„Pentru prima dată de la Criza Rachetelor Cubaneze avem o amenințare directă cu utilizarea armelor nucleare.... Nu ne-am mai confruntat cu perspectiva Armaghedonului de la Kennedy și Criza Rachetelor Cubaneze”, spunea în 2022 președintele american, Joe Biden.
Avertismentul dur a venit după ce președintele rus Vladimir Putin, care a suferit eșecuri majore în invazia sa la scară largă din Ucraina și a fost forțat să recruteze sute de mii de civili pentru a-și consolida armata, a declarat că guvernul său „va utiliza toate mijloacele de care dispune”, dacă va fi amenințată integritatea teritorială a Rusiei.
Nu a fost prima dată când acesta a invocat posibilitatea de a utiliza arme nucleare în legătură cu războiul din Ucraina. „Aceasta nu este o cacealma”, a spus el în discursul din 21 septembrie 2022, când a anunțat o mobilizare parțială.
În ciuda retoricii lui Putin, oficialitățile occidentale spun că nu au văzut pregătiri materiale pentru o lovitură nucleară din partea Rusiei, iar unii experți spun că armele „nu sunt atât de utile pentru atingerea obiectivelor militare” din Ucraina.
Deși un atac nuclear rusesc asupra Ucrainei pare puțin probabil, riscul unei noi curse a armelor nucleare continuă să crească.
În ultimii ani, Rusia și Statele Unite s-au retras din mai multe tratate-cheie privind controlul armelor. Doar unul dintre acestea - Tratatul New START - este încă în vigoare. Expiră însă în 2026.
Rusia spune că participarea ei la tratat - care limitează numărul de focoase nucleare, lansatoare și bombardiere pe care cele două părți semnatare le pot desfășura - este suspendată, deși a promis că, pentru moment, va respecta limitele.
În cazul în care noul START expiră fără a fi înlocuit, cele două mari puteri nucleare nu vor avea nicio restricție privind numărul de focoase nucleare și vehicule de lansare pe care le pot desfășura, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a tratatului START I, în urmă cu 30 de ani, în 1994.
Procesul de erodare a tratatelor de control al armelor nucleare a început în anii 2000, când Statele Unite s-au retras din Tratatul privind rachetele antibalistice (Anti-Ballistic Missile Treaty - ABM).
Semnat în 1972, acesta a fost una dintre primele întelegeri -- împreună cu acordul interimar care a rezultat în urma primelor discuții privind limitarea armelor strategice (SALT I), care limita focoasele nucleare desfășurate -- și a avut ca scop evitarea unei curse a înarmărilor prin menținerea parității între Uniunea Sovietică și Statele Unite.
Tratatul ABM a fost conceput pentru a elimina unul dintre motivele pentru care Statele Unite sau Uniunea Sovietică ar avea nevoie de un arsenal mare: cu o capacitate limitată de a doborî rachetele care se apropie, nu ar mai fi nevoie de cantități copleșitoare de focoase. Odată cu retragerea SUA, Rusia a declarat imediat că nu va mai respecta limitele convenite în tratatul START II, la care ambele puteri deciseseră să adere chiar dacă tratatul nu intrase oficial în vigoare.
Următorul tratat bilateral important care a căzut a fost Tratatul privind Forțele Nucleare cu Rază Intermediară de Acțiune (INF), care interzicea rachetele lansate de la sol cu rază de acțiune între 500 și 5.500 de kilometri.
Statele Unite au acuzat mult timp Rusia de nerespectarea tratatului, administrația Obama constatând că o rachetă de croazieră testată de Rusia în 2014 a încălcat limitele de rază de acțiune prevăzute în înțelegere. Administrația Trump a anunțat că se va retrage din tratat în octombrie 2018, Rusia a răspuns în același fel.
Aceste tratate bilaterale de control al armelor au redus numărul focoaselor nucleare de la un vârf de peste 60.000, câte erau în 1987, când a fost semnat Tratatul INF, la mai puțin de 10.000 în 2011, când a fost semnat noul START.
Adversari noi
În plus față de presupusele încălcări ale Tratatului INF de către Rusia, administrația Trump a invocat neparticiparea Chinei și necesitatea de a se pregăti pentru un potențial conflict în Pacificul de Sud.
Extinderea arsenalului nuclear al Chinei reprezintă un obstacol în calea negocierilor nucleare care nu a existat în timpul Războiului Rece, când arsenalele - și ambițiile - nonamericane și sovietice erau suficient de mici pentru a fi ignorate.
Sub mandatul lui Trump, Statele Unite au legat perspectivele unui nou acord nuclear cu Rusia de ideea că China ar trebui să adere la New START sau la un alt tratat nuclear trilateral.
Anul trecut, Comisia Congresului privind poziția strategică a Statelor Unite a constatat că SUA „nu vor mai putea trata amenințarea nucleară chineză ca un «caz mai puțin inclus» al amenințării nucleare ruse”.
Potrivit SIPRI, China își extinde în mod semnificativ forțele nucleare și este posibil să fi desfășurat „un număr mic din focoasele sale” în 2023. Se preconizează că Beijingul va continua să își mărească forțele în următorul deceniu și ar putea egala numărul american sau rus de rachete balistice intercontinentale desfășurate în această perioadă, deși numărul total de focoase ar rămâne mai mic.
Rămâne neclar dacă lumea va asista la o creștere masivă a numărului de focoase nucleare stocate și desfășurate în cazul în care noul START expiră fără a fi înlocuit.
Potrivit lui Daryl Kimball, șeful Asociației pentru Controlul Armelor, Statele Unite și Rusia au modalități mai eficiente de a-și mări arsenalele desfășurate.
După expirarea tratatului, ambele țări „vor avea capacitatea de a dubla numărul de focoase nucleare desfășurate prin «uploading»”, adică prin creșterea numărului de focoase nucleare prezente pe sistemele de lansare care sunt deja desfășurate.
Pranay Vaddi, directorul principal pentru controlul armelor, dezarmare și neproliferare din Consiliul Național de Securitate al SUA, afirmă că, deși Washingtonul ar trebuie să fie pregătit pentru ca constrângerile stabilite în Noul START „să dispară fără a fi înlocuite”, acestea nu „trebuie să își sporească forțele nucleare pentru a egala sau depăși numărul total combinat al concurenților noștri”.
Având în vedere capacitatea existentă a Statelor Unite, este logic că mai mult nu este neapărat mai bine. Potrivit lui Kimball, un singur submarin din cele opt până la zece aflate pe mare în orice moment transportă aproximativ 100 de focoase nucleare, suficiente pentru „a distruge o țară mare și a ucide multe zeci de milioane de oameni”.
În ciuda imposibilității ca forțele nucleare combinate ale Rusiei și Chinei să lanseze cu succes o primă lovitură - una care ar distruge capacitatea Statelor Unite de a provoca pagube catastrofale ca răspuns - SUA s-ar putea îndrepta către o creștere a forțelor nucleare.
Raportul Comisiei pentru postură strategică privind pregătirea pentru amenințările din perioada 2027-2035 afirmă că forța nucleară a SUA trebuie să fie „de dimensiuni mai mari, fie de compoziție diferită, fie ambele”, pentru a face față atât unei Rusii revizioniste, cât și unei Chine despre care raportul afirmă că „urmărește o creștere a forței nucleare la o scară și într-un ritm nemaiîntâlnit de la cursa înarmărilor nucleare dintre SUA și Uniunea Sovietică care s-a încheiat la sfârșitul anilor 1980”.
Mai mult, mai mult, mai mult
Raportul Comisiei continuă cu recomandarea ca Statele Unite să „încarce urgent mai multe focoase nucleare pe portavioanele sale desfășurate, să desfășoare sau să bazeze forțe nucleare în teatrul Asia-Pacific, să crească numărul planificat de bombardiere cu capacitate nucleară, să analizeze posibilitatea de a pune în funcțiune portavioane cu rachete nucleare mobile, care nu sunt în prezent în dotarea SUA”.
(În prezent, fiecare rachetă balistică intercontinentală americană transportă un singur focos, ca urmare a limitelor impuse de noul START).
În același timp, Rusia investește resurse în modernizarea arsenalului său - un test recent al unui nou tip de rachetă balistică intercontientală grea, RS-28 Sarmat, pare că a eșuat.
Sarmat este una dintre cele șase arme pe care Putin le-a prezentat în discursul său anual din 2018, atunci când o animație a arătat rachete rusești zburând spre o țintă asemănătoare Floridei.
Doi analiști americani au afirmat recent că au găsit un loc probabil de desfășurare pentru o altă „armă invincibilă” cu capacitate nucleară a Rusiei anunțată de Putin în 2018, Burevestnik.
Rusia a evocat, de asemenea, spectrul reluării testelor nucleare, pregătind instalații pe insula Novaia Zemlea, unde Uniunea Sovietică a testat cea mai mare bombă nucleară detonată vreodată.
Pe 25 septembrie, Putin a extins domeniul de aplicare al doctrinei nucleare a Rusiei, afirmând că atacurile din partea „țărilor non-nucleare cu participarea sau sprijinul unei țări nucleare” ar putea declanșa un răspuns nuclear, într-o referire clară la Ucraina și la susținătorii săi occidentali.
În aceeași zi, China a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) cu capacitate nucleară în Oceanul Pacific, primul său test ICBM în afara teritoriului său din ultimii 40 de ani.
Pe lângă posibilitatea de a „încărca” focoase nucleare pe portavioanele existente și de a dezvolta noi sisteme de arme, Statele Unite au anunțat recent că vor desfășura în Germania rachete de croazieră non-nucleare care ar fi fost interzise anterior în temeiul Tratatului INF.
Putin a promis să răspundă cu aceeași monedă și să ridice un moratoriu autoimpus privind desfășurarea de rachete cu rază intermediară de acțiune în cazul în care desfășurările vor continua. Rusia ar fi desfășurat, de asemenea, arme nucleare în Belarus, care nu le mai găzduise de la începutul anilor 1990.
Având în vedere numeroasele schimbări care au loc în ceea ce privește pozițiile forțelor nucleare și ale rachetelor convenționale, relațiile dintre Occident și Rusia și China fiind la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece, iar tot mai multe țări își creează stocuri semnificative de focoase nucleare, am putea trăi deja începutul următoarei curse a armelor nucleare.
Iar dacă puterile nucleare nu convin asupra unor noi limite, această cursă ar putea fi la fel de riscantă ca ultima.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
