Sam, sau introducere în viața de familie, de Maria Wojtyszko

Regia: Bocsardi Laszlo. Cu Erdei Gábor, Marko Eszter, Palffy Tibor, Fekete Lovas Zsolt, Korodi Janka... de la Teatrul „Tamási Áron”, Sfântu Gheorghe

Sunt mai mulți Sam în piesă. În primul rând Sam... e sam, adică singur, singurătate, în poloneză. Este (și) o piesă despre însingurare. Însingurarea omului în fața unui Dumnezeu de neînțeles, absent. Însingurarea adolescenților într-o lume a adulților. Însingurarea oamenilor în propriile familii. Copiii sunt primii abandonați la intrarea în viața de familie. Poate pentru că ei sunt imperativul moral împotriva singurătății. Iar oamenii se tem să fie singuri dar se și simt vulnerabili când sunt împreună. Copiii le reamintesc părinților că sunt vulnerabili: nu mai sunt tineri, că au tot mai puțin viitor și tot mai mult trecut. Copiii sunt primii folosiți în schimbul de focuri dintre părinții unei familii în disoluție. Sam, proiectilul mortal. Sam, singurătatea mortală.

Dar Sam (Erdei Gábor) este și vecinul de alături. Băiatul acela în căutarea identității, despre care aflăm uneori la știrile de la ora 5, fugit de acasă, dispărut fără urmă sau descoperit într-un adăpost de narcodependenți. Abuzat sau abuzator. Soldat în luptele interlopilor, cărăuș de droguri sau iscoadă a tâlharilor. Mereu în căutarea propriului sex într-o lume cu principii morale ridicate dar cu moravuri decăzute. Ce mai rămâne din el după torenții acizi de platitudini corecte politic care i se varsă în cap acasă sau la școală? O imensă scârbă. Spune despre el că este poet rock pentru că asta îl îndepărtează de spațiul cultural al părinților. Trăiește mai mult în lumea lui proiectată pe ecranele suprapuse de pe scenă. Uneori acestea sunt translucide, alteori opace, într-un joc al transparenței și reflexivității care explorează imaginarul personajelor și lumea posibilităților. Oglinzile și ecranele joacă un rol însemnat nu doar în viața lui Sam. Primul și cel mai drag prieten este un hamster cu un tricou yin yang cu doi homunculi, unul negru altul alb încovrigați unul într-altul, ca niște fetuși. Pentru că hamsterul nu este, de fapt, unul singur. Sunt doi: un înger păzitor și un diavol ispititor. Pot fi, de asemenea, niște personaje de pe o consolă de jocuri care dau sensuri de Warcraft sau Doom - existenței. Ei sunt personaje principale în lumea ecranată a lui Sam.

Sam este și băiatul de care nici măcar părinții lui nu știu prea multe, preocupați să emită platitudini ecologiste, vegane și radicale într-o lume în disoluție. Sunt cei care invocând dreptul la iubire și spiritualitate distrug cu sadism tot ce mai rămâne din căsătoria lor inclusiv din viața lui Sam. Sam are un prieten, Grzesiek, care-l bate și-l umilește cu orice ocazie. Îi spune „in vitro” pentru că părinții lui Sam au spus că îl iubesc și că, dacă nu s-ar fi născut natural, l-ar fi conceput oricum, chiar și in vitro. Au născut o singurătate. Au spus-o pe postul național de televiziune și i-a auzit și Grzesiek. Dar și acesta este un sam. Căci trăiește cu o bunică histrion, jucând teatru cu propriile dureri, cu o familie destrămată de viață și de moarte. Grzesiek, grobianul, huliganul, este și el un tip singur. Iar singurătate îi face și pe adulți, aflați în diverse combinații posibile sau imposibile, să facă infinite permutări pentru ca singurătatea să devină mai suportabilă. Mama (Márkó Eszter) se desparte de tată pentru a se căsători cu Dragan (Pignitzky Gellert), un psihiatru din Kosovo care umblă cu o pulpă de vită în spinare și-și susține punctul de vedere cu un satâr. Nu știe prea bine poloneză, e într-o limbă și o țară de împrumut. Singurătatea culturală îl face odios, dar machismul lui, consideră mama, este erogen. Tatăl (Tibor Pálffy) are un aer boem, vapează sau trage pe nas, umblă cu puștoaice cu puțin mai mari decât prietena lui Sam, Viola. Este într-o continuă criză identitară care-l face să se simtă mereu inconfortabil în viața sa.

Viola însăși vine dintr-o familie-vitrină: pioasă, plină de versete biblice și stând mereu cu ochii către genuni pentru a participa la evenimentele astrale. Și-au botezat parte dintre copii după papii catolici. Până când tatăl, susținătorul umil-lăudăros al familiei, capul neîncoronat al micii și destrămatei sale lumi, și-a întemeiat o a doua familie într-un oraș apropiat. Religia nu le punea nicio pernă sub cap, nu le dădea nicio certitudine, ci doar noi fantasme care să le umple existența. Noi ecrane pe care unduie un lan de cânepă.Marea tragedie a omului, cum spunea Pascal, este că nu poate să stea singur, într-o cameră goală. Trebuie să-și facă de lucru, în loc să-și consume singurătatea, să se bucure de ea pentru că-l face să se cunoască mai bine, să se vertebreze. În locul acestei căutări de sine, o lume care se cutremură de febră sau sex, de neputința de a-și găsi înțelesurile. Finalul, apoteotic, este o reuniune a tuturor singurătăților care au bântuit piesa. Căci adulții sunt cei care, deși actorii principali ai destrămării lumii, trebuie să-i inițieze pe adolescenți în viața de familie. O ironie, desigur, dar o ironie amară pentru că nici măcar așa, în toiul acestei orgii convulsive finale, nu reușesc să se închege într-o comunitate. Regizorul (Bocsárdi László ) a strâns laolaltă toate aceste întrupări ale singurătății din piesa Mariei Wojtyszko Sam sau Introducere în viața de familie cu un cheag de spontaneitate, umor și duioșie. Este o reușită teatrală în care nu știi ce trebuie să scoți mai degrabă în evidență: jocul actorilor, ( Erdei Gábor este excelent, o mixtură dintre Oliver Hardy, John Goodman, Danny de Vito, în rolul Omului pinguin și propria sa personalitate artistică foarte bogată; Tibor Pálffy și Márkó Eszter cuplu cu o chimie explozivă, par sortiți unul altuia tocmai pentru a se chinui și a-și face singurătatea mai bogată etc.) sau creativitatea regizorală care transformă scena altminteri minimalistă într-un spațiu multidimensional și coregrafia personajelor într-o limbă mută însă extrem de semnificativă?