Linkuri accesibilitate

„Shaken” sau „stirred”? James Bond și presa pe timp de carantină


Roger Moore în filmul "A View to Kill" (1985), în care James Bond primește medalia Ordinului Lenin.

Buletinul pandemiei n-a fost foarte încurajator în weekend.

În Spania continuă, cu aceeași intensitate, disputele politice între guvernul de coaliție, condus de socialiști, care au reimpus în Madrid o carantină cvazi-totală în anumite cartiere, și administrația de centru-dreapta a regiunii capitalei, care respinge măsurile, argumentând că ele nu fac decât să pedepsească populația din cartierele sărace și foarte populate.

Madrid, capitala confuziei”, titrează El Pais. Totuși, cotidianul conservator El Mundo se întreabă dacă nu cumva, în acest al doilea val al pandemiei, Spania va atinge pragul unui milion de cazuri de contaminare.

În Italia, La Repubblica publică o evaluare a situației, pe țări, pe întreaga planetă, iar în Franța, unde s-a atins un record, cu 17.000 nouă contaminări în 24 de ore, Libération deschide numărul de azi printr-un dosar special despre «liniștitori» («les rassuristes»), acei specialiști (cu ghilimele sau fără) care în presă și pe rețelele sociale insistă, deseori foarte convingător, că importanța maladiei ar fi exagerată. Cotidianul parizian expune și decriptează cele cinci mari argumente ale lor, dintre care acela ce atinge pe toată lumea e cel care spune că impunerea carantinei ar fi fost inutilă.

Evident, constată Libération, atunci când maladia va deveni mai puțin virulentă, «liniștitorii» vor argumenta pe dată triumfător: Vedeți, am zis bine că nu există un al doilea val! Parisul, între timp, a fost pus în stare de «alertă maximă»pentru 15 zile, iar barurile și restaurantele rămase pe moment deschise astăzi, sunt prevăzute a închide iarăși începând de marți și pentru două săptămâni. La Bruxelles, Le Soir explică, totuși, de ce se moare mai puțin de Covid astăzi în comparație cu lunile din primăvară.

În sfârșit, la München Süddeutsche Zeitung informează că anunțarea și decernarea premiilor Nobel se va face anul acesta, începând de astăzi cu premiul pentru medicină, în mod simplu, fără nicio ceremonie. „Fala și alaiul fac o pauză (Prunk macht Pause). O decizie binevenită, date fiind scandalurile din ultimii ani.”

Petro Poroşenko spitalizat cu COVID-19

În Ucraina situația rămâne alarmantă, iar epidemia continuă să se propage. Cine urmărește știrile a aflat deja că nu doar Donald Trump, în SUA, dar și fostul președinte ucrainean Petro Poroşenko, în vârstă de 55 de ani, a fost testat pozitiv cu COVID-19 și spitalizat cu o dublă pneumonie.

Fostul președinte "a fost internat într-o clinică din Kiev", a anunțat soția sa, Marina Poroşenko, într-un videoclip postat pe Facebook. Deputat în parlament după ultimele alegeri, Poroşenko suferă și de diabet, cum informează Le Figaro, ceea ce constituie un factor de comorbiditate pentru COVID-19.

Washington Post remarcă, de altfel, pornind de la cazul lui Trump, că una din lecțiile pandemiei este că virusul nu-i ocolește pe cei puternici și bogați. Deja, încă în luna martie se știa că în Iran, cum anunțase chiar presa oficială de acolo, 10% dintre parlamentari aveau Covid-19.

Separatism în Pacific

În Franța, referendumul de ieri pentru independența teritoriului insular din Noua Caledonie a eșuat. Le Monde scrie că mișcarea independentistă a populației kanak a pierdut referendumul cu doar câteva puncte, 53% din alegătorii arhipelagului din oceanul Pacific votând în favoarea rămânerii în cadrul Franței.

Emmanuel Macron a reacționat, exprimându-și «recunoștința» pentru cei care au votat să rămână în Franța. Nu e prima oară că Franța se confruntă cu separatismul kanak. Un alt referendum va fi posibil în 2022.

«Separatismul» lui Macron

Tocmai despre «separatism» vorbește și editorialul din Le Monde, însă e vorba acolo despre un alt soi de separatism. «Separatismul», în special musulman, pe care îl denunță Macron se manifestă în primul rând prin respingerea legilor republicii. Cum a rezumat-o Macron, «separatismul este dorința de a nu trăi cu ceilalți».

Mulți în presa franceză refuză însă să folosească acest termen, «separatismul islamic», din pricina confuziilor inevitabile pe care le stârnește. (Despre ce înțelege Macron prin termenul de «separatism islamic» am scris mai în detaliu aici.)

Brexit moi non plus

Boris Johnson și Ursula von der Leyen au căzut de acord, sâmbătă, să prelungească negocierile Brexit cu o lună. The Observer scrie la Londra că negociatorul șef european Michel Barnier va călători la Londra săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu omologul său britanic David Frost. Barnier se află însă astăzi la Berlin, pentru a discuta cu Angela Merkel înainte de a se întâlni cu britanicii.

Boris Johnson a asigurat că speră că se vor găsi suficiente “landing zones” în temele principale de discordie, în continuare foarte numeroase, de altfel. Atitudinea lui în ultima vreme a stârnit însă un comentariu sarcastic chiar în The Daily Telegraph, ziarul pro-Brexit care l-a sprjinit întotdeauna și în care chiar el a publicat ani de zile, comentariu în care el e numit wimpish nanny (expresie care sugerează o persoană bătrânicioasă și lașă) și care spune : «Johnson nu mai este omul pentru care am votat».

La Moscova, Izvestia informează cu malițiozitate că propriul tată al lui Boris Johnson, bine-cunoscutul de către tabloidele britanice octogenar Stanley Johnson a fost semnalat nepurtând masca și nerespectând distanțarea socială pe aeroportul din Atena. Săptămâna trecută deja el mai fusese prins în Londra fără mască și scăpase spunând că este „extremeley sorry”.

Prin martie, tot tatăl premierului făcea deliciul televiziunilor britanice, declarând cui dorea să-l asculte că: «evident că o să mă duc la pub dacă o să am chef». Ba chiar, tătânele lui Boris a tot repetat că, sătul de Anglia actuală, el va cere cetățenia franceză, deoarece mama lui, Irene, s-a născut în Franța. Regulile carantinei fiind la fel de stricte în Franța ca în Marea Britanie, se vede că cetățenia franceză nu mai e la ordinea zilei.

Shaken or stirred? Lumea potrivit lui James Bond

Nu doar acordarea premiilor Nobel se va efectua discret, dar iată că și lansarea ultimului produs cinematografic al francizei James Bond, No Time to Die, a fost iarăși amânată, din pricina Covid-19. Revista lunară Le Monde Diplomatique (care nu are nimic de-a face cu cotidianul Le Monde), oferă în numărul său pe luna octombrie un frumos mini-studiu despre „Lumea potrivit lui James Bond”.

Aflăm că Bond este „modelul impecabil al omului alb occidental la cel mai înalt nivel de performanță, indestructibil apărător al lumii libere”. Le Monde Diplo arată însă că, la șaizeci de ani și douăzeci și cinci de filme, James Bond se îndepărtează foarte des de clișeele așteptate.

Pe de o parte, el este un simbol al Marii Britanii care a pierdut imperiul, dar care se străduie să rămână o putere mondială, deși Londra s-a văzut treptat afiliată Washingtonului. Pe de alta, o remarcă Le Monde Diplomatique, tonul filmelor din seria James Bond a devenit atât de straniu și îndepărtat de modelul inițial, încât de multe ori „Bond se apropie mai mult de serviciile secrete rusești decât de cele americane”. Deja în episodul A View to Kill (1985, cu Roger Moore, cf. foto), șeful KGB-ului, generalul Gogol, îi acordă în final lui James Bond medalia Ordinului Lenin.

O analiză din care nu știm dacă vom ieși shaken sau stirred.

Facebook Forum

Ultima săptămână la Primărie a celui mai longeviv edil din România
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:47 0:00
XS
SM
MD
LG