Linkuri accesibilitate

Site-ul Sputnik a fost interzis pentru că „incită la ură și război"


Site-ul este considerat un apropiat al Kremlinului și urmează linia oficială a Moscovei. Imagine generică cu Vladimir Putin de la un exercițiu militar
Site-ul este considerat un apropiat al Kremlinului și urmează linia oficială a Moscovei. Imagine generică cu Vladimir Putin de la un exercițiu militar

Republica Moldova a interzis site-ul sputnik.md, care promova interesele Moscovei. Decizia a fost luată de directorul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

„Se aprobă lista surselor cu conținut online care promovează informații ce incită la ură și război, în condițiile stării de urgență, aprobate prin Hotărârea Parlamentului: Sputnik.md, Gagauznews.md”, se arată în documentul citat.

Ordinul a fost transmis furnizorilor de comunicații electronice pentru a bloca imediat” accesul utilizatorilor la sputnik.md.

Sputnik a fost acuzat de analiști că promovează linia Kremlinului și curentele iliberale.

Din această dimineață, site-ul sputnik.md nu mai poate fi astfel accesat nici în România, după decizia oficialilor de la Chișinău.

Pagina Sputnik de pe Facebook rămâne în continuare activă, iar jurnaliștii Sputnik continuă să posteze știri pe aceasta.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

XS
SM
MD
LG