Linkuri accesibilitate

SNSPA și ASE anunță că vor fi cursuri online în primul semestru


Sediul Academiei de Studii Economice

Universitățile din țară se pregătesc să stabilească modul în care vor decide să înceapă în câteva săptămâni noul an universitar, iar Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și Academia de Studii Economice (ASE) au anunțat deja că au decis ca, în primul semestru, cursurile să rămână în online.

„Senatul ASE, reunit în Şedinţă extraordinară în data de 9 septembrie a.c., în urma unei largi dezbateri la care au participat membrii acestui for, a decis, cu votul unanim al celor 78 de membri prezenţi (83% din totalul membrilor), ca activităţile didactice de predare şi seminarizare aferente programelor de studii universitare de licenţă, masterat, doctorat, programelor postuniversitare şi de dezvoltare profesională continuă să se desfăşoare în format EXCLUSIV ONLINE în semestrul I al anului universitar 2020-2021”, este mesajul publicat pe pagina oficială de Facebook a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Vestea i-a bulversat pe unii dintre studenţi, care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de decizia luată în mediul online.

Şi la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) s-au luat măsuri pentru începerea anului universitar, decizia finală fiind ca activităţile didactice din primul semestru să se desfăşoare în sistem online.

„În funcţie de evoluţia pandemiei din această toamnă, anumite activităţi didactice se pot desfăşura cu participarea fizică a studenţilor şi cadrelor didactice, respectând toate măsurile de siguranţă stabilite de autorităţi în acest sens. Însă, decizia va fi luată individual, în funcţie de disciplină şi anul de studii”, se precizează în comunicatul SNSPA.

În ceea ce priveşte situaţia cazării la cămin, acestea „vor păstra acelaşi regim ca cel din semestrul al II-lea al anului universitar 2019-2020, asigurându-se condiţiile de cazare doar pentru studenţii străini aflaţi deja în România (români de pretutindeni, cetăţeni din state non-UE), şi studenţii SNSPA, proveniţi din centrele de plasament.”

În acelaşi comunicat este anunţată şi majorarea burselor sociale pe perioada studiilor online: „Conducerea SNSPA a aprobat majorarea cu 20% a burselor sociale, pe întreaga perioada în care activităţile didactice se vor desfăşura online, pentru acoperirea unor cheltuieli legate de conectivitate (echipamente, abonamente pentru servicii de acces la Internet etc.)”.

XS
SM
MD
LG