Linkuri accesibilitate

Sondaj: PSD, pe primul loc, liberalii la concurență cu AUR pentru locul doi


​​PSD rămâne pe primul loc în opțiunile de vot ale românilor, cu 31% din opțiunile de vot, urmat de PNL - 19% și AUR - 18%, arată ultimul sondaj CURS, realizat în perioada 12-22 septembrie.

Noutatea acestui ultim sondaj este că partidul Dianei Șoșoacă este pentru prima oară creditat cu procente care i-ar permite accesul în Parlament: 5% din opțiuni.

USR ar primi 11% din opțiunile electorale, în timp ce UDMR s-ar situa sub pragul de intrare în parlament, cu 4%.

33% dintre cei intervievați cred că România nu va intra anul acesta în Schengen, iar 27% sigur nu, un total de 66%, iar 41% dintre respondenți pun eșecul admiterii în spațiul Schengen pe seama Austriei.

Doar 21% consideră că responsabilitatea acestui eșec revine autorităților de la București.

Aproape 70% dintre români cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, iar 41% cred că peste un an situația lor va fi mai rea.

Printre principalele probleme cu care se confruntă România se află, în opinia respondenților: inflația și prețurile - 19%, veniturile mici - 17%, corupția și hoția - 16%, locurile de muncă - 8%, criza economică - 7%, pensiile speciale - 3%, migrația și războiul din Ucraina - 3%.

În topul încrederii în instituții, pe primul loc se află pompierii, armata, biserica, primăria, NATO, educația/învățământul/școala, UE, mass-media, ONG-urile, Guvernul, Președinția, Parlamentul și pe ultimul loc, partidele politice.

Sondajul CURS a fost realizat în perioada 12-22 septembrie 2023, pe un eșantion de 1008 de persoane. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion este de +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG