Linkuri accesibilitate

SUA anchetează 5 cetățeni chinezi pentru o campanie globală de hacking


Inculpările fac parte dintr-un efort mai amplu al administrației Trump de a se opune infracțiunilor cibernetice din China
Inculpările fac parte dintr-un efort mai amplu al administrației Trump de a se opune infracțiunilor cibernetice din China

Departamentul Justiției din Statele Unite a pus sub acuzare cinci cetățeni chinezi pentru acțiuni de hacking care au țintit mai mult de 100 de companii și instituții din SUA și din străinătate, inclusiv companii de social media și de jocuri video, precum și universități și furnizori de telecomunicații, scrie AP.

Cei cinci inculpați sunt căutați de către autorități, dar procurorii au transmis că doi oameni de afaceri cu origini din Malaezia sunt cercetați pentru că au complotat cu hackerii pentru a profita de pe seama atacurilor asupra companiilor din industria jocurilor video. Ei au fost arestați în această săptămână și sunt în procedura de extrădare.

Inculpările fac parte dintr-un efort mai amplu al administrației Trump de a se opune infracțiunilor cibernetice din China. În iulie, procurorii au acuzat că hackeri care lucrează cu guvernul chinez că au atacat companii companii care dezvoltă vaccinul pentru coronavirus și că au furat proprietate intelectuală și secrete comerciale de sute de milioane de dolari de la companii din întreaga lume.

Deși aceste acuzații sunt legate și de pandemie, acuzațiile anunțate miercuri și sfera largă de victime afectate sunt semnificativ mai cuprinzătoare decât precedentele și implică atacuri făcute fie pentru interese financiare fie pentru scopuri de spionaj.

În momentul prezentării acuzațiilor, oficialii au ilustrat o schemă de mari dimensiuni de hacking care țintea sectoare variate și care a fost condus de grup bazat în China cunoscut ca AT41.

Grupul a fost urmărit încă de anul trecut de o firmă de cibersecuritate Mandiant Threat Intelligence ca fiind foarte prolifici în combinarea operațiunilor criminale și de spionaj.

Departamentul de Justiție nu a legat direct acțiunea hackerilor de guvernul chinez. Oficialii spun că hackerii serveau probabil ca intermediari pentru Beijing pentru că unele ținte, inclusiv activiști pro-democrație și studenți la Universitatea Taiwan, erau în zona de interes a guvernului chinez și în urma atacării lor nu se obținea profit financiar.

Ambasada Chinei la Washington nu au avut o reacție pe subiect la solicitarea presei.

XS
SM
MD
LG