Linkuri accesibilitate

Spitale construite în leasing sau de stat? Ultima carte jucată de Vlad Voiculescu și Dacian Cioloș


Europarlamentarul Dacian Cioloș și ministrul Sănătății vor să își impună punctul de vedere în Coaliție după discuțiile cu șeful Băncii Europene de Investiții.
Europarlamentarul Dacian Cioloș și ministrul Sănătății vor să își impună punctul de vedere în Coaliție după discuțiile cu șeful Băncii Europene de Investiții.

Vlad Voiculescu și Dacian Cioloș insistă în Coaliție ca noile spitale să fie construite pe baza unui model asemănător cu leasingul operațional. Propunerea ministrului a fost respinsă de Ludovic Orban, care vrea ca statul să fie cel care construiește spitalele, iar sursa de finanțare să fie PNRR.

Europa Liberă a dezvăluit în premieră că există o dispută în Coaliție referitoare la modul în care se vor construi noile spitale în România. Sunt viziuni diferite, între un model clasic și unul în care zona privată joacă un rol important, deși toți susțin apariția unor noi unități medicale.

Varianta PNL mizează pe folosirea banilor europeni pentru construirea de noi spitale. Ludovic Orban a respins planul lui Vlad Voiculescu în ședința Coaliției în care s-a ajuns la un acord asupra PNRR.

Propunerea ministrului Sănătății implică o formulă care se apropie de leasingul operațional, un mix între fondurile europene, resurse financiare private și bani de la bugetul de stat.

USR-PLUS insistă că proiectul nu este blocat și încearcă, pe ultima sută de metri, să îi convingă pe liberali să accepte măcar un proiect pilot, care să aibă în vedere construirea a unu sau două spitale prin această formulă.

Surse politice au declarat pentru Europa Liberă că Dacian Cioloș, copreședinte USR-PLUS și europarlamentar, împreună cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, se vor întâlni săptămâna viitoare cu șeful Băncii Europene de Investiții, Werner Hoyer (BEI). Tema principală a întâlnirii o constituie tocmai construirea de noi spitale în România și care poate să fie contribuția BEI în acest proces. Potrivit surselor citate, la discuții este așteptat să participe și ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, dar prezența acestuia nu este confirmată 100% până în acest moment.

Dacian Cioloș a avut deja o discuție exploratorie cu șeful BEI în această săptămâna, dar subiectul urmează să fie aprofundat săptămâna viitoare.

Surse liberale susțin că reprezentanții USR-PLUS au vorbit despre sprijinul BEI și în interiorul Coaliției. Potrivit acestora, Banca Europeană de Investiții nu va putea asigura banii pentru Fondul de Garantare, dorit de ministerul Sănătății.

Reprezentanții USR-PLUS au subliniat pentru Europa Liberă că doresc să demonstreze că proiectul este unul viabil, acceptat și de BEI, iar într-un astfel de context, PNL ar trebui să fie de acord cu el.

Conform descrierii de pe site-ul său, Banca Europeană de Investiții acordă finanțări pe termen lung pentru proiecte, garanții și consiliere în vederea promovării obiectivelor UE. În cadrul Planului de investiții pentru Europa propus de Comisie, Grupul BEI face parte dintr-o strategie mai generală menită să acopere deficitul considerabil de investiții, degrevând investitorii de unele dintre riscurile inerente ale proiectelor.

Cum vrea PNL să fie construite noile spitale

Modelul economic spre care optează liberalii este unul clasic, în care statul este investitorul. România își propune să obțină prin Planul Național de Redresare și Reziliență peste 2.5 miliarde de euro. Banii ar urma să fie investiți în construirea de noi spitale și modernizarea celor existente. Din această sumă nu se realizează spitalele regionale, acestea intrând pe bugetarea europeană multianuală, nu prin PNRR.

Surse din PNL au declarat pentru Europa Liberă că prețul unui spital nou variază între 300 – 400 de milioane de euro. Statul ar fi proprietarul spitalului și tot el s-ar ocupa de echiparea lui medicală. Proiectele din PNRR au termen limită de finalizare 2026, iar în acest interval ar putea să apară 5-6 spitale noi. Cel puțin, aceasta este intenția liberalilor pe hârtie.

Printre noile unități medicale pentru care insistă PNL sunt cele din Sibiu și Focșani. Proiectele sunt deja realizate, dar trebuie urmărit care va fi punctul de vedere al oficialilor europeni. Surse din Coaliție de guvernare susțin că ministrul Sănătății are dubii față de proiectul din Focșani și ar fi de acord doar cu spitalul din Sibiu.

Cum ar funcționa sistemul propus de Vlad Voiculescu

Propunerea lui Vlad Voiculescu are o altă formulă de a construi spitalele. La nivelul ministerului Sănătății s-ar constitui un Fond de Garantare, între 1 – 2 miliarde de euro, din banii europeni veniți prin PNRR.

După constituirea Fondului de garantare, firmele private ar putea construi spitale, beneficiind de garanțiile statului în relația cu băncile. Între stat și constructor s-ar încheia un contract pe 25 de ani, care ar prevede că firma privată se ocupă de: studiul tehnic, construcția efectivă a unității medicale și mentenanța acesteia.

În schimbul clădirii și mentenanței, statul ar plăti o chirie lunară pentru intervalul stabilit în contract. În discuțiile din Coaliție, ministrul Sănătății a plusat, spunând că firma privată se poate ocupa și de dotarea spitalului cu echipament medical.

Plata chiriei se va face de la bugetul de stat, nu din bugetul spitalului nou construit, cum se întâmplă în Marea Britanie. Proprietarul clădirii este constructorul, nu statul, formula apropiindu-se de cea a leasingului operațional.

Ce își reproșează PNL și USR-PLUS. Ce beneficii are fiecare sistem și ce hibe

Liberalii au respins proiectul invocând mai multe argumente în acest sens.

  • Prin apariția unui fond de garantare s-ar bloca 1 – 2 miliarde de euro din PNRR
  • Ludovic Orban și premierul Cîțu nu au încredere în capacitatea ministrului Sănătății de a gestiona un astfel de fond
  • Statul nu ar fi proprietarul spitalului și ar putea depinde de constructor în relația ulterioară
  • Liberalii nu au înțeles ce se va întâmpla cu fondul de garantare în 2026, până când banii trebuie cheltuiți
  • Nu știu ce firme ar avea capacitate de a construi astfel de spitale
  • Statul ar plăti chirie pentru o clădire în care investește și pentru echipament medical. Suma finală va fi mai mare din cauza dobânzilor
  • PNRR este considerat un sistem mai sigur pentru construirea de noi spitale
  • Nu cred că sistemul o să fie acceptat de Comisia Europeană

Vlad Voiculescu și liderii USR-PLUS cred că propunerea ministrului Sănătății are mai multe avantaje

  • Din cele peste două miliarde de euro de la Uniunea Europeană s-ar construi mai multe spitale, banii fiind multiplicați cu ajutorul mediului privat
  • Constructorul ar fi motivat să fie atent în procesul de construcție, deoarece va întreține clădirea 25 de ani
  • Statul ar plăti spitalele în 25 de ani, nu dintr-o dată
  • Sistemul a fost folosit cu succes în Marea Britanie
  • Statul ar urma să aibă un singur partener de discuție: constructorul. Nu va lucra cu mai multe firme de la proiect, construcție, până la mentenanță.
  • Experiența ministrului Voiculescu în implementarea acestui sistem de finanțare.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

XS
SM
MD
LG