Linkuri accesibilitate

Sondaj INSCOP: PSD, pe primul loc, PNL pe locul doi. AUR depășește USR și ajunge pe locul trei


INSCOP a testat intențiile de vot ale românilor
INSCOP a testat intențiile de vot ale românilor

Potrivit unui sondaj INSCOP Research, Partidul Social Democrat (PSD) se află pe primul loc în ceea ce privește intențiile de vot, Partidul Național Liberal (PNL) pe locul al doilea, în creștere cu două procente, urmat de (AlianțaAUR, transmite news.ro.

PSD și PNL, partide aflate în coaliția de guvernare, au câștigat procente în intențiile de vot în luna februarie, față de decembrie 2022, potrivit sondajului realizat de INSCOP. De asemenea, AUR a depășit USR în intenția de vot măsurată.

Aproape 47 la sută dintre români spun că ar merge la vot dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare. Aproximativ 21 la sută declară că nu ar merge la secțiile de votare. Concluziile apar într-un sondaj INSCOP Research comandat de PNL, consultat de news.ro.

Dintre cei care sigur ar vota, 31,7 la sută ar alege candidații PSD, 22,3 la sută pe cei ai PNL, cu 2% mai mult decât în precedentul sondaj, iar 18,2 la sută ar opta pentru AUR, cu 0,1% mai mult decât în sondajul anterior.

  • PSD – 31,7%
  • PNL – 22,3%
  • AUR – 18,2%
  • USR – 11,2%

Sondajul de opinie la nivel naţional a fost realizat de INSCOP Research, la comanda PNL, în perioada 5-19 februarie.

Datele au fost culese prin interviuri telefonice, volumul eşantionului simplu aleator fiind de 3.000 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ±1,79 %, la un grad de încredere de 95%.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG