Cartiere întregi din Madrid vor fi din nou puse în carantină totală, dar, cum scrie El Pais, poliția a primit ordinul să facă dovadă de flexibilitate și să încerce să nu dea amenzi în primele 48 de ore. Tot El Pais precizează că este vorba în special de cartierele sărace ale capitalei și cu o densă populație imigrantă.
El Mundo explică, la rândul său, toate măsurile prudente prin care se caută evitarea stârnirii nemulțumirii sociale. În primele 48 de ore, interpelările poliției vor fi astfel doar informative. La Barcelona, La Vanguardia pare însă departe de toate acestea, după ce în primăvară între focarele cele mai mari din Spania fusese chiar Catalonia. Principalul subiect în Barcelona este din nou independența regiunii, iar La Vanguardia scrie că autoritățile regionale și o majoritate a populației doresc în continuare amnistierea liderilor catalani independentiști întemnițați.
În schimb, spre deosebire de Spania, în Marea Britanie guvernul lui Boris Johnson a introdus amenzi uriașe, de până la 10.000 lire sterline, pentru nerespectarea carantinei. Săptămânalul duminical The Observer a scris ieri că guvernul aplică o strategie de tip „carrot and stick”, promițând în același timp ajutoare financiare pentru circa patru milioane de persoane de condiție modestă, obligate să se izoleze și care nu pot să lucreze de acasă. „Plătiți pentru a sta acasă și amenzi pentru cine n-o face” rezumă în Italia Corriere della Sera situația britanicilor.
Conservatorul cotidian britanic The Times consideră însă că marea problemă pentru Boris Johnson nu o constituie parlamentarii Tories rebeli, nemulțumiți de noul lockdown, ci părinții elevilor, care în nici un caz nu vor să audă de o nouă carantină ce ar obliga copiii să stea acasă încă un semestru. Cu toate astea, tot The Times scrie că guvernul se pregătește să anunțe azi că noile măsuri vor dura nu mai puțin de șase luni.
The Telegraph, cotidianul în care a scris ani de zile Boris Johnson și care l-a susținut întotdeauna, numește acest set de măsuri dure: 'Last chance saloon' și spune că ele vor funcționa numai dacă populația va înțelege că trebuie să le aplice. Asta nu pare a fi cazul, cum o arată imaginile manifestației anti-mască de ieri din Londra, când poliția a fost forțată să intervină în fața numărului de demonstranți ce nu respectau niciuna din măsurile de distanțare socială și care nu purtau mască.
Situație similară în Irlanda vecină. The Irish Independent scrie despre petrecerile cu sute de oameni care s-au ținut sâmbătă noaptea în capitală, Dublin, și cum nu e de mirare că țara este atinsă acum de un al doilea val.
Iar în Franța, Le Monde face bilanțul pandemiei pentru toată Europa și constată că practic peste tot cazurile revin la nivelul celor din luna mai sau chiar le depășesc.
„Tricoul rumen” în Tour de France
Tot Le Monde, scriind despre învingătorul sloven al acestui ritual sportiv național care e cursa ciclistă Tour de France, are un articol straniu care spune că performanțele uluitoare și regularitatea impecabilă cu care duo-ul de cicliști sloveni Tadej Pogacar (primul) și Primoz Roglic (locul 2) au învins la toate etapele, vreme de trei săptămâni, stârnesc întrebări și îi fac pe specialiștii în dopaj să fie sceptici.
Nici Le Monde și nici Le Figaro, ba chiar de fapt nicio singură publicație franceză nu le scrie celor doi numele folosind complicatele semne diacritice. Trebuie să mergem la presa slovenă, precum principalul cotidian in Ljubljana, Delo, pentru a descoperi ortografierea lor corectă: Tadej Pogačar și Primož Roglič.
„O victorie nemaivăzută” se entuziasmează tabloidul Slovenske Novice, în vreme ce Delo vede în Pogačar un amestec de Miguel Indurain și Marco Pantani, doi foști învingători.
Pogačar, care împlinește 22 de ani chiar astăzi, este cel mai tânăr învingător în Tour de France din 1904 încoace. Președintele republicii Borut Pahor a agățat cu această ocazie un drapel galben pe fațada palatului prezidențial din Ljubljana, aluzie cromatică la tricoul galben al învingătorului competiției. Am mai spus în această rubrică cum mult-râvnitul „tricou galben”, maillot jaune, e numit în slovenă... „rumena majica”. Asta deoarece slavonul rumen, de la care am luat și noi în română acest sinonim pentru „roșu”, rumen, culoarea obrajilor și a merelor coapte, a evoluat în slovenă spre sensul de... galben. Așadar: maillot jaune = tricoul galben = rumena majica (sl.).
Evident, în Slovenia și răzvrătiții francezi cu «veste galbene» le poartă tot rumene, căci faimoșii gilets jaunes sunt numiți pe limba Melaniei Trump: rumene jopiče.
Brexit moi non plus
Revenind în Marea Britanie, Brexitul se pare că a costat până acum mai mult decât Stația Spațială Internațională.
The Guardian, cotidian pro-Labour și total anti-Brexit, îl citează pe deputatul laburist David Lammy, care spune că planul lui Johnson de ieșire din UE fără un acord este „scos direct din manualul lui Donald Trump”.
Situația Brexitului va fi de altfel discutată săptămâna aceasta, care va cunoaște un nou summit european la Bruxelles, cel de toamnă, care marchează a doua parte a președinției germane a UE.
Tot astăzi, Svetlana Țihanovskaia se va afla la Bruxelles pentru a pleda cauza opoziției bieloruse în fața miniștrilor de externe ai UE, însă Courrier International anticipează o foarte mare decepție. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a recunoscut deja că nu există o unanimitate printre cei 27 pentru a aplica sancțiuni regimului lui Aleksandr Lukașenko. O listă a posibilelor sancțiuni este gata, însă ea e blocată de către Cipru care o condiționează de aplicarea unor sancțiuni... Turciei, care forează ilegal în apele sale teritoriale. Ciprul este sprijinit și de Grecia.
Săptămâna trecută, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus să se treacă în sfârșit la un vot majoritar în consiliul de miniștri, dat fiind că e întotdeauna o țară nemulțumită de ceva, indiferent de temă și gata să opună un veto, dar sunt puține semne că țările membre ar putea fi de acord cu asta.
Small is beautiful: italienii vor un parlament mai mic
În ciuda revenirii pandemiei, italienii au fost chemați la urne ieri (referendum care continuă și astăzi) pentru a se pronunța în legătură cu reducerea numărului de parlamentari de la 945 la 600. Se propune astfel reducerea numărului deputaților din camera inferioară de la 630 la 400 membri, iar numărul senatorilor de la 315 la 200. Italia, cu ai săi 60 de milioane de locuitori, este țara cu cel mai mare parlament după Marea Britanie.
În paralel, șapte regiuni italiene au votat și pentru a-și alege președintele. Atenția e concentrată asupra Toscanei, tradițional un bastion roșu, care a fost chiar și comunistă o vreme, dar a cărei conducere e așteptată acum să basculeze spre extrema dreaptă (despre nostalgia, chiar și astăzi, a multor italieni pentru fascism și pentru figura lui Mussolini am mai scris chiar ieri aici.)
Candidatul de stânga, Eugenio Giani, al Partidului Democrat, se înfruntă în Toscana cu Susanna Ceccardi, candidata Ligii și a lui Matteo Salvini.
Cum o constată La Repubblica, Salvini a violat ieri în câteva rânduri legea electorală, postând pe Twitter îndemnuri în favoarea candidatei Ligii în Toscana.
Victoria, în Toscana, fie a stângii fie a extremei drepte, este văzută ca simbolică pentru întreaga Italie.
Ce este tehno-feudalismul
Amnesty International publică în această dimineață un raport despre companiile din UE care vând Chinei material de supraveghere care permite abuzuri împotriva populației. E vorba în primul rând de companii din Franța, Suedia și Olanda.
Tocmai în legătură cu dependența noastră modernă de tehnologie, Libération are un interviu cu economistul Cédric Durand despre ce este tehno-feudalismul.
„Tehno-feudalismul”, spune acest cercetător al impactului social al noilor tehnologii, „este o formă de capitalism canibal.” Noii muncitori de astăzi depind de platformele virtuale, spune el, iar întreprinderile își însușesc veniturile fără a crea valoare, dar controlând populația. În această economie digitală a noastră, afirmă el, este inutil a miza pe concurență, ci, dimpotrivă, giganții informatici trebuie reglementați și făcuți mai mici (small is beautiful), chit a-i transforma în servicii publice.
În cartea sa Tehno-feudalismul, acest econoclast, Cédric Durand, subliniază calitatea feudală a mecanismelor economiei digitale. Tehnologiile eliberatoare bricolate de niște hippies simpatici de pe coasta de vest a SUA s-au transformat în monopoluri feroce guvernate de antreprenori libertarieni.
În loc să ducă la aventura individuală promisă de teoreticienii idealiști ai capitalismului, noua economie aduce relații de dependență și creează mari monopoluri, care strâng date, captând valoare creată în alte părți. Dat fiind că programele (software) libere, mult prea complexe, sunt inaccesibile populației, Cédric Durand propune așadar un control public asupra activității noilor feudali, de-ar fi și numai pentru a diminua evaziunea fiscală și a spori controlul asupra băncilor.
Astăzi, Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație publică o vastă anchetă care arată că marile bănci de pe planetă continuă să manipuleze și să ascundă în spațiul virtual trilioane de dolari ai oligarhilor, criminalilor și teroriștilor.
Plecând de aici, în Germania Süddeutsche Zeitung oferă la rândul său, în această dimineață, un interviu cu un economist, britanicul Graham Barrow, expert în spălarea banilor, care vine cu un mesaj simplu: „Ar trebui să băgăm mai mulți bancheri la închisoare”. ("Es müssten mehr Banker ins Gefängnis.")
Facebook Forum