Este ultima mișcare dintr-un conflict pe care Occidentul crede că Moscova intenționează să-l instrumenteze astfel încât să poată justifica invadarea Ucrainei.
Sirenele de avertizare au sunat întruna vineri seară în Donețk și Luhansk pentru a anunța evacuarea femeilor, copiilor și bătrânilor, primii care vor fi trecuți peste graniță în Rusia.
Câteva ore mai târziu, un jeep rusesc UAZ a explodat în fața clădirii guvernului separatist din orașul Donețk, capitala regiunii cu același nume.
Agențiile de presă ruse, Tass, Ria Novosti și Interfax, transmit despre o a doua explozie în zona Luhansk, controlată de separatişti, la 40 de minute după o altă explozie care ar fi avut loc la o conductă de gaz din zonă.
Cauzele exploziilor rămân neclare. Până acum nu au fost raportate victime. Videoclipul neverificat distribuit pe Twitter pare să arate flăcări la locul exploziei.
Jurnaliştii Reuters au văzut vehiculul înconjurat de schije și o roată aruncată de explozie.
Oficialii ucraineni și americani, citați de CNN, au declarat că explozia a fost un atac al separatiștilor pus în scenă pentru a aprinde tensiunile în estul Ucrainei.
Un videoclip filmat în Donețk arată un vehicul militar incendiat într-o parcare în apropiere de sediul guvernului autodeclaratei Republicii Populare Donețk (RPD), una dintre regiunile Ucrainei controlate de separatiști.
Un canal oficial de televiziune al RPD a anunțat că „în jurul orei 19.00, o mașină a fost aruncată în aer în parcarea de lângă clădirea guvernului. Zgomotul exploziei s-a auzit în tot orașul. Ministerul Situațiilor de Urgență s-a deplasat la locul exploziei.”
Mai multe imagini transmise de televiziuni au arătat prezența serviciilor de urgență la fața locului și un vehicul grav avariat identificat de CNN ca un jeep de fabricație rusească.
„Credem că aceasta este o punere în scenă și o provocare”, a declarat Anton Gerașcenko, consilier al ministrului de interne ucrainean, pentru CNN.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a descris operațiunea ca una din provocările de tip „false flag”, menită să dea consistență apelurilor făcute de liderii separatiști care evacuează populația civilă pentru a o apăra de așa-zisa agresiune a Ucrainei.
Toate acestea sunt „încercări suplimentare de a ascunde prin minciuni și dezinformare că Rusia este agresorul în acest conflict”, a spus sursa citată.
Șeful forțelor armate ale Ucrainei, general Valerii Zalujnîi, s-a alăturat altor oficiali în efortul de a-i asigura pe oamenii din regiunile separatiste din est că armata ucraineană nu are de gând să lanseze o ofensivă.
„Declarațiile despre presupusa operațiune ofensivă a Forțelor Armate ale Ucrainei și scenariile de eliberare a teritoriilor ocupate temporar nu sunt adevărate”, a spus el.
„Ucraina nu planifică și nu desfășoară operațiuni ofensive. Singura opțiune acceptabilă pentru noi de a ne elibera poporul de sub ocupație și teritoriile este doar politică și diplomatică", a spus el.
„O operațiune ofensivă în Donbas va provoca în mod inevitabil victime civile, de aceea astfel de scenarii nici măcar nu sunt luate în considerare”, a spus Zalujnîi într-un mesaj video transmis pe Facebook.
„Cetățenii ucraineni locuiesc de ambele părți ale liniei de contact. Pacea, securitatea și bunăstarea lor sunt o prioritate absolută pentru Ucraina.
Acuzațiile că guvernul ucrainean intenționează să lanseze o operațiune ofensivă în teritoriile ocupate temporar din regiunile Donețk și Lugansk sunt rupte de realitate.
De asemenea, Ucraina nu desfășoară și nici nu planifică vreun act de sabotaj în Donbas.
Respingem categoric încercările Rusiei de a agrava situația deja tensionată de securitate. Ne angajăm ferm în soluționarea politico-diplomatică și, împreună cu partenerii noștri, maximizăm eforturile pentru a reduce tensiunea și menține situația în conformitate cu dialogul diplomatic.
În schimb, observăm că Federația Rusă își desfășoară campania de diseminare a dezinformării masive, sporind bombardarea pozițiilor ucrainene și a infrastructurii civile, folosind armele interzise de Acordurile de la Minsk și escaladând situația de securitate”, a spus Zalujnîi.
Serviciile ucrainene de informații au avertizat că Rusia a minat principalele puncte de infrastructură din Donețk.
„Serviciul de informații militare al Ucrainei are informații cu privire la minarea unui număr de obiective de infrastructură socială în Donețk de către serviciile speciale ruse pentru a le arunca în aer”, se arată în mesajul transmis pe pagina de Twitter a spionajului militar ucrainean.
Majoritatea celor câteva milioane de civili din cele două zone controlate de rebeli din estul Ucrainei sunt vorbitori de limbă rusă, mulți având deja cetățenie rusă.
Zonele controlate de separatiști din regiunea Donbas a Ucrainei sunt cunoscute ca Republica Populară Lugansk (LPR) și Republica Populară Donețk (DPR).
Guvernul ucrainean de la Kiev afirmă că cele două regiuni sunt de fapt ocupate de ruși.
Republicile autodeclarate nu sunt recunoscute de niciun guvern.
Guvernul ucrainean refuză să discute direct cu oricare dintre republicile separatiste.
Vineri, în conferința de presă comună cu autocratul de la Minsk, Alexandr Lukașenko, președintele rus Vladimir Putin a spus că cheia restabilirii păcii în Donbas, în estul Ucrainei, este punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk.
„Tot ce trebuie să facă Kievul este să se așeze la masa negocierilor cu reprezentanții autorităților din Donbas și să cadă de acord asupra măsurilor politice, militare, economice și umanitare pentru a pune capăt conflictului”, a spus Vladimir Putin.
„Cu cât acest lucru se întâmplă mai repede, cu atât mai bine”, a completat el.
La câteva ore de la anunțul făcute de autoritățile separatiste, mai multe familii s-au adunat într-un punct de evacuare din Donețk pentru a urca în autobuze către Rusia.
O femeie care plângea și-a îmbrățișat copiii adolescenți.
Irina Lisanova, în vârstă de 22 de ani, tocmai întoarsă dintr-o călătorie în Rusia, a spus că își făcea bagajele pentru a se întoarce cu mama ei pensionară: „Mama este o panicată”, a spus ea. Tata ne trimite departe.”
Tatăl ei, Konstantin, în vârstă de 62 de ani, nu vrea să meargă.
„Aceasta este patria mea și pământul este al nostru. Voi sta aici și voi stinge focurile", a spus el.
Evacuarea a avut loc după ce zona de conflict din estul Ucrainei a fost supusă vineri celui mai intens bombardament de artilerie. Guvernul Ucrainei și separatiștii proruși s-au acuzat reciproc.
Țările occidentale au spus că cred că bombardamentul, care a început joi și s-a intensificat în a doua zi, este parte a unui scenariu pus la cale de Moscova pentru a justifica invadarea Ucrainei.
Rusia a declarat în această săptămână că a început să retragă trupele de la granița cu Ucraina.
Dar Statele Unite au spus că, dimpotrivă, Rusia și-a suplimentat trupele.
Acumularea de personal militar din Rusia care amenință Ucraina se ridică probabil la 190.000, a declarat vineri ambasadorul SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, într-o declarație făcută la o reuniune a OSCE privind criza din Ucraina.
„Estimăm că Rusia are probabil 169.000-190.000 de militari în și lângă Ucraina, față de 100.000 cât avea pe 30 ianuarie”, a spus Michael Carpenter, citat de Reuters, la întâlnirea la care Rusia nu a participat.
Țările occidentale se tem de un conflict de o amploare fără precedent în Europa, cel puțin de la războaiele iugoslave și cecene din anii 1990, care au ucis sute de mii de oameni și au pus milioane de oameni pe drumuri.