67 la sută dintre români cred că izolarea la domiciliu și întreruperea activităților publice au fost justificate în localitatea lor pentru combaterea pandemiei de coronavirus iar 72% ar fi de acord să se revină asupra acestor restricții dacă va crește numărul de persoane infectate, arată un sondaj IRES dat publicității luni și care-și propune să identifice atitudinile și comportamentele românilor cu privire la măsurile impuse de autorități în perioada stării de alertă, pe fondul crizei generate de COVID-19.
- 4 din 10 români au ieșit din localitatea de domiciliu în prima săptămână a stării de alertă.
- Mai puțin de o treime și-a vizitat rudele și prietenii cu care nu s-au întâlnit în perioada stării de urgență.
- 9 din 10 poartă mască în spațiile închise și susțin că respectă regulile de distanțare socială în public.
- Aproape trei sferturi dintre români cred că revenirea la izolarea la domiciliu ar fi o măsură justificată dacă numărul cazurilor de infectare cu COVID – 19 ar crește.
- Două treimi dintre români cred că măsurile din starea de urgență impuse de autorități în localitatea lor au fost justificate.
- 3 din 10 români renunță să mai meargă, în această vară în concediu.
Cel puțin la nivel declarativ, gradul de conformism al românilor rămâne ridicat și în perioada stării de alertă, relevă sondajul. Potrivit sondajului, 92% dintre români spun că de la intrarea în stare de alertă au purtat măști în spații închise, iar 91% susțin că au respectat regula distanțării sociale în public.
Tinerii între 18 și 35 de ani, intervievații între 36 și 50 de ani, cei cu studii superioare, respondenții cu venituri de peste 2.500 de lei, dar și cei care declară că ar vota Alianța USR+PLUS la alegerile parlamentare sunt categoriile în rândul cărora proporția celor care declară că au purtat mască este mai ridicată.
Gradul de respectare a regulilor de distanțare socială în public este mai ridicat în rândul bărbaților, al celor cu vârsta între 36 și 50 de ani și a respondenților cu studii superioare, în cazul persoanelor cu venituri lunare de peste 1.500 de lei și a votanților Alianței USR+PLUS.
4 din 10 români au părăsit localitatea de domiciliu în primele zile ale stării de alertă. Aceștia sunt în proporții mai ridicate bărbații, tinerii, dar și maturii, persoanele care au un venit lunar de peste 1.500 de lei, respondenții care locuiesc în mediul rural și în sudul țării, dar și votanți ai Alianței USR+PLUS.
Deși apropierea celor dragi a fost relevat, într-un sondaj anterior ca fiind lucrul cel mai de preț care le-a lipsit în perioada stării de urgență, doar o treime dintre români s-au întâlnit, în prima săptămână de la relaxare, cu membri ai familiei sau cu prieteni pe care nu i-au văzut în perioada stării de urgență. Cei care s-au întâlnit cu rudele și prietenii în această perioadă au fost mai ales bărbații, tinerii, persoanele cu studii superioare, cu venit lunar de peste 4.000 de lei, dar și votanții Alianței USR+PLUS.
Mai mult de jumătate dintre participanții la studiu cred despre ceilalți că respectă în mică măsură sau că nu respectă deloc indicațiile autorităților pe durata stării de alertă.
Tinerii, persoanele cu venituri lunare de peste 4.000 de lei și votanții Alianței USR+PLUS sunt cei care spun în proporții mai ridicate decât media că majoritatea oamenilor respectă în foarte mică măsură sau nu respectă deloc indicațiile autorităților.
Aproape trei sferturi (72%) dintre români cred că revenirea la izolarea la domiciliu ar fi o măsură justificată, dacă numărul cazurilor de infectare cu COVID – 19 ar crește din nou. Respondenții care ar fi de acord cu revenirea la izolarea la domiciliu sunt în proporții mai ridicate decât media femeile, tinerii între 18 și 35 de ani, cei care locuiesc în Transilvania și Banat, care nu au venit sau care au venituri lunare de cel mult 2.500 de lei, dar și votanții PNL și cei ai Alianței USR+PLUS.
Două treimi dintre participanții la studiu (67%) consideră justificate măsurile privind izolarea la domiciliu și oprirea activităților publice din localitatea lor. Favorabili acestor măsuri sunt, în proporții mai ridicate, tinerii și respondenții cu studii superioare, dar și votanții PSD, cei ai PNL și cei ai Alianței USR+PLUS.
Vara aceasta, concedii în țară sau deloc
3 din 10 români renunță să meargă, în această vară, în concediu. Peste un sfert, însă, spun că vor pleca în vacanță. Cei mai mulți dintre aceștia (74%) vor alege să își petreacă vacanța în țară, 12% în străinătate, iar 10% atât în țară, cât și în străinătate.
Nu au renunțat la vacanțele din această vară, în proporții mai ridicate, bărbații, tinerii și persoanele cu vârsta de cel mult 50 de ani și nici cele cu studii superioare, respondenții cu venituri de peste 2.500 de lei, cei care locuiesc în mediul urban și în sudul țării și votanții Alianței USR+PLUS.
Femeile, tinerii, persoanele cu studii superioare, cu venituri lunare de peste 1.500 de lei, respondenții care locuiesc în Transilvania și Banat și care votează cu Alianța USR+PLUS spun în proporții mai ridicate decât media că au renunțat la vacanțele din această vară, deși în mod normal ar fi mers.