Linkuri accesibilitate

Lloyd Austin anunță la Kiev un nou sprijin militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina


Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a făcut o vizită neanunțată în Ucraina.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a făcut o vizită neanunțată în Ucraina.

Actualizare ora 22:20

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunțat luni, în timpul unei vizite la Kiev, un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de 400 de milioane de dolari, care include arme și muniție suplimentară, vehicule blindate și sisteme antitanc.

„Sub conducerea lui Joe Biden, Statele Unite continuă să sporească sprijinul pentru Ucraina. Astăzi aș dori să anunț un pachet de sprijin prezidențial în valoare de 400 de milioane de dolari pentru muniție, echipamente militare și arme pentru Ucraina”, a declarat Austin, citat de Ukrinform, la întâlnirea cu liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski.

Austin a adăugat că SUA vor continua să ofere asistență Ucrainei în conformitate cu acordul bilateral de securitate semnat anterior de președinții Zelenski și Biden.

Articol inițial

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a sosit la Kiev pe 21 octombrie pentru discuții cu liderii ucraineni, într-o demonstrație de sprijin pentru țara aflată în războiul declanșat de Rusia. În acest timp, Rusia își continuă atacurile asupra infrastructurii civile și energetice, transnite RFERL.

Austin a declarat pe platforma X că a patra sa vizită arată „că Statele Unite, alături de comunitatea internațională, continuă să fie alături de Ucraina”.

Ucraina întâmpină dificultăți în a opri campania feroce a Rusiei de-a lungul frontului de est, care obligă treptat forțele Kievului să se retragă.

Volodimir Zelenski continuă să ceară aliaților occidentali sprijin pentru așa-numitul său „plan de victorie” care să pună capăt războiului care durează de aproape trei ani.

Strategia președintelui ucrainian include o invitație oficială pentru Ucraina de a adera la NATO și permisiunea de a folosi rachete occidentale cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte militare din Rusia. Până acum, aliații occidentali au fost reticenți să satisfacă ambele cereri.

Președintele Zelenski a declarat într-un discurs video de duminică seara că planul său a câștigat sprijinul Franței, Lituaniei, al țărilor nordice și al „multor alți aliați” din Uniunea Europeană, pe care nu i-a numit.

Cu toate acestea, țara cheie este Statele Unite, cel mai mare furnizor militar al Ucrainei. Zelenski a spus că a primit „semnale foarte pozitive din partea Statelor Unite”, dar nu a spus că a obținut aprobarea Washingtonului pentru plan.

Analiștii spun că este puțin probabil ca SUA să ia o decizie înainte de alegerile prezidențiale peste două săptămâni.

Cele mai recente lovituri rusești asupra Ucrainei, care vizează Kiev, Odesa și Zaporojie, au subliniat nevoia urgentă a Ucrainei de a obține mai mult sprijin.

Discuțiile de la Kiev vin în timp ce atacurile Rusiei au continuat luni.

Un atac cu rachete rusești asupra orașului Zaporojie din sudul țării a rănit șapte persoane în centrul orașului și a provocat pagube uriașe infrastructurii civile, inclusiv unei grădinițe și peste 30 de clădiri rezidențiale, a declarat guvernatorul regional Ivan Fedorov.

Focurile de mitralieră și zgomotul motoarelor dronelor au fost auzite și în centrul Kievului pe tot parcursul nopții. Autoritățile au raportat pagube minore aduse infrastructurii civile cauzate de căderea resturilor dronelor în trei sectoare ale orașului.

Rusia a lansat trei rachete și peste 100 de drone asupra Ucrainei în noaptea de duminică spre luni, au declarat forțele aeriene ucrainene.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG