalismul din pasiune pentru oameni si povestile lor de viata. Anterior, a lucrat ca Editor Asistent la diferite publicatii academice, precum Queen Mary Human Rights Review si Women's History Review.

XS
SM
MD
LG