Linkuri accesibilitate

Criza din Ucraina | Joe Biden s-ar putea întâlni cu Vladimir Putin


Pe 18 februarie, președintele Joe Biden a declarat că e convins că președintele rus Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina.
Pe 18 februarie, președintele Joe Biden a declarat că e convins că președintele rus Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina.

Președintele american Joe Biden este de acord „în principiu” să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul unui summit propus de omologul lor francez Emmanuel Macron, a anunțat Casa Albă duminică seara.

Summit-ul „poate avea loc doar dacă Rusia nu invadează Ucraina”, a anunţat și Palatul Elysee în noaptea de duminică spre luni.

Potrivit secretarului de presă Jen Psaki, întâlnirea va avea loc după ce secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul rus de externe Serghei Lavrov se vor întâlni pe 24 februarie.

CNN arată că Jen Psaki a părut să minimizeze perspectivele ca o întâlnire să se materializeze efectiv, având în vedere ceea ce au spus oficialii americani în privința invaziei iminente a Ucrainei de către Rusia.

Și alți oficiali americani au precizat că nu există planuri nici în ceea ce privește calendarul, formatul sau locația unde cei doi lideri ar urma să se întâlnească.

„Suntem întotdeauna pregătiți pentru diplomație. Suntem, de asemenea, pregătiți să impunem consecințe rapide și grave în cazul în care Rusia alege în schimb războiul. Și în prezent, Rusia pare să continue pregătirile pentru un asalt pe scară largă asupra Ucrainei foarte curând”, a spus Psaki duminica seara.

Întâlnire Blinken - Lavrov pe 24 februarie

Agenda summitului va fi pregătită de secretarul de stat american Antony Blinken şi de ministrul rus de externe Serghei Lavrov în cadrul unei întâlniri programate să aibă loc joi, 24 februarie, potrivit informaţiilor furnizate de administraţia prezidenţială franceză.

Preşedinţia franceză arată într-un comunicat de presă publicat luni dimineaţă că „preşedintele Republicii a discutat cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Joe Biden, precum şi cu preşedintele Federaţiei Ruse, domnul Vladimir Putin”.

Acest summit ar urma să fie extins ulterior la „toate părţile interesate” şi să se concentreze pe „securitatea şi stabilitatea strategică în Europa”, a precizat preşedinţia franceză, adăugând că reuniunea la nivel înalt va începe să fie pregătită începând de joi de către Statele Unite şi Rusia.

„Preşedintele Republicii se va strădui să pregătească împreună cu toate părţile interesate conţinutul acestor discuţii”, se mai arată în comunicatul dat de francezi.

CBS News: Comandanții ruși au promit ordin de atac pentru invadarea Ucrainei

Pe de altă parte, televiziunea americană CBS News arată că generalii ruşi au primit ordinele de atac pentru invadarea Ucrainei şi acum ar face planurile specifice cu privire la felul în care vor proceda, arată informaţii obţinute de serviciile americane.

Informaţiile obţinute arată că „ei fac tot ce ar face comandanţii americani dacă primesc ordin pentru a merge înainte”, a afirmat David Martin, corespondent CBS News.

După săptămâni de avertismente că invadarea Ucrainei de către Rusia este iminentă, preşedintele american Joe Biden le-a spus jurnaliştilor, vineri, că este convins că Vladimir Putin a decis invadarea Ucrainei şi că Statele Unite cred că atacul va avea loc zilele următoare.

Lista neagră cu ucrainieni de eliminat în cazul unei invazii

Statele Unite au avertizat ONU cu privire la existenţa unei liste negre, întocmită de Rusia, acuză ele, cu ucraineni de eliminat în cazul unei invazii.

Statele Unite dispun de „informaţii credibile care arată că forţele ruse întocmesc liste cu ucraineni de ucis sau de trimis în lagăre, în cazul unei ocupaţii militare” a Ucrainei, acuză Statele Unite în această scrisoare trimisă Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului Michelle Bachelet.

Washingtonul citează „informaţii credibile” cu privire la o folosire a forţei în vederea „dispersării unor manifestaţii paşnice” sau a oricărei forme de opoziţie a societăţii civile ucrainene în această scrisoare semnată de de către Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, la Geneva, Bathsheba Nell Crocker.

Moscova consideră „prematură” întâlnirea Biden-Putin

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că este „prematur” să se discute despre un summit al preşedinţilor Vladimir Putin şi Joe Biden, anunţat că către Franţa.

„Există o înţelegere cu privire la faptul că este necesar să se continue dialogul la nivel de miniştri (de Externe). Să se vorbească despre planuri concrete de organizarea unor summituri este prematur”, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG