Linkuri accesibilitate

Ce este un Spitzenkandidat. Punctul de plecare al negocierilor pentru conducerea UE.


Manfred Weber, candidatul popularilor europeni pentru șefia Comisiei Europene
Manfred Weber, candidatul popularilor europeni pentru șefia Comisiei Europene

Partidele tradiționale din Parlamentul European vor să păstreze tradiția desemnării viitorului șef al executivului european, în vreme ce președintele francez încearcă să forțeze schimbarea vechiului sistem și să facă o alianță progresistă în care ar vrea să atragă și socialiști

După Conferinţa preşedinţilor de la Bruxelles care este o reuniune formată din preşedintele Parlamentului European (PE) şi liderii grupurilor politice din legislativul comunitar, preşedintele PE, Antonio Tajani a spus că o majoritate a Parlamentului European este favorabilă sistemului ''Spitzenkandidat'' (candidatul cap de listă ) şi că poziţia parlamentului va fi prezentată şefilor de stat sau de guvern din UE care se reunesc marţi seară în cadru informal la Bruxelles.

Această poziţie unitară este ''începutul negocierilor'' cu liderii UE, a mai explicat Tajani.

Partidul Popular European (PPE), care a ieşit pe primul loc în urma alegerilor europarlamentare susține că victoria îi dă dreptul la preşedinţia Comisiei Europene, însă socialiştii, liberalii şi verzii, care în total îi depăşesc numeric pe populari, spun că rezultatul votului reprezintă un mandat clar de a sparge monopolul conservatorilor asupra conducerii instituţiilor UE.

Liderul grupului liberal din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a precizat că este important ca viitorul preşedinte al Comisiei Europene să reprezinte o largă majoritate pro-europeană. Verhofstadt refuză practic sistemul ''Spitzenkandidat'' în actuala sa formă.

Pe de altă parte, Manfred Weber, candidatul ''cap de listă'' al Partidului Popular European care are180 de mandatesubliniază că PPE este pregătit pentru orice compromis necesar cu privire la conducerea Comisiei Europene.

Liderul grupului socialist din PE, Udo Bullmann, mizează și el pe menținerea tradiției, avertizându-i pe liderii statelor UE să nu încerce să ocolească procesul ''Spitzenkandidat''. Bullmann declară că socialiştii europeni vor lupta pentru ca Frans Timmermans, candidatul lor ''cap de listă'', să devină preşedinte al Comisiei Europene.

Aşa-numitul sistem ''Spitzenkandidat'' a fost introdus în 2014, pentru a impulsiona participarea votanţilor la procesul electoral cu scopul de arăta că funcţia de preşedinte al Comisiei Europene este oferită reprezentantului partidului european care obţine cele mai multe mandate în alegerile pentru Parlamentul European.

Cel mai vehemenţi contestatar al acestui sistem este Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, care a declarat la summitul UE de la Sibiu că desemnarea de către formaţiunile paneuropene a câte unui candidat pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene "nu este abordarea corectă".

Liderii UE şi oficialii europeni au iniţiat deja primele mişcări în competiţia pentru conducerea instituţiilor comunitare, în condiţiile în care rezultatele europarlamentarelor sugerează că va fi dificil de găsit un echilibru al puterii în interiorul unui legislativ european puternic fragmentat.

Alături de liberali Macron vrea să formeze o nouă forţă de centru, mai ales că după scrutinul europarlamentar centriștii se află pe poziţia a treia în Parlamentul European, cu 109 locuri. În acest scop, s-a întâlnit luni seară cu premierul spaniol Pedro Sánchez, cel mai proeminent lider socialist european, cu intenţia de a discuta despre o eventuală alianţă progresistă care ar putea să-l oprească pe candidatul PPE, Manfred Weber să preia preşedinţia Comisiei Europene.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG