Ședința Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a fost urmată luni de o ședință de guvern la care a fost aprobată hotărârea de prelungire a stării de alertă începând cu data de 13 mai 2021, pe o durată de 30 de zile.
Hotărârea CNSU a fost modificată în ședința de Guvern, cu introducerea posibilității de a participa la un eveniment-pilot și cu dovada testului antigen, cu rezultat certificat, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
Ministerul Culturii a anunțat, deja, că în perioada 14-16 mai va derula evenimente pilot care presupun spectacole cu public atât în interior, cât și în exterior.
Acestea vor avea loc în interior la Opera Națională București, la Teatrul Național București și la Opera Națională Română Cluj-Napoca, iar în exterior la Opera din București.
Elementele de noutate în hotărârea de guvern:
- permiterea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei în data de 13 mai 2021, în intervalul orar 2:00 - 5:00 dimineaţa, pentru deplasare şi participarea la sărbătoarea religioasă a credincioşilor musulmani pentru sărbătoarea Ramadan;
- eliminarea restricției privind participarea la organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase legată de domiciliu sau reşedinţă;
- permiterea organizării de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.
Măsurile propuse de CNSU:
- Se menține coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele județene din București-Ilfov pentru situații de urgență;
- Se menține obligativitatea asigurării continuității activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, și obligativitatea stabilirii programului de lucru al angajaților cu avizul direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.
- Se menține obligația furnizorilor de servicii sociale de tip rezidențial de a-și organiza programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii.
- Se menține obligația desfășurării în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și a centrelor județene și al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
- Se menține purtarea obligatorie a măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
- Se menține posibilitatea izolării și carantinării în condițiile stabilite de Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările și completările ulterioare.
- Se menține testarea săptămânală a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.
- Se mențin interdicțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit punctelor 10-25.
- Se menține interdicția desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice sau private.
- Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.
- Competițiile sportive se pot desfășura fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății. Prin excepție, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test sau pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății.
- Se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 mp de persoană.
- Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, a instituțiilor de spectacole sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
- Desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole sau concerte este permisă:
- cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1,5 la 1.000 de locuitori;
- cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3 la 1.000 de locuitori;
- este interzisă la depășirea incidenței de 3 la 1.000 de locuitori.
- Prin excepție, activitatea cinematografelor, instituțiilor de spectacole sau concerte, se poate desfășura cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar ca evenimente test pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Culturii și Ministerului Sănătății.
- Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive in sunt permise la nivelul județelor sau localităților unde incidența cumulată la 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5 la 1.000 de locuitori, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane;
- Organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea măștii de protecție. Activitățile sunt interzise la nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5 la 1.000 de locuitori.
- Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
- Organizarea de procesiuni sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte.
- Se menține interzicerea activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
- Se menține organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 25 de persoane în interior și de maximum 50 de persoane în exterior și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
- Se menține organizarea activităților specifice instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, sub supravegherea unui medic epidemiolog.
- Se menține organizarea desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară.
- Organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:
- purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
- dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
- menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp de persoană acolo unde este posibil;
- dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstraţiei;
- aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
- Este permisă desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.
- Se menține interdicția organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spații închise sau deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli, corturi de evenimente.
- Se menține interdicția de circulație în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.