Linkuri accesibilitate

Strategia de vaccinare anti-Covid, în CSAT pe 3 decembrie


România - Președintele Klaus Iohannis
România - Președintele Klaus Iohannis

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocat de președinte pentru data de 3 decembrie, joia viitoare, cu trei zile înainte de alegerile parlamentare pentru a dezbate strategia de vaccinare anti-Covid-19, a anunțat Administrația Prezidențială.

„Joi, 3 decembrie a.c., începând cu ora 15:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în sistem de videoconferință. Pe ordinea de zi a ședinței este inclusă tematica referitoare la Strategia de vaccinare anti-COVID-19 în România”, se arată în comunicatul de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat încă de luni că va convoca CSAT pentru a aproba strategia de vaccinare anti-COVID, după o ședință cu ministrul Apărării Naţionale Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela şi ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID-19, considerată o problemă de securitate naţională.

Șeful statului s-a arătat mulțumit de mobilizarea autorităților și a spus că a fost deja creată o structură, Comitetul Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-COV-2, și au fost stabilite „toate mecanismele de aprovizionare, stocare şi implicare a resurselor umane de la diferite niveluri, precum şi planul de acţiune, cu etape clare.”

Primii vaccinați vor fi cadrele medicale și cele din centrele de rezidență și populația cu risc ridicat de evoluție severă.

Vaccinarea se va face etapizat, iar definirea etapelor de vaccinare şi iniţierea acestora vor fi stabilite în funcţie de aprobarea, producţia şi alocarea unuia sau mai multor vaccinuri către fiecare ţară de către Comisia Europeană, folosindu-se o procedură specifică în funcţie de vaccin.

Ministerul Apărării va asigura gestionarea depozitului central, precum şi a celor şase depozite regionale, de unde se va face distribuţia către centrele de vaccinare locale fixe şi mobile. Toate informaţiile oficiale vor fi comunicate pe un site special, dedicat campaniei.

Şeful statului a reiterat necesitatea respectării măsurilor de prevenţie.

„Vaccinul anti-COVID a devenit, la ora actuală, speranţa noastră de a ne reîntoarce cât mai curând la o viaţă normală. La începutul pandemiei a existat foarte multă incertitudine, au fost foarte multe necunoscute care au transformat lupta cu virusul SARS-CoV-2 într-o veritabilă cursă pe care am dus-o împotriva unui adversar redutabil, însă acum, când vaccinurile s-au transformat într-o certitudine, începem să întrezărim, cu optimism, ieşirea din această criză medicală de proporţii. Până atunci, oricât de greu ne-ar fi, trebuie să avem răbdare, să respectăm cu responsabilitate măsurile de prevenţie aflate în vigoare, care încep să dea rezultate, pentru că evoluţia pandemiei la noi în ţară rămâne în continuare una deosebit de îngrijorătoare”, a transmis Iohannis.

XS
SM
MD
LG