Linkuri accesibilitate

Spitalul Județean Neamț era autorizat la incendiu acum 30 de ani


Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ are autorizaţie de securitate la incendiu obţinută la momentul construirii, adică înainte de 1990, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Doar două etaje superioare, nu și cel unde a izbucnit incendiul, fuseseră autorizate de ISU.

„La momentul construirii Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, acesta a respectat legile şi reglementările în vigoare. Etajul 4 şi etajul 5 al spitalului, ca urmare a unor modificări făcute pentru modernizarea celor două etaje de la Neonatologie şi Cardiologie, au solicitat şi obţinut autorizaţii de securitate la incendiu. Spitalul este construit înainte de anii '90 şi s-a suspus legislaţiei în vigoare la acel moment. Etajele 4 şi 5 au necesitat obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru că au fost făcute modificări ca urmare a modernizării secţiilor de care am amintit”, a spus Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, conform Mediafax.

Incendiul în care şi-au pierdut viaţa 10 persoane s-a produs la etajul doi al spitalului, însă doar etajele 4 şi 5, modernizate, au obţinut autorizaţii ISU în 2015 şi în 2016.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a fost inaugurat în 1935, iar în cel de-al Doilea Război Mondial a fost transformat în spital miliar. Spitalul nou s-a dat în folosiţă în 1973.

Spitalul, nepregătit pentru incendii

Vasile Cepoi, şeful DSP Iaşi şi fostul şef al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, spune că Spitalul de Urgenţă Neamţ nu avea oameni pregătiţi pentru intervenţia în situaţii de urgenţă, la ultima evaluare.

„Trebuie periodic să se facă simulări de evacuare, iar în momentul în care se face evaluarea în sensul acreditării se face o astfel de simulare de evacuare împreună cu ISU. Spitalul din judeţul Neamţ încă nu a fost acreditat în ciclul doi de acreditare, când s-a introdus acest mecanism de evaluare, presimulare, el urma, urmează să fie acreditat prin luna martie, dacă nu mă înşel eu”, a spus Cepoi.

Și actualul șef al ANMCS, Marius Filip, a spus la Digi24 că la ultima evaluare a spitalului, se constataseră lacune în siguranța la incendiu - nu exista plan de siguranță la incendiu sau responsabil pentru situațiile de incendiu, a explicat Marius Filip, directorul ANMCS, la Digi24.

Oficialii ISU nu ştiu dacă persoana responsabilă de prevenirea situaţiilor de urgenţă se afla în spital la momentul producerii incendiului şi nici câte persoane se aflau în spital.

XS
SM
MD
LG