Un nou studiu avertizează că doar 3% din terenurile de pe planetă sunt intacte din punct de vedere ecologic. Aceste mici suprafețe sunt ultimele neatinse de intervenția omului, în care încă se regăsesc animalele și habitatele originale.
Aceste fragmente de sălbăticie se află în zonele cele mai dificil de pătruns de pe Pământ: pădurile tropicale din Amazon și Congo, pădurile și tundrele din nordul canadian și siberian, și în deșertul Sahara. Multe din aceste zone sunt îngrijite și protejate de comunitățile indigene. Studiul menționează că nu a rămas nicio zonă intactă pe continentul australian.
Gradul de integritate a ecosistemelor depinde de trei factori: cât de mult au modificat oamenii zona, cât de multe specii de animale au dispărut din zonă, și dacă au mai rămas sufiente animale pentru a menține un ecosistem funcțional. Noul studiu demontează cercetările mai vechi care, potrivit observațiilor făcute prin satelit, estimau că între 20 și 40% din suprafața Pământului era intactă. Sub coroanele copacilor, realitatea de la sol este diferită și mult mai gravă.
Integritatea unui habitat nu ține doar de faună, ci și de prezența aspectelor care să asigure că fiecare verigă a lanțului ecologic este prezentă și în stare bună: flora, mediul nepoluat, prezența minimă a omului. Integritatea nu depinde doar de eforturile locale, deoarece schimbările climatice globale și poluarea afectează până și cele mai îndepărate habitate.
Echipa de cercetători care a lucrat la acest studiu menționează însă că problema nu este ireversibilă: prin reintroducerea strategică a 1-5 specii în zone care nu sunt complet degradate, integritatea ecologică ar putea fi restaurată într-un sfert din suprafața terestră a Pământului. Împreună cu alte măsuri care să asigure conservarea mediului, se pare că ne-am putea recupera planeta.
România: probleme și soluții
România este și ea afectată drastic de pierderea și degradarea ecosistemelor: conform studiului, nu mai există nicio zonă perfect intactă în țara noastră. Activiștii pentru mediu și animale cunosc problema și au soluții. Guvernele nu par să asculte, și se succed cu o rapiditate care previne orice efort de lungă durată.
România se află cu mult sub procentul de 3% în ceea ce privește ariile intacte, conform activistului Gabriel Păun, președintele asociației Agent Green. „Parcurile naționale acoperă doar 1,3% din suprafața țării și ar trebui să fie neatinse, dar în România s-au lăsat niște portițe și se intră prin acestea. Din acest 1,3%, 0,9% sunt păduri și restul sunt goluri alpine, lacuri, cursuri de apă și alte pajiști. Jumătate din aceste ecosisteme foarte sensibile sunt în prezent accesibile tăierilor”, explică Păun.
Situația este drastică, ținând cont de faptul că România a fost o zonă de biodiversitate imensă înaintea intervenției omului. Gabriel Păun spune că „înainte să existe omul pe Pământ, spațiul geografic al țării noastre era acoperit în proporție de 90% păduri. Regiunea subcarpatică și Câmpia Română, adică zona dintre Carpați și Dunăre era similară celei din Amazon. Noi am ajuns la un grad de împădurire de 29%, care este la limita bunului simț.”
Multe zone care au în continuare un grad de naturalețe foarte mare, precum cele 8% din păduri care sunt încă aproape intacte, ar putea beneficia de un statut de protecție special, explică Păun. „Sunt și alte zone care trebuie protejate, decât cele forestiere, precum Delta Dunării”, explică activistul. „Ecosistemele degradate pot fi redate circuitului natural fără să mai intervenim. Unde procesele naturale vor prevala, natura își va lua cursul.” Exact aceste zone care ar putea fi conservate cu ușurință sunt cele ignorate de autorități sau vândute ieftin pentru exploatare.
Diversele autorități române încearcă să facă eforturi. Majoritatea rămân însă pe hârtie. În realitate, aceste demersuri sunt insuficiente sau chiar inadecvate, conform activiștilor pentru mediu și animale.
Gabriel Păun explică modul în care autoritățile dezamăgesc în eforturile de împădurire:
„Suntem foarte îngrijorați de ultima întâlnire cu Ministrul Mediului: de unde prinsesem aripi înainte că prin Planul Național de Redresare și Reziliență se va folosi un miliard și jumătate pentru a investi în pepiniere automatizate pentru a crește suprafața împădurită la 32% până în 2026 și până la 40% în 2030, ceea ce înseamnă cam 3 milioane de hectare de păduri, ei ne-au informat în întâlnirea cu ONG-urile că au de gând să împădurească prin PNRR doar în jur de 40 de mii de hectare. Ar fi foarte scump și nu ar rezolva nimic din problema cu care ne confruntăm. Ei se referă doar la împăduriri în zona Olteniei, dar e nevoie să împădurim cel puțin 50 de mii de hectare în fiecare județ, chiar 100 de mii în județele cu deficiență mare, cum sunt Ialomița și Călărași. Suntem foarte alarmați de intențiile Ministerului în acest moment și problema va deveni doar mai gravă cu fiecare an ce trece.”
De un tratament similar au parte și problemele de biodiversitate animală. Potrivit Cristinei Lapis, președinta asociației Milioane de Prieteni, care gestionează sanctuarul de urși de la Zărnești,
„Ursul nu are nimic cu omul și se pot găsi soluții pentru a trăi în armonie cu ei, e nevoie doar de voință politică la nivel național. De ani de zile, se promit aceste măsuri care se iau în țările europene și Canada. De ani de zile, fiecare Ministru al Mediului care s-a perindat a promis că va face o întâlnire cu toți cei care își pot aduce aportul în rezolvarea acestei situații. Avem specialiști în România, s-au oferit și specialiști din străinătate, cei de la World Animal Protection de la Londra. Vrem să se facă o numărătoare serioasă a urșilor conform metodelor europene, pentru că cei ce vor să-i protejeze spun că sunt 3.000, cei ce vor să-i împuște spun că sunt 6.000.”
Urșii, la fel ca multe alte animale sălbatice, sunt amenințați de pătrunderea oamenilor în habitatele lor și de distrugerea pe care oamenii o lasă în urmă. „Din moment ce omul se extinde tot timpul în pădure, ajunge în habitatele lor cu cabane, hoteluri, piste de schi. Din cauza aceasta s-au văzut mulți urși iarna aceasta la Predeal și Sinaia”, spune Cristina Lapis. „Urșii nu coboară de plăcere spre marginile orașelor: ei sunt înfometați și speriați... Se adună toate fructele de pădure, ciupercile, și tot ce ar mai fi fost de mâncare prin pădure, fondurile de vânătoare nu mai pun mâncare pentru că nu mai pot vâna urșii ca înainte.”
Nepăsarea autorităților din România nu are de a face doar cu legile noastre naționale, ci se ramifică la nivel internațional. Conform activistului Gabriel Păun, România nu pare că va reuși să respecte noua Strategie de Biodiversitate a Comisiei Europene, prin care ar trebui să protejăm 30% din suprafața țării noastre și 30% din teritoriile marine. Aceeași strategie urmărește și restaurarea râurilor, protejarea insectelor care polenizează, reducerea pesticidelor și plantarea a 3 miliarde de copaci în următorii zece ani.
Statul român pare să aibă un reflex de a ucide urșii: îi privește ca fiind carnivori periculoși. Cristina Lapis menționează că ursul este protejat prin Convenția de la Berna, prin Directivă Europeană ratificată prin legea nr. 13 în România în 1993. „Ursul nu este un mare carnivor”, punctează Lapis. „Ursul este un omnivor ca și omul, se poate lipsi de carne dacă are altele. În rezervație, am văzut cu surprindere că mănâncă până și frunze de alun și iarbă. Trebuie doar să treacă prin perioada mai grea când se trezește din hibernare.”
În fața nepăsării autorităților și a lipsei de înțelegere și atenție publică, activiștii luptă în continuare pentru protejarea resurselor României. Aceștia au propuneri și soluții concrete, susținute de date și experiență, care ar putea opri degradarea habitatelor naturale. Tot ce le mai trebuie sunt resursele și voința politică pentru a putea pune în practică aceste planuri.
„Se poate să trăim în armonie cu urșii”, spune Cristina Lapis. „Pensiunile și pistele de schi ar trebui îngrădite cu garduri electrice. Dacă în orașele de lângă păduri s-ar planta perdele de pomi fructiferi, porumb, și alte culturi de genul, urșii s-ar opri acolo, și-ar lua de mâncare și s-ar întoarce în pădure. Dacă nu s-ar mai defrișa, dar s-ar reîmpăduri, dacă s-ar ține cont de populațiile de urși, aceste măsuri ar preveni acest fals conflict între urs și om. Fondurile de vânătoare ar trebui susținute cu un buget ca să hrănească urșii, mai ales în perioada de primăvară după hibernare.”
România are nevoie de o strategie națională de ecoturism, precum Costa Rica, conform lui Gabriel Păun. Activistul descrie eforturile interconectate necesare pentru o astfel de strategie: „e nevoie de o comisie ministerială de la Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Infrastructurii și cel al Turismului.” Eforturile la scară mare precum conservarea mediului sunt foarte des împiedicate de schimbarea miniștrilor și de luptele politice, iar acest lucru întârzie și minimizează orice schimbări în bine ajung să se facă. Normele și idealurile par să se degradeze cu aceeași repeziciune cu care se degradează și habitatele naturale.
De ce contează eforturile de conservare
„Mediul este un ecosistem strâns legat, iar oamenii fac parte din același sistem ca și plantele și animalele. Atâta timp cât pădurile se defrișează, vom avea inundații, schimbarea climatică, și altele. Orice schimbare în acest lanț aduce un impact asupra vieții tuturor”, punctează Cristina Lapis.
„Noi deja consumăm mai multe resurse decât natura ne poate da”, explică activistul Gabriel Păun. „Degradarea ultimelor ecosisteme intacte va duce la un dezechilibru major și nu ne vom mai putea asigura în viitor nici măcar hrana și confortul necesar pentru a supraviețui”.
În ceea ce privește protejarea mediului și a resurselor planetei, stăm pe o bombă cu ceas. Ritmul în care umanitatea s-a extins și s-a dezvoltat în ultimele secole face ca problema să accelereze vertiginos. Gabriel Păun explică cum indicele de deșertificare din România a crescut semnificativ din 2010 până în 2019: „De unde era doar Oltenia, acum Câmpia de Vest, întreg sudul țării, și Moldova până în zona Bacăului sunt toate în grad de deșertificare - trebuie să începem reîmpădurirea țării de urgență. Altfel, suprafața de terenuri degradate va crește și nu ne putem baza pe importuri pentru că fenomenul de deșertificare se întâmplă peste tot.”
În timp ce mediul înconjurător se degradează, cei cu putere de decizie critică eforturile de conservare pentru că sunt prea rapide, prea drastice sau prea scumpe. La nivel european, se încearcă aplicarea treptată a obiectivelor și țintelor în materie de reglementări obligatorii. După 14 ore de negocieri, în dimineața de 21 aprilie, negociatorii Parlamentului European și reprezentanții statelor membre UE au căzut de acord să pună în lege țintele climatice conform cărora Uniunea Europeană va deveni neutră climatic până în 2050.
Între timp, pentru mulți oameni, firme și guvernanți, pădurile au valoare numai după ce sunt tăiate, iar animalele numai după ce sunt prinse sau omorâte.
